— Ascultă soldat, interveni un bărbat cărunt, în trenci, de ce dai în copil?
— I-am dat doar un ghiont, spuse soldatul pe ton de scuză, întorcîndu-se spre cel care îl admonestase. S-a ţinut de capul meu tot...
Tom se îndreptă şi, fără veste, repezi pumnul în sus, în falca soldatului, nu prea tare însă, ca să nu îl descurajeze. De-acum soldatul nu mai putea da înapoi.
— O.K., puştiule, tu ai vrut-o, spuse acesta şi se îndreptă spre Tom.
— Faceţi loc! strigă profesional Claude. Daţi-vă înapoi! Tom se retrase şi mulţimea din jurul său făcu la fel.
— Sidney! ţipă isteric fata. Ai să-l omori!
— Nuu! o linişti soldatul. Îi dau numai o lecţie, să mă ţină minte! Tom se răsuci şi îl lovi pe soldat în bărbie cu un croşeu de stînga, iar pumnul drept i-l înfipse în burtă, adînc. Bărbatul căscă
gura, ca un peşte pe uscat şi slobozi aerul din plămîni cu un icnet scurt, în timp ce Tom sărea înapoi.
— E dezgustător, spuse scîrbită o femeie. Ditamai namila, tontul. Ar trebui să-l oprească
cineva.
— Nu-i nimica, o linişti bărbatul ei, a spus că îi dă cîteva palme numai.
Soldatul se răsuci şi repezi pumnul drept, dar prea lent, spre Tom. Acesta eschivă lovitura, lăsîndu-se în jos, apoi înfipse, cu toată forţa, amîndoi pumnii, unul după altul, în plexul adversarului.
Soldatul se frînse în două, iar Tom profită, lansîndu-i rapid două croşeuri în fălci. Soldatul începu să
scuipe sînge şi întinse braţele, încercînd să se cramponeze de Tom. Dispreţuitor, acesta îl lăsă să se agaţe de el, dar avu grijă să-şi ţină liberă dreapta, cu care îl ciocăni în şale. Soldatul alunecă încet şi căzu într-un genunchi. Privea neputincios în sus, spre Tom, iar ochii i se împăienjeniseră din cauza 15
sîngelui ce se scurgea din fruntea plesnită. Tom se retrase un pas. Respiraţia nici măcar nu i se accelerase şi doar o uşoară îmbujorare se întrevedea de sub tuleiele blonde de pe obraji.
— Dumnezeule! exclamă doamna care cu puţin timp înainte ceruse să se intervină pentru a se pune capăt luptei. Ai zice că-i un copilaş!
— Ţi-ajunge? îl întrebă Tom pe soldat care se uita la el, de jos, aiurit, clătinînd capul ca să
îndepărteze sîngele ce îl orbea. Angela se lăsă în genunchi lîngă el şi începu să-l şteargă cu batista.
Totul nu durase mai mult de treizeci de secunde.
— Gata, popor, ajunge pentru astă seară! îi îndepărtă Claude pe oamenii adunaţi în jurul lor, ştergîndu-şi faţa de transpiraţie.
Tom părăsi cercul spectatorilor tulburaţi, care amuţiseră impresionaţi, conştienţi că în noaptea aceea fuseseră martorii unor întîmplări nefireşti şi primejdioase, de care ar fi dorit să nu-şi mai amintească. Claude îl ajunse pe Tom din urmă tocmai cînd acesta dădea colţul.
— Mamăă! Ce iute ai lucrat! Şi ce combinaţii! Ce combinaţii! exclamă el admirativ.
Tom chicoti. „Sidney, ai să-l omori!”, îşi piţigăie el vocea, imitînd-o pe fată. Era foarte bine dispus. Îşi miji ochii amintindu-şi senzaţia resimţită cînd pumnul său venise în contact cu pielea şi oasele precum şi cu nasturii de alamă ai tunicii soldatului.
— A fost O.K.! zise el, doar că a durat prea puţin. L-aş fi ciocănit mai mult însă individul s-a dovedit moale ca un rahat. Data viitoare să căutăm pe unul care ştie să se bată.
— Frăţioare! exclamă din nou Claude. Ce m-am distrat! Aş vrea să-i văd mîine moaca ăluia.
Cînd ai să faci figura din nou?
— Cînd o să am chef, săltă din umeri Tom.
Nu îi plăcea cînd Claude se ţinea după el. Voia să fie singur, să-şi amintcască şi să savureze fiecare detaliu al luptei. Claude era obişnuit cu toanele prietenului său şi le accepta. Talentul îşi are prerogativele sale.
Tom flutură mîna în semn de salut şi porni în jos, pe bulevard, să străbată lungul drum spre casă. Trebuiau să fie foarte atenţi şi de aceea, cînd li se năzărea să bată cu cineva, se duceau în capătul celălalt al oraşului. Căci în cartierul său Tom era cunoscut ca un cal breaz, iar lumea se ferea din calea lui cînd îşi dădea scama că se află într-unui din momentele lui de arţag.
