Cuptorul se încinsese de-acuma. Jordache se apropie, tîrîndu-şi piciorul, şi introduse în el prima tavă din noaptea aceea. Se strîmbă cînd deschise uşa cuptorului şi îl izbi văpaia focului.
III
Sus, în cămăruţa îngustă pe care o împărţea cu fratele său, Rudolph căuta un cuvînt în dicţionarul englez-francez. Terminase de pregătit temele. Cuvîntul de care avea nevoie era „dorinţă”.
Compunea o scrisoare de dragoste către profesoara de limba franceză, Miss Lenaut. Citise „ Muntele vrăjit”, iar cartea îl plictisise, cu excepţia capitolului despre şedinţă. Îl impresionase faptul că
scenele de dragoste erau în franceză şi se chinuise să le traducă pentru el. A iubi în franceză i se părea distins. Mai mult ca sigur că n-ar fi găsit în toată Valea Hudsonului un alt băiat de şaisprezece ani care compunea o scrisoare de dragoste în limba franceză.
Enfin, scria el cu caractere frumos caligrafiate, aşa cum se obişnuise în ultimi doi ani, enfin, je dois vous dire, chere Madame, quand je vous vois par hasard dans les couloirs de l'ecole ou en vous promenant dans votre manteau bleu- clair dans les rues, j'ai l'envie – aceasta fusese formula cea mai apropiată pentru a exprima sentimentul „dorinţă” – tres profonde de voyager dans le monde d'ou vous etes sortie et des visions delicieuses de flâner avec vous â mes cotes sur les boulevards de Paris, qui vient d'etre libere par les braves soldats de votre pays et du mien.
Votrecavalierservant,
RudolphJordache.
Reciti scrisoarea, apoi citi textul în engleză, limba în care o compusese mai întîi, străduindu-se să imprime cît mai bine spiritul francez. „În sfîrşit, trebuie să vă spun, scumpă doamnă, cînd vă
zăresc întîmplător pe culoarele şcolii sau pe stradă, plimbîndu-vă în paltonul dumneavoastră
albastru-deschis, mă cuprinde o dorinţă nestăvilită să călătoresc în lumea din care aţi venit; şi îmi imaginez cu încîntare că ne plimbăm braţ la braţ pe bulevardele Parisului eliberat de către bravii soldaţi ai ţării dumneavoastră şi ai ţării mele”.
Apoi citi încă o dată, cu satisfacţie, versiunea franceză. Nu încăpea nici o îndoială: dacă
voiai să te exprimi cu eleganţă, franceza era limba potrivită. Îi plăcea modul cum Miss Lenaut pronunţa numele lui, corect, Jordahş, dulce, melodios, nu Jordake sau Jordaş, cum obişnuiau unii.
8
Apoi, cu părere de rău, rupse în bucăţele ambele texte. Ştia ca nu va trimite niciodată vreo scrisoare domnişoarei Lenaut. Îi adresase deja şase asemenea misive pe care de asemenea le rupsese înainte de a le expedia, căci avea convingerea că îl va crede nebun şi, probabil, îl va spune directorului. Şi apoi, în ruptul capului nu ar fi vrut ca tata, mama, Gretchen sau Tom să găsească la el în cameră o scrisoare de dragoste, indiferent în ce limbă.
Cu toate acestea se simţea satisfăcut. Stînd în cămăruţa aproape goală de deasupra brutăriei, cu Hudsonul curgînd la cîteva sute de metri numai, şi compunînd scrisori, i se părea că face un legămînt. Cîndva va porni la drum pe fluviu, va face lungi călătorii pe mare şi va scrie, în diferite limbi noi, unor femei frumoase şi cu trăsături morale superioare, iar scrisorile acelea le va expedia cu adevărat.
Se ridică şi se privi în oglinjoara văluroasă aşezată pe masuţa de toaleta ponosită, din lemn de stejar. Îşi cerceta adesea faţa căutînd să afle în imaginea reflectată bărbatul care se dorea a fi. Se îngrijea cu multă atenţie de ţinuta sa. Părul negru şi-l pieptăna întotdeauna cu grijă peste cap.
Uneori smulgea cîţiva perişori apăruţi în spaţiul dintre sprîncene. Evita bomboanele, ca să aibă cît mai puţine coşuri pe faţă. Îşi impunea sa zîmbească doar, nu să rîdă în hohote, dar chiar şi asta cît mai rar posibil. Era foarte conservator în ce priveşte culorile pe care le alegea pentru îmbrăcăminte.
