„ Votre cavalier servant” îşi zise în oglindă. Voia ca expresia feţei sa corespundă limbii folosite, aşa cum chipul domnişoarei Lenaut capata brusc trăsături pur franceze cînd se adresa clasei.

Se aşeză la măsuţa galbenă ce îi servea drept birou şi trase în faţă o foaie de hîrtie. Se strădui să şi-o imagineze pe domnişoara Lenaut cît mai exact Era năltuţă, avea şolduri plate şi picioare subţiri, drepte, iar pieptul proeminent îl ţinea întotdeauna bine săltat. Dar întîi o desena îmbracată, fără a reuşi să realizeze asemănarea dorită, cu excepţia cîrlionţilor care-i acopereau urechile, precum şi a gurii pe care izbuti să o redea convingătoare, bine conturată. Apoi încercă să şi-o imagineze cum ar arata dezbrăcată. O desenă goală, aşezată pe scaun, privindu-se într-o oglindă de mînă. Îşi examină opera cu atenţie. O, Doamne, daca ar afla ea vreodată!... Rupse ruşinat desenul care o prezenta despuiată. Merita să locuiască deasupra unei brutării. De-ar fi bănuit ai săi de jos ce îi trecea lui prin cap, acolo sus!

Se dezbrăcă să se culce dar nu îşi scoase ciorapii, căci nu voia ca mama, care dormea chiar în încăperea de sub el, să-şi dea seama că e încă treaz. Trebuia să se scoale în fiecare dimineaţă la cinci ca să livreze clienţilor pîinea pe care o transporta într-un căruţ ataşat la bicicletă, iar mama îl dojenea că nu se odihneşte destul.

Mai tîrziu, cînd norocul îi va fi surîs şi se va fi îmbogăţit, va spune cu mîndrie că se scula la cinci dimineaţa, fie vreme bună fie rea, ca să aprovizioneze cu franzeluţe şi chifle clienţii de la

„Depot Hotel”, „Ace Dinner” şi „Sinovski, Bar şi Grătar”.

Şi-ar fi dorit să nu îl cheme Rudolph.

9

IV

La Cinema Casino Errol Flynn ucidea o hoardă de „ japi”2. Thomas Jordache şedea pe întuneric, undeva într-unul din rîndurile din fundul sălii şi sugea caramele dintr-un pachet obţinut cu o monedă de plumb la automatul din foaier. Thomas era mare meşter la fabricat cinci cenţi de plumb.

— Atinge-mă cu una, amice! îi ceru Claude cu glas de dur, ca un gangster de cinema care cere un alt încărcător cu 45 de cartuşe pentru „cîrîitoarea” sa. Claude avea un unchi preot şi pentru a depăşi implicaţiile dăunătoare ale acestei înrudiri, adopta în toate ocaziile un ton dur. Tom îi aruncă

una, iar Claude o prinse din zbor şi începu să mestece, clefăind. Băieţii se înfundaseră comod în scaunele lor, sprijinindu-şi picioarele pe locurile goale din faţă. Se furişaseră în sală ca de obicei, prin closetul de la subsol pentru bărbaţi, al cărui grilaj de la fereastră îl tăiaseră încă de anul trecut.

Şi, ca să fie cît mai convingători, intrau în sală pe rînd, cîte unul, cu prohabul descheiat.

Filmul îl plictisea de moarte pe Tom. Privise cum Errol Flynn tocase, cu diferite arme, un întreg pluton de japi.

— Gogoşi umflate! comentă el cu dispreţ.

— Ce tot spui, profesore? se prinse Claude în joc.

— Rahat! adăugă Tom.

— Ce limbaj! îl admonestă, chipurile, Claude.

— Ia te uită acolo, la dreapta, răcanul ăla cu fata, îi atrase atenţia Tom.

Cîteva rînduri în faţa lor, un soldat şi fata lui şedeau îmbrăţişaţi. Sala era aproape goală, iar pe rîndul în care se aflau ei şi în spatele lor nu se găsea nimeni. Claude se încruntă.

— Ia te uită la ceafa lui!

— Generale, atacăm în zori, zise Tom.

— Ai să ajungi la spital, fu de părere Claude.

— Pariezi? îl provocă Tom.

Îşi trase picioarele de pe speteaza scaunului din faţă, se ridică şi porni spre intervalul dintre şirul de scaune şi perete. Avea tenişi în picioare şi de aceea nu făcea zgomot cînd călca pe covorul tocit, întins pe jos. Purta tenişi întotdeauna; trebuia să păşeşti sigur şi să fii în stare să speli putina iute la nevoie. Îşi arcui umerii masivi şi puternici sub pulover şi îşi supse burta, simţind cu plăcere muşchii duri apăsînd cureaua bine strînsă. Era gata de orice. Zîmbea în întuneric; emoţia începea să

pună stăpînire pe el, ca totdeauna în clipele premergătoare acţiunii.

