şi îl trase. Colin se aşeză pe marginea patului şi se frecă la ochi, împotriva luminii puternice a dimineţei.
— Hei! se opri el brusc, privind-o cu vioiciune. Aseară, la vizionare, cînd se derula penultima rolă, mi s-a părut că ceva nu îţi plăcea...
Nici măcar n-a aşteptat micul dejun ca să îmi pună întrebarea, îşi zise Gretchen.
— N-am spus nimica, observă ea.
— Lasă, lasă, nici nu era nevoie să vorbeşti ca să-mi dau seama ce-i în tine. A fost suficient să respiri.
— Bine, recunoscu ea. Într-adevăr, ceva mi s-a părut că nu e în regulă, dar nu am reuşit să
mă lămuresc ce anume mă deranja.
— Dar acum?
— Acum cred că ştiu.
— Spune-mi ce nu ţi-a plăcut.
— Ei bine, secvenţa aceea, după ce primeşte vestea şi crede că e vina lui...
299
— Aha, mormăi Colin, e una din scenele cheie ale filmului.
— Îl pui să se plimbe prin casă şi să se privească, pe rînd, în toate oglinzile existente: cea din baie, cea lungă din spatele uşii garderobului, cea din camera de zi, cea de bărbierit, care măreşte imaginea, ba chiar şi în apele geamului de la uşa balconului...
— Intenţia e evidentă, zise Colin cam oţărît şi în defensivă. El se autoexaminează... bine, hai să analizăm, puţin lucrurile: el îşi scotoceşte sufletul, în lumini diferite, din unghiuri diverse, ca să se descopere pe sine... O.K., ce ţi se pare că nu merge?
— Două lucruri, începu ea să explice calm. Acum îşi dădea seama că rumegase ideile tot timpul – în subconştient – de cum ieşise din sala de proiecţie: în pat, înainte de a o cuprinde somnul, pe terasă cînd privea oraşul estompat în pîclă sau în timp ce răsfoia ziarul. Două lucruri. Mai întîi tempoul. Pînă la un moment dat acţiunea se derulează alert, aşa cere stilul întregii opere. Apoi deodată, parcă dinadins, ca să atragi atenţia spectatorilor că a sosit Clipa cea Mare, încetineşti ritmul pînă cînd acţiunea începe să treneze. Este evident...
— Ăsta-i stilul meu, zise Colin printre dinţi. Sigur.
— Dacă ai de gînd să te înfurii, tac.
— Sînt deja furios şi să nu taci! Ai explicat cele două motive. Mai departe.
— Toate acele prim-planuri ale lui, care se succed la nesfîrşit, m-au făcut să presupun că
vrei să relevi cît de mult se chinuieşte sufleteşte, cît de şovăitor şi debusolat este.
— Ei bine, măcar atît ai sesizat şi tu, pentru Dumnezeu!
— Vrei să continui sau mă duc să pregătesc micul dejun?
— Cînd m-o pune dracul să mă însor încă o dată, o să am grijă ca muierea pe care o s-o iau să nu fie a naibii de isteaţă ca tine. Dă-i înainte.
— Ei bine, poate ţie ţi se pare că prezinţi frămîntările, nehotărîrea şi tulburările lui, zise Gretchen şi poate că el chiar e convins că exprimă frămîntările sale sufleteşti, îndoielile, nehotărîrile, dar eu disting în această secvenţă doar un tînăr chipeş care se admiră în oglindă, întrebîndu-se dacă
lumina e corect folosită pentru a-i scoate în evidenţă ochii.
— Rahat! exclamă Colin. Eşti o javră!
— În locui tău aş elimina toată secvenţa, replică ea fără milă.
— Viitorul film te duci tu să-l faci, iar eu mă apuc de gătit la bucătărie, zise el.
— Tu mi-ai cerut, îi aminti ea.
— N-am să mă învăţ minte niciodată! Sări din pat. În cinci minute mă prezint la micul dejun, o preveni el şi porni, lipăind, spre baie. Dormea fără haina de la pijama, iar cutele cearşafului imprimaseră dungi purpurii pe spatele lui muşchiulos, fără pic de grăsime, ca urmele lăsate de un bici invizibil. Se opri la uşă. Celelalte muieri, pe care le-am cunoscut înaintea ta, zise el, socoteau că
tot ce făceam era excepţional. Şi cînd te gîndeşti că tocmai cu tine m-am însurat...
— Pentru că ele nu gîndeau, ci doar spuneau ceva ce socoteau că îţi făcea plăcere, replică
Gretchen. Se duse la el, iar el o sărută.
— O să-mi lipseşti, şopti Colin. Teribil. O împinse brutal. Du-te! Şi ai grijă, cafeaua să fie neagră!
În timp ce se bărbierea începu să fredoneze, voioşie neobişnuită la el, la început de dimineaţă. Gretchen ştia că şi el fusese îngrijorat din cauza secvenţei respective şi că acum răsufla 300
uşurat. Acum că ştie ce nu e bine, se va închide în sala de montaj şi va avea plăcerea deosebită să
elimine şi să arunce la coş patru zile de trudă ce costaseră studioul patruzeci de mii de dolari.
Ajunseră devreme la aeroport şi cutele de îngrijorare dispărură de pe fruntea lui Billy cînd văzu valizele lor dispărind în spatele tejghelei. Se îmbrăcase cu un costum de tweed gri şi cămaşă
roz-pal cu cravată albastră, ca pentru călătorie. Părul şi-l pieptănase frumos, iar pe bărbie nu se vedeau obişnuitele coşuri ale adolescenţei. Gretchen gîndea că arăta foarte chipeş şi mai în vîrstă