Îşi studiase şi îşi exersase mersul, ca să nu pară niciodată grăbit sau exuberant, păşind – în acest scop – uşor, cu umerii drepţi, alunecînd parcă. Îşi lustruia unghiile, iar sora sa îi făcea manichiura, o dată pe lună. Evita încăierările, căci nu voia să-şi sluţească faţa cu vreun nas spart, şi nici mîinile lungi, fine să şi le urîţească din cauza unor încheieturi sucite şi umflate. Practica atletismul ca să se menţină în forma, iar plăcerea de a fi singur în mijlocul naturii şi-o satisfăcea pescuind, cu momeală
artificială, cînd nu folosea viermuşori, în prezenţa cîte unui spectator ocazional.
„ Votre cavalier servant” îşi zise în oglindă. Voia ca expresia feţei sa corespundă limbii folosite, aşa cum chipul domnişoarei Lenaut capata brusc trăsături pur franceze cînd se adresa clasei.
Se aşeză la măsuţa galbenă ce îi servea drept birou şi trase în faţă o foaie de hîrtie. Se strădui să şi-o imagineze pe domnişoara Lenaut cît mai exact Era năltuţă, avea şolduri plate şi picioare subţiri, drepte, iar pieptul proeminent îl ţinea întotdeauna bine săltat. Dar întîi o desena îmbracată, fără a reuşi să realizeze asemănarea dorită, cu excepţia cîrlionţilor care-i acopereau urechile, precum şi a gurii pe care izbuti să o redea convingătoare, bine conturată. Apoi încercă să şi-o imagineze cum ar arata dezbrăcată. O desenă goală, aşezată pe scaun, privindu-se într-o oglindă de mînă. Îşi examină opera cu atenţie. O, Doamne, daca ar afla ea vreodată!... Rupse ruşinat desenul care o prezenta despuiată. Merita să locuiască deasupra unei brutării. De-ar fi bănuit ai săi de jos ce îi trecea lui prin cap, acolo sus!
Se dezbrăcă să se culce dar nu îşi scoase ciorapii, căci nu voia ca mama, care dormea chiar în încăperea de sub el, să-şi dea seama că e încă treaz. Trebuia să se scoale în fiecare dimineaţă la cinci ca să livreze clienţilor pîinea pe care o transporta într-un căruţ ataşat la bicicletă, iar mama îl dojenea că nu se odihneşte destul.
Mai tîrziu, cînd norocul îi va fi surîs şi se va fi îmbogăţit, va spune cu mîndrie că se scula la cinci dimineaţa, fie vreme bună fie rea, ca să aprovizioneze cu franzeluţe şi chifle clienţii de la
„Depot Hotel”, „Ace Dinner” şi „Sinovski, Bar şi Grătar”.
Şi-ar fi dorit să nu îl cheme Rudolph.
9
IV
La Cinema Casino Errol Flynn ucidea o hoardă de „ japi”2. Thomas Jordache şedea pe întuneric, undeva într-unul din rîndurile din fundul sălii şi sugea caramele dintr-un pachet obţinut cu o monedă de plumb la automatul din foaier. Thomas era mare meşter la fabricat cinci cenţi de plumb.
— Atinge-mă cu una, amice! îi ceru Claude cu glas de dur, ca un gangster de cinema care cere un alt încărcător cu 45 de cartuşe pentru „cîrîitoarea” sa. Claude avea un unchi preot şi pentru a depăşi implicaţiile dăunătoare ale acestei înrudiri, adopta în toate ocaziile un ton dur. Tom îi aruncă
una, iar Claude o prinse din zbor şi începu să mestece, clefăind. Băieţii se înfundaseră comod în scaunele lor, sprijinindu-şi picioarele pe locurile goale din faţă. Se furişaseră în sală ca de obicei, prin closetul de la subsol pentru bărbaţi, al cărui grilaj de la fereastră îl tăiaseră încă de anul trecut.
Şi, ca să fie cît mai convingători, intrau în sală pe rînd, cîte unul, cu prohabul descheiat.
Filmul îl plictisea de moarte pe Tom. Privise cum Errol Flynn tocase, cu diferite arme, un întreg pluton de japi.
— Gogoşi umflate! comentă el cu dispreţ.
— Ce tot spui, profesore? se prinse Claude în joc.
— Rahat! adăugă Tom.
— Ce limbaj! îl admonestă, chipurile, Claude.
— Ia te uită acolo, la dreapta, răcanul ăla cu fata, îi atrase atenţia Tom.
Cîteva rînduri în faţa lor, un soldat şi fata lui şedeau îmbrăţişaţi. Sala era aproape goală, iar pe rîndul în care se aflau ei şi în spatele lor nu se găsea nimeni. Claude se încruntă.
— Ia te uită la ceafa lui!