Claude îl urma cu îngrijorare. Slab şi deşirat, cu braţe subţiri şi lungi şi faţa-i de veveriţă

împodobită de un nas lung şi o falcă inferioară proeminentă, Claude era miop şi de aceea purta ochelari, ceea ce nu ameliora nicidecum aspectul său general. Tip intrigant, îi plăcea să tragă sforile din culise, evitînd la timp belelele ca un avocat ai unei societăţi anonime. Îi înşela pe profesori, care îi dădeau note bune deşi nu deschidea mai niciodată un manual de şcoală. Purta haine de culoare 2 japonezi

10

închisă şi cravată, avea oarecare înclinaţii pentru literatură, îşi tîrşîia picioarele cînd mergea şi datorită aspectului său exterior umil, neînsemnat, părea un tip paşnic. Era plin de imaginaţie, calitate care se materializa însă numai în atitudini antisociale. Tatăl său conducea direcţia de contabilitate a „Fabricii de cărămizi şi ţigle Boylan”, iar mama sa – licenţiată a Colegiului de Fete

„Sfînta Anna” – era preşedinta comisiei de recrutare a personalului. Datorită lor, unchiului preot pe deasupra, precum şi aspectului său inofensiv şi oarecum reţinut, Claude putea unelti fără teamă de a fi pedepsit.

Cei doi tineri se mutară, aşezîndu-se chiar în spatele cuplului. Soldatul, a cărui bonetă

alunecase pe frunte, îşi strecurase mîna sub bluza fetei şi îi mîngîia metodic sînul, pe cînd mîna fetei era pierdută în întuneric undeva, jos, între picioarele partenerului. Amîndoi urmăreau cu încordare filmul şi nu acordară atenţie băieţilor care veniseră în spatele lor.

Tom se aşezase în spatele fetei, care se parfumase cu dărnicie; mirosul plăcut de flori se împletea cu aroma de unt ce se degaja din punga de floricele din care ciuguleau amîndoi. Claude stătea în spatele soldatului, un tînăr cu cap mic, dar lat în umeri şi înalt, căci boneta sa acoperea cea mai mare parte a ecranului, silindu-l pe Claude să-şi mişte capul cînd într-o parte, cînd în alta, ca să

poată urmări filmul.

- Ascultă, şopti Claude, îţi spun că e prea solid. Cîntăreşte cel puţin o sută de kilograme.

-

Nu-ţi face griji, îi răspunse Tom, tot în şoaptă. Glasul lui suna ferm, plin de încredere, dar un tremur uşor, de îndoială, îi provoca furnicături în vîrful degetelor şi la subsuori. Această

senzaţie de nesiguranţă, chiar de frică, îi era familiară, căci ea îl incita şi adăuga o notă de frumuseţe finalului violent pe care îl prevedea.

- Dă-i drumul! îl îmboldi cu asprime pe Claude. N-o să stăm aici toată noaptea.

- Tu eşti şeful, acceptă acesta cu supunere. Se aplecă în faţă şi îl bătu, uşor, pe umăr, pe soldat. Scuză-mă, sergent. N-ai vrea să fii aşa de drăguţ să-ţi scoţi boneta? Mă împiedică să văd ecranul.

— Nu-s sergent, răspunse scurt soldatul, fără să se deranjeze. Nu îşi scoase boneta şi continuă să privească filmul, frămîntînd sînul fetei.

Cei doi băieţi rămaseră liniştiţi mai mult de un minut. Puseseră în aplicare, de atîtea ori, această tactică de provocare, încît nu aveau nevoie să-şi spună nimic şi acţionau automat. Acum Tom se aplecă şi îl bătu tare pe umăr pe infanterist.

- Prietenul meu ţi-a adresat o rugăminte politicoasă. Dumneata îl împiedici să guste plăcerea filmului. O să ne obligi să chemăm administraţia, dacă nu dai jos boneta, îi vorbi ferm Tom.

De astă dată, soldatul se suci pe jumătate şi îi răspunse:

— Sînt două sute de locuri goale în sală. Dacă amicul dumitale vrea să vadă mai bine n-are decît să se mute în altă parte.

Apoi se reîntoarse la cele două preocupări ale sale: sexul şi arta.

- Merge pe drumul bun, îi şopti Tom lui Claude. Nu-l slăbi. Claude îl bătu iar pe umăr pe soldat şi-i spuse:

- Eu sufăr de o boală de ochi foarte rară. Văd bine numai din locul ăsta. Din orice altă parte văd ca prin ceaţă. Nu-mi dau seama dacă, acolo, pe ecran, e Loretta Young sau Errol Flynn.

- Du-te la doctor, îl sfătui soldatul.

11