— Generale, atacăm în zori, zise Tom.
— Ai să ajungi la spital, fu de părere Claude.
— Pariezi? îl provocă Tom.
Îşi trase picioarele de pe speteaza scaunului din faţă, se ridică şi porni spre intervalul dintre şirul de scaune şi perete. Avea tenişi în picioare şi de aceea nu făcea zgomot cînd călca pe covorul tocit, întins pe jos. Purta tenişi întotdeauna; trebuia să păşeşti sigur şi să fii în stare să speli putina iute la nevoie. Îşi arcui umerii masivi şi puternici sub pulover şi îşi supse burta, simţind cu plăcere muşchii duri apăsînd cureaua bine strînsă. Era gata de orice. Zîmbea în întuneric; emoţia începea să
pună stăpînire pe el, ca totdeauna în clipele premergătoare acţiunii.
Claude îl urma cu îngrijorare. Slab şi deşirat, cu braţe subţiri şi lungi şi faţa-i de veveriţă
împodobită de un nas lung şi o falcă inferioară proeminentă, Claude era miop şi de aceea purta ochelari, ceea ce nu ameliora nicidecum aspectul său general. Tip intrigant, îi plăcea să tragă sforile din culise, evitînd la timp belelele ca un avocat ai unei societăţi anonime. Îi înşela pe profesori, care îi dădeau note bune deşi nu deschidea mai niciodată un manual de şcoală. Purta haine de culoare 2 japonezi
10
închisă şi cravată, avea oarecare înclinaţii pentru literatură, îşi tîrşîia picioarele cînd mergea şi datorită aspectului său exterior umil, neînsemnat, părea un tip paşnic. Era plin de imaginaţie, calitate care se materializa însă numai în atitudini antisociale. Tatăl său conducea direcţia de contabilitate a „Fabricii de cărămizi şi ţigle Boylan”, iar mama sa – licenţiată a Colegiului de Fete
„Sfînta Anna” – era preşedinta comisiei de recrutare a personalului. Datorită lor, unchiului preot pe deasupra, precum şi aspectului său inofensiv şi oarecum reţinut, Claude putea unelti fără teamă de a fi pedepsit.
Cei doi tineri se mutară, aşezîndu-se chiar în spatele cuplului. Soldatul, a cărui bonetă
alunecase pe frunte, îşi strecurase mîna sub bluza fetei şi îi mîngîia metodic sînul, pe cînd mîna fetei era pierdută în întuneric undeva, jos, între picioarele partenerului. Amîndoi urmăreau cu încordare filmul şi nu acordară atenţie băieţilor care veniseră în spatele lor.
Tom se aşezase în spatele fetei, care se parfumase cu dărnicie; mirosul plăcut de flori se împletea cu aroma de unt ce se degaja din punga de floricele din care ciuguleau amîndoi. Claude stătea în spatele soldatului, un tînăr cu cap mic, dar lat în umeri şi înalt, căci boneta sa acoperea cea mai mare parte a ecranului, silindu-l pe Claude să-şi mişte capul cînd într-o parte, cînd în alta, ca să
poată urmări filmul.
- Ascultă, şopti Claude, îţi spun că e prea solid. Cîntăreşte cel puţin o sută de kilograme.
-
Nu-ţi face griji, îi răspunse Tom, tot în şoaptă. Glasul lui suna ferm, plin de încredere, dar un tremur uşor, de îndoială, îi provoca furnicături în vîrful degetelor şi la subsuori. Această
senzaţie de nesiguranţă, chiar de frică, îi era familiară, căci ea îl incita şi adăuga o notă de frumuseţe finalului violent pe care îl prevedea.
- Dă-i drumul! îl îmboldi cu asprime pe Claude. N-o să stăm aici toată noaptea.
- Tu eşti şeful, acceptă acesta cu supunere. Se aplecă în faţă şi îl bătu, uşor, pe umăr, pe soldat. Scuză-mă, sergent. N-ai vrea să fii aşa de drăguţ să-ţi scoţi boneta? Mă împiedică să văd ecranul.
— Nu-s sergent, răspunse scurt soldatul, fără să se deranjeze. Nu îşi scoase boneta şi continuă să privească filmul, frămîntînd sînul fetei.
Cei doi băieţi rămaseră liniştiţi mai mult de un minut. Puseseră în aplicare, de atîtea ori, această tactică de provocare, încît nu aveau nevoie să-şi spună nimic şi acţionau automat. Acum Tom se aplecă şi îl bătu tare pe umăr pe infanterist.
- Prietenul meu ţi-a adresat o rugăminte politicoasă. Dumneata îl împiedici să guste plăcerea filmului. O să ne obligi să chemăm administraţia, dacă nu dai jos boneta, îi vorbi ferm Tom.
De astă dată, soldatul se suci pe jumătate şi îi răspunse:
— Sînt două sute de locuri goale în sală. Dacă amicul dumitale vrea să vadă mai bine n-are decît să se mute în altă parte.
Apoi se reîntoarse la cele două preocupări ale sale: sexul şi arta.
- Merge pe drumul bun, îi şopti Tom lui Claude. Nu-l slăbi. Claude îl bătu iar pe umăr pe soldat şi-i spuse:
- Eu sufăr de o boală de ochi foarte rară. Văd bine numai din locul ăsta. Din orice altă parte văd ca prin ceaţă. Nu-mi dau seama dacă, acolo, pe ecran, e Loretta Young sau Errol Flynn.
- Du-te la doctor, îl sfătui soldatul.
11
Fata rîse amuzată, un rîs gîlgîit, parcă se înecase bînd apă. Prietenul ei rîse şi ei, mîndru că
fusese spiritual şi că îi fusese apreciată gluma.
- Nu-i frumos să vă bateţi joc de defectele fizice ale semenilor, comentă Tom.
— Mai ales în timp de război, cînd sînt atîţia mutilaţi-eroi, interveni Claude.
— Ce fel de american eşti tu? întrebă patetic Tom. Asta-i întrebarea pe care ţi-o pun: ce soi de american eşti tu?
Glasul îi suna tensionat, dominat de o notă patriotică.
— Ştergeţi-o, băieţaşi! îi sfătui şi fata întorcîndu-se spre cei doi.
— Vreau să te previn, domnule, i se adresă Tom soldatului, că te fac personal răspunzător pentru tot ceea ce spune domnişoara, prietena dumitale.
— Nu-i băga în seamă, Angela!
Glasul soldatului avea un timbru de tenor. Băieţii tăcură din nou cîteva clipe.
