— Cel puţin scuze, preciză Claude.
— Scuze? Pentru ce scuze? Soldatul se adresa uimit micii mulţimi care se adunase în jurul lor. Copilaşii ăştia au căpiat!
— Ori ceri scuze pentru cuvintele rostite de prietena ta acolo, înăuntru, ori suporţi consecinţele, spuse Tom.
— Vino, Angela, să ne ducem la berea aia. Făcu un pas, dar Tom îl apucă iute de mînecă şi îl trase vîrtos. Se auzi o pîrîitură, cusătura de la umăr cedă şi mîneca se desprinse. Soldatul întoarse capul să vadă ce s-a întîmplat.
— Hei, ticălosule, mi-ai rupt tunica! exclamă el furios.
— Ţi-am spus să nu pleci, îi aminti Tom cu fals reproş în glas, trăgîndu-se un pic înapoi şi luînd o poziţie de aşteptare, cu braţele puţin îndoite şi degetele răşchirate.
Soldatul scrîşni:
— Asta o să te coste!
Şi, însoţind ameninţarea de faptă, repezi palma spre Tom, care însă se eschivă şi lovitura îl nimeri în umărul stîng. „Au”! ţipă el şi, apucîndu-se cu mîna dreaptă de umăr, se încovoie şi începu să se vaite, prelăcîndu-se cuprins de dureri groaznice.
— Aţi văzut, sări Claude, adresîndu-se spectatorilor. Sînteţi martori că individul ăsta l-a lovit pe prietenul meu.
— Ascultă soldat, interveni un bărbat cărunt, în trenci, de ce dai în copil?
— I-am dat doar un ghiont, spuse soldatul pe ton de scuză, întorcîndu-se spre cel care îl admonestase. S-a ţinut de capul meu tot...
Tom se îndreptă şi, fără veste, repezi pumnul în sus, în falca soldatului, nu prea tare însă, ca să nu îl descurajeze. De-acum soldatul nu mai putea da înapoi.
— O.K., puştiule, tu ai vrut-o, spuse acesta şi se îndreptă spre Tom.
— Faceţi loc! strigă profesional Claude. Daţi-vă înapoi! Tom se retrase şi mulţimea din jurul său făcu la fel.
— Sidney! ţipă isteric fata. Ai să-l omori!
— Nuu! o linişti soldatul. Îi dau numai o lecţie, să mă ţină minte! Tom se răsuci şi îl lovi pe soldat în bărbie cu un croşeu de stînga, iar pumnul drept i-l înfipse în burtă, adînc. Bărbatul căscă
gura, ca un peşte pe uscat şi slobozi aerul din plămîni cu un icnet scurt, în timp ce Tom sărea înapoi.
— E dezgustător, spuse scîrbită o femeie. Ditamai namila, tontul. Ar trebui să-l oprească
cineva.
— Nu-i nimica, o linişti bărbatul ei, a spus că îi dă cîteva palme numai.
Soldatul se răsuci şi repezi pumnul drept, dar prea lent, spre Tom. Acesta eschivă lovitura, lăsîndu-se în jos, apoi înfipse, cu toată forţa, amîndoi pumnii, unul după altul, în plexul adversarului.
Soldatul se frînse în două, iar Tom profită, lansîndu-i rapid două croşeuri în fălci. Soldatul începu să
scuipe sînge şi întinse braţele, încercînd să se cramponeze de Tom. Dispreţuitor, acesta îl lăsă să se agaţe de el, dar avu grijă să-şi ţină liberă dreapta, cu care îl ciocăni în şale. Soldatul alunecă încet şi căzu într-un genunchi. Privea neputincios în sus, spre Tom, iar ochii i se împăienjeniseră din cauza 15
sîngelui ce se scurgea din fruntea plesnită. Tom se retrase un pas. Respiraţia nici măcar nu i se accelerase şi doar o uşoară îmbujorare se întrevedea de sub tuleiele blonde de pe obraji.
— Dumnezeule! exclamă doamna care cu puţin timp înainte ceruse să se intervină pentru a se pune capăt luptei. Ai zice că-i un copilaş!
— Ţi-ajunge? îl întrebă Tom pe soldat care se uita la el, de jos, aiurit, clătinînd capul ca să
îndepărteze sîngele ce îl orbea. Angela se lăsă în genunchi lîngă el şi începu să-l şteargă cu batista.
Totul nu durase mai mult de treizeci de secunde.
— Gata, popor, ajunge pentru astă seară! îi îndepărtă Claude pe oamenii adunaţi în jurul lor, ştergîndu-şi faţa de transpiraţie.
Tom părăsi cercul spectatorilor tulburaţi, care amuţiseră impresionaţi, conştienţi că în noaptea aceea fuseseră martorii unor întîmplări nefireşti şi primejdioase, de care ar fi dorit să nu-şi mai amintească. Claude îl ajunse pe Tom din urmă tocmai cînd acesta dădea colţul.
— Mamăă! Ce iute ai lucrat! Şi ce combinaţii! Ce combinaţii! exclamă el admirativ.
Tom chicoti. „Sidney, ai să-l omori!”, îşi piţigăie el vocea, imitînd-o pe fată. Era foarte bine dispus. Îşi miji ochii amintindu-şi senzaţia resimţită cînd pumnul său venise în contact cu pielea şi oasele precum şi cu nasturii de alamă ai tunicii soldatului.
— A fost O.K.! zise el, doar că a durat prea puţin. L-aş fi ciocănit mai mult însă individul s-a dovedit moale ca un rahat. Data viitoare să căutăm pe unul care ştie să se bată.
— Frăţioare! exclamă din nou Claude. Ce m-am distrat! Aş vrea să-i văd mîine moaca ăluia.
Cînd ai să faci figura din nou?
— Cînd o să am chef, săltă din umeri Tom.
Nu îi plăcea cînd Claude se ţinea după el. Voia să fie singur, să-şi amintcască şi să savureze fiecare detaliu al luptei. Claude era obişnuit cu toanele prietenului său şi le accepta. Talentul îşi are prerogativele sale.
Tom flutură mîna în semn de salut şi porni în jos, pe bulevard, să străbată lungul drum spre casă. Trebuiau să fie foarte atenţi şi de aceea, cînd li se năzărea să bată cu cineva, se duceau în capătul celălalt al oraşului. Căci în cartierul său Tom era cunoscut ca un cal breaz, iar lumea se ferea din calea lui cînd îşi dădea scama că se află într-unui din momentele lui de arţag.
Mergea iute pe strada întunecoasă, în direcţia de unde venea mirosul fluviului, schiţînd cîte un pas de dans, ici-colo, în jurul unui stîlp de felinar. O să le arate el, o să le arate el! O să le arate tuturor!