Mergea iute pe strada întunecoasă, în direcţia de unde venea mirosul fluviului, schiţînd cîte un pas de dans, ici-colo, în jurul unui stîlp de felinar. O să le arate el, o să le arate el! O să le arate tuturor!
Cînd dădu colţul o văzu pe Gretchen venind din direcţia opusă. Păşea grăbit, cu capul aplecat şi nu îl observă pe Tom, care se furişă la adăpost, în pragul unei case de pe partea cealaltă a străzii. Nu avea chef să discute cu sora sa, de ale cărei comentarii se plictisise încă de la vîrsta de opt ani. O privi cum se îndrepta, aproape alergînd, spre uşa de lîngă fereastra brutăriei şi îşi scotea cheia din poşetă. Poate că o va urmări, vreodată, să afle ce face ea noaptea.
Gretchen deschise uşa şi intră. Tom aşteptă pînă cînd socoti că fata a urcat la ea, în camera de la etaj, apoi traversă strada şi se opri în faţa carcasei cenuşii a clădirii decolorate de intemperiile vremii. Acasă! Se născuse aici. Sosise pe neaşteptate, mai devreme decît se prevăzuse, şi nu avuseseră timp să o transporte pe mama la spital. De cîte ori nu ascultase povestea asta! Mare scofală să te naşti acasă! Vezi bine, regina nu părăsise palatul, prinţul văzuse lumina zilei în 16
dormitorul regal. Casa avea aspect trist, lăsînd impresia că stă gata să se prăbuşească. Tom scuipă
iar. Se uită la clădire şi tot cheful îi pieri. Văzu ferestruica veşnic luminată de la subsol, unde muncea tatăl său. Faţa băiatului se înăspri. Să-ţi petreci toată viaţa într-o pivniţă! La ce le-a folosit?
La nimic! gîndi Tom.
Descuie uşa, se furişă tiptil în casă şi urcă scara care ducea la etajul al treilea, acolo unde se afla camera pe care o împărţea cu Rudolph. Călca atent pe treptele care scîrţîiau. A se mişca fără cel mai mic zgomot era pentru el o chestiune de onoare, căci plecările de acasă şi întoarcerile le considera o treabă strict personală, mai ales într-o noapte ca aceasta. Avea urme de sînge pe mîneca puloverului şi nu voia să-l vadă cineva de-al casei şi să-i facă scandal.
Intră în cameră şi închise uşa, încet, în urma sa. Rudolph dormea profund, respirînd cu regularitate. Drăguţul, bunul Rudolph, un gentleman perfect, mirosind a pastă de dinţi, veşnic primul la învăţătură, preferatul tuturor, care nu se înapoia niciodată acasă mînjit de sînge şi care avea grijă să se odihnească bine peste noapte, pentru a nu rata nici o dimineaţă plăcută sau vreo problemă de trigonometrie în ziua următoare.
Tom se dezbrăcă pe întuneric, aruncîndu-şi neglijent hainele pe scaun. Nu avea poftă să
răspundă întrebărilor pe care i le-ar fi pus fratele său. Rudolph nu îi era un aliat, el era de partea cealaltă. N-avea decît, ce-i păsa lui?
Dar cînd se strecură în patul lor dublu, Rudolph se trezi şi, somnoros, îl întrebă:
— De unde vii?
— De la film.
— Cum a fost?
– Mizerabil!
Rămaseră nemişcaţi un timp, pe întuneric. Rudolph se retrase puţin spre marginea patului.
Socotea înjositoare obligaţia de a dormi în acelaşi pat cu fratele său. În cameră era răcoare, căci Rudolph obişnuia să ţină fereastra deschisă peste noapte, iar vîntul rece, care sufla dinspre rîu, pătrundea nestînjenit în încăpere. Dacă Rudolph îşi impunea o regulă, puteai fi sigur că nu se va abate de la ea. Dormea în pijama, pe cînd Tom se culca în chiloţi. Din cauza aceasta se certau de două ori pe săptămînă.
— Sfinte Cristoase! exclamă Rudolph, adulmecîndu-l pe fratele său. Ce-ai făcut de puţi ca un animal sălbatic?
— Nimic! răspunse scurt Tom. N-am ce face dacă nu îţi place mirosul meu. Apoi, în gînd îşi zise: „Dacă nu era fratele meu, îl zvîntam în bătaie!”
Tare ar fi vrut să aibă bani ca să meargă la stabilimentul Alicei, în spatele gării. Acolo îşi pierduse fecioria plătind cinci dolari şi se mai dusese de cîteva ori după aceea. Asta se întîmplase astă vară. Muncise cu ziua pe draga de pe fluviu, iar pe tatăl său îl minţise, spunîndu-i că fusese plătit cu zece dolari mai puţin decît primise în realitate. Matahala aia tuciurie, Florence, fata aia din Virginia care îl primise de două ori la ea pentru aceiaşi cinci dolari, pentru că avea numai paisprezece ani şi bujori în obraji! Ar fi fost un final mai potrivit pentru o zi deosebită!
Tom nu îi destăinuise nimic lui Rudolph despre Alice. Nu se îndoia că fratele său e încă
