Avea o voce de tenor-doi, surprinzătoare pentru un bărbat care nu cîntărea peste optzeci de kilograme şi nu măsura mai mult de un metru şaizeci şi cinci. Păşea băţos, de parcă ar fi fost încă
elev la Şcoala de Ofiţeri de Aviaţie. Dar faţa sa şi părul castaniu, neregulamentar de lung, desminţeau alura militară pe care o afişa. Avea fruntea înaltă – puţin bombată – masivă şi gînditoare, tulburătoare evocare a lui Beethoven, iar ochii îi erau albaştri ca porţelanul de Wedgwood.
— Pe tine tot Unchiu112 continuă să te întreţină, îi spunea Nichols. Dar eu cu impozitele mele... Totuşi te invit la masă.
Făcea impresia că e un om care nu cheltuieşte prea mult pe mîncare şi în al cărui tub digestiv se desfăşura, noapte de noapte o tragedie elisabetană; că nişte ucigaşi i se furişau în duoden ameninţîndu-l cu ulcerul. Un psihiatru sau o nevastă nouă poate că l-ar fi putut ajuta, cît de cît.
— Domnule Nichols... Băiatul cu care Mary Jane avusese schimbul de cuvinte se desprinsese de perete şi înaintă un pas.
— Săptămîna viitoare, Bernie, îi tăie avîntul domnul Nichols, măturînd încă o dată asistenţa cu farul ochilor. Apoi i se adresă secretarei: Domnişoară Saunders, te rog să vii la mine cîteva clipe.
Şi cu un gest obosit, de bolnav vlăguit de dispepsie, dispăru în biroul său.
Secretara lansă la maşina de scris o ultimă rafală mortală împotriva Breslei Dramaturgilor, apoi îşi urmă şeful cu un carnet de notiţe stenografice în mînă şi uşa se închise în urma ei.
— Doamnelor şi domnilor, se adresă întregii asistenţe căpitanul, cred că ne-am greşit meseria cu toţii. De aceea vă sugerez să vă îndreptaţi atenţia spre surplusurile de armament. Cererile de bazooka uzate vor creşte nemaipomenit. Bună, Tiny!
Mary Jane, căreia îi fusese adresat salutul, se ridică în picioare, dominîndu-l cu statura ei, şi aplecîndu-se îl sărută pe obraz.
— Mă bucur că ai reuşit să te întorci teafăr de la sindrofia aia, Willie, îi răspunse Mary Jane.
— Recunosc că m-am cam pilit pe acolo, se prefăcu Willie că mărturiseşte. Ne uşuram sufletele depănînd amintirile întunecate legate de bătălii.
— Mai degrabă vă înecaţi sufletele, îl puse la punct Mary Jane.
— Nu fi invidioasă pe noi şi pe bietele noastre escapade, se milogi în glumă Willie. Adu-ţi aminte că tu făceai pe manechinul prezentînd portjartiere cînd noi zburam pe cerul Berlinului sub tirul înspăimîntător al antiaerienei.
— Chiar ai zburat deasupra Berlinului? întrebă Mary Jane.
— Bineînţeles că nu, îi răspunse Willie, refuzînd să-şi aroge vreun act de bravura. Apoi zîmbind larg spre Gretchen: Aştept, cu răbdare Tiny.
— O, se deştepta Mary Jane. Jordache, Abbott, făcu ea prezentările.
— Mă bucur ca astăzi paşii m-au adus pe Strada 42, zise galant Willie.
12 Unchiul Sam.
111
—
Bună, răspunse Gretchen, făcînd un uşor gest de a se ridica în picioare. La urma urmei avea în faţă un căpitan.
— Presupun că eşti actriţă, se interesă el.
— Mă străduiesc, răspunse cu modestie Gretchen.
— Păcătoasă meserie, ca să-l citez pe Shakespeare.
— Nu face pe grozavul, Willie, îl temperă Mary Jane.
— Ai să fii o soţie şi o mamă bună fericind un bărbat oarecare, domnişoară Jordache. Păcat că nu te-am întîlnit mai devreme, îşi exprimă regretul Willie.
—
De-abia a sosit în oraş, interveni Marz Jane, înainte ca Gretchen, sa poata răspunde.
O prevenea sa nu se ambaleze la discuţie? Era geloasă?
—
Aha, fetele tocmai au sosit în marele oraş, exclamă Abbott prefăcîndu-se mirat. Apoi, pe neaşteptate: Mă laşi să mă aşez în poala ta?, o întrebă pe Gretchen.
— Willie! îl admonestă Mary Jane.
Dar Gretchem rîse, iar Abbott rîse şi el. Avea dinţi mici, perfect aliniaţi şi foarte albi.
— Ştii, se explică el, mama nu m-a alintat suficient cînd eram mic.
Uşa biroului se deschise şi domnisoara Saunders se ivi în prag, anunţînd:
— Domnişoară Jordache, domnul Nichols vă primeşte chiar acum.
Gretchen se ridică, surprinsă că domnişoara Saunders îi reţinuse numele deşi, era de-abia a treia oară că venise acolo şi nu vorbise niciodată cu domnul Nichols. Începu să-şi netezească, nervoasă, cutele rochiei, pe cînd domnişoara Saunders îi ţinea deschisă uşa batantă a grilajului care despărţea secretariatul, propriu-zis de sala de aşteptare.
—
Să-i ceri o mie de dolari pe săptămînă şi zece la sută din încasări, se grăbi Abbott să
