— E fratele meu, răspunse Rudolph.

— Ai legitimaţie? Glasul omului legii suna aspru, bănuitor. Thomas scoase paşaportul din buzunar şi îl întinse. Poliţistul îl deschise cu grijă excesivă, parcă ar fi fost minat.

— De ce umbli cu paşaportul la tine? întrebă el suspicios.

— Sînt marinar.

Poliţistul înapoie permisul, dar reţinu paşaportul.

— Rămîne la mine, zise poliţistul, păstrînd documentul. Şi să-mi daţi şi aia. Arătă spre sticlă, iar Rudolph i-o dădu. Întoarceţi şi urmaţi-mă!

384

— Domnule poliţist, zise Rudolph. Daţi-ne amenda cuvenită şi lăsaţi-ne să plecăm...

Trebuie neapărat să...

— Am spus întoarceţi şi urmaţi-mă! repetă aspru poliţistul şi se înapoie la maşina sa unde colegul său îl aştepta la volan.

Fură nevoiţi să se supună şi străbătură în sens invers, pe drumul pe care veniseră, mai bine de cincisprezece kilometri, pînă ajunseră la Centrul de Poliţie Statală. Thomas izbuti să scoată

pistolul de la brîu şi să-l strecoare sub scaun pe furiş, fără ca Rudolph să observe. Dacă poliţia percheziţiona maşina şi descoperea arma, Thomas era pasibil de cel puţin şase luni pînă la un an închisoare pentru port-armă fără permis şi încercarea de a o ascunde.

Poliţistul raportă unui sergent că maşina rula cu viteză excesivă şi că, în plus, înăuntru a găsit o sticlă de whisky din care se băuse, ceea ce constituia altă încălcare a legii, în consecinţă, ceru să li se facă testul de alcoolemie. Sergentul era impresionat de ţinuta lui Rudolph şi se purta cu politeţe, dar îşi făcu datoria. Îi mirosi şi îi supuse la testul respectiv; în plus, colectă o probă de urină

de la Thomas.

Se întunecase cînd părăsiră localul poliţiei, fără whisky, dar cu chitanţa de plată a amenzii.

Sergentul se convinsese că cei doi nu erau ameţiţi. Thomas observă că poliţistul care îi arestase cercetă încă o dată, cu atenţie paşaportul înainte de a i-l înapoia. Thomas era foarte necăjit din cauza celor întîmplate, căci existau destui poliţişti ce colaborau cu gangsterii, dar nu mai putea face nimic.

— Trebuia să te gîndeşti de două ori înainte de a mă lua cu maşina, zise Thomas. Eu pot fi arestat doar pentru că respir.

— Las-o baltă, răspunse Rudolph şi apăsă pe accelerator.

Thomas pipăi discret: pistolul se afla acolo unde îl ascunsese, sub scaun. Maşina nu fusese percheziţionată. Poate că norocul îi va surîde de-acum încolo.

Ajunseră la spital puţin după nouă. Infirmiera de la spital îl opri pe Rudolph şi îi şopti ceva la ureche.

— Mulţumesc, zise Rudolph cu vocea schimbată. Mama a murit acum o oră, îi spuse el lui Thomas.

II

— Ultimele cuvinte rostite au fost, le spuse Gretchen: „Să-i spui lui taică-tău, oriunde o fi el, că l-am iertat”. Apoi a intrat în comă şi nu şi-a mai revenit.

— Se cam ţicnise în privinţa asta, zise Thomas. Mie mi-a cerut să-l caut prin Europa!

Era noapte tîrziu. Şedeau toţi trei în salonul apartamentului unde Rudolph locuise cu mama în ultimii ani. Billy dormea la etaj, iar Martha plîngea în bucătărie după cea care o chinuise şi cu care se ciondănise zilnic, ani de zile. Billy o rugase pe mama lui să-l ia cu ea, pe coasta răsăriteană, ca să o vadă ultima oară pe bunica; iar Gretchen îi împlinise rugămintea, socotind că şi moartea este un prilej de educaţie pentru copil. Mama o iertase şi pe Gretchen înainte de a i se pune, pentru ultima oară, masca de oxigen.

Rudolph luase măsurile de înmormîntare cuvenite. Discutase şi cu părintele McDonnel şi acceptase circul propus de acesta: elogiu, liturghie, tot tacîmul, o informase Rudolph pe Jean cînd îi telefonse la New York. Refuzase însă categoric să închidă ferestrele şi să tragă storurile; nu avea de 385

gînd să-şi răsfeţe mama decît pînă la un anumit punct. Jean îi spusese, fără prea multă tragere de inimă, că dacă el vrea, vine şi ea la înmormîntare, dar Rudolph hotărîse că nu avea rost.

Telegrama primită la Roma o revoltase pe Jean. „Familia! exclamase ea. Mereu nenorocitele astea de familii!” Băuse peste măsură în noaptea aceea şi continuase să bea tot timpul zborului.

Dacă nu ar fi fost lîngă ea ca să o susţină la coborîre, s-ar fi prăbuşit pe scara avionului. Cînd plecase de la New York o lăsase în pat, slăbită, epuizată. Acum, în timp ce discuta cu fratele şi sora sa în apartamentul cufundat în tăcere, Rudolph era mulţumit că nu o luase pe Jean cu el.

— Mama ta moare, iar un sticlete nenorocit te opreşte din drum şi te pune să urinezi într-o sticlă, comentă Thomas.

El era singurul care bea, dar avea capul limpede. Cînd sosise la spital, Gretchen îl îmbrăţişase cu dragoste şi îl sărutase. Nu mai era femeia îngîmfată care îşi dădea aere de superioritate şi se uita cu dispreţ la fratele său, suferinţa o schimbase. Thomas nădăjduia că s-a ivit prilejul ca să se împace cu toţi trei. Avea, şi aşa, destui duşmani pe lume, ca să nu şi-i facă şi în propria sa familie.

— Nu pot suferi înmormîntările! zise Rudolph. O să se adune toate babele cu care mama juca bridge; şi dobitocul ăla de popă care cine ştie ce o să pălăvrăgească!

— Că sărăcia materială în tinereţe, iar apoi lipsa de iubire i-au împovărat sufletul, dar că a rămas neclintită în credinţa ei faţă de Dumnezeu.

— Dacă l-aş putea convinge să se limiteze la atîta! zise Rudolph.

— Iertaţi-mă puţin, zise Thomas şi ieşi. Urcă în dormitorul pe care îl împărţea cu Billy.

Gretchen urma să folosească cealaltă cameră de oaspeţi. Nici unul din ei nu intrase încă în odaia care fusese a mamei.

— S-a schimbat, e altfel, nu-i aşa? zise Gretchen referindu-se la Thomas cînd rămase singură cu Rudolph.

— Aşa se pare.

— Parcă-i mai potolit, abătut, înfrînt oarecum.

— Orice ar fi, schimbarea-i în bine, zise Rudolph.

Auziră paşi pe scară şi întrerupseră conversaţia. Thomas intră ţinînd în mînă ceva ambalat în hîrtie fină.

— Poftim, îi întinse el lui Gretchen pacheţelul. E pentru tine. Gretchen desfăcu şi scoase din pacheţel baticul cu vechea hartă în trei culori a Mediteranei imprimată pe el.

— Mulţumesc, zise ea, e foarte frumos.

Se sculă şi îşi sărută fratele, iar Thomas simţi că se enervează, nu ştia nici el de ce. Îi venea să facă ceva nebunesc, să şadă acolo şi să lovească sau să sfarme în bucăţi mobila, ori să urce în cameră la el, să scoată pistolul şi să tragă în lună.

— L-am cumpărat de la Cannes. Pentru mămica, zise Thomas.

— De la Cannes? Cînd ai fost la Cannes? întrebă Rudolph intrigat. Thomas preciză data şi amîndoi ajunseră la concluzia că se aflaseră în acelaşi timp acolo, măcar o zi.

— E teribil! exclamă Rudolph. Doi fraţi au trecut unul pe lîngă celălalt fără ca măcar să ştie.

De-acum încolo, Tom, trebuie să menţinem legătura toţi trei, hotărî el.

386

— Da, îşi exprimă acordul Thomas. Nu avea nimic împotrivă să ţină legătura cu Gretchen, dar cu Rudolph, asta era altceva. Suferise prea mult din pricina fratelui său. O să-i spun secretarei să-ţi trimită o copie a itinerarului meu viitor, zise el cu umor şi se ridică în picioare. Mă duc la culcare, a fost o zi lungă.