— Am înţeles, răspunse Tom.

N-aveau decît să rămînă dracului, cu oraşul lor cu tot, ce-i păsa?

Tăcură tot restul drumului. Cînd unchiul Harold opri maşina la gară, Axel cobori fără să

spună un cuvînt şi plecă, lăsînd deschisă uşa. Unchiul Harold fu nevoit să se întindă ca să o tragă.'

Tom găsi o valiză ponosită pe patul din cămăruţa de sub acoperiş, pe care o recunoscu: era a Clothildei. Cearşafurile fuseseră adunate, iar salteaua strînsă sul, de parcă tanti Elsa s-ar fi temut că

Tom ar putea să se întindă ca să se odihnească un pic, înainte de plecare. Ea şi fetele plecaseră la cinema, la proiecţia de după-amiază, ca să nu vină în contact cu el şi să se molipsească.

171

Thomas aruncă grămadă în valiză puţinele sale lucruri, cîteva cămăşi şi cîţiva chiloţi, o pereche de pantofi şi un pulover. Îşi scoase uniforma de lucru, pe care o purta cînd îl arestaseră şi îşi puse costumul gri pe care i-l cumpărase tanti Elsa de ziua lui.

Aruncă o ultimă privire prin cameră. Cartea împrumutată de la biblioteca publică zăcea pe masă. Primise prin poştă nenumărate înştiinţări informîndu-l că a depăşit de mult perioada de împrumut admisă şi că fiecare zi în plus se taxează cu doi cenţi. Trebuie că le datorează deja vreo zece dolari, gîndi Tom. Azvîrli, nepăsător, cartea în valiză, ca să-i amintească de Elysium, Ohio, îşi zise el, o închise şi coborî la bucătărie cu intenţia de a-i mulţumi fetei pentru valiză, dar Clothilde nu era acolo. Ieşi pe culoar şi îl văzu pe unchiul Harold în picioare, în mijlocul sufrageriei, îndopîndu-se cu o bucată zdravănă de plăcintă cu mere. Întotdeauna cînd era nervos, mînca.

— Dacă o cauţi pe Clothilde, îi zise el lui Tom, nu-ţi mai irosi energia, băiete. Am trimis-o la cinema cu tanti Elsa şi cu fetele.

E bine, măcar, vede un film datorită mie, se consolă Tom. Ăsta-i un lucru bun.

— Ai bani? îl întrebă unchiul Harold. Nu vreau să te aresteze pentru vagabondaj şi să o iau de la cap. Continuă să înfulece hămesit plăcinta.

— Am bani, îl linişti Tom. Avea douăzeci şi unu de dolari şi ceva mărunţiş.,

— Bine. Dă-mi cheia.

Thomas scoase cheia din buzunar şi o puse pe masă. Îi venea să-i îndese pe gît unchiului restul de plăcintă, dar la ce i-ar fi folosit?

Se priviră în ochi. O fărîmă de plăcintă se aninase de bărbia unchiului.

— Pup-o pe Clothilde din partea mea, zise Tom şi ieşi pe uşă afară cu valiza fetei în mînă.

Se duse la gară şi cumpără un bilet de toţi banii, ca să fugă cît mai departe de Elysium, statul Ohio.

172

Capitolul 10

Pisica îl privea fix, din colţul ei, cu ochi răi, fără să clipească. Duşmanii săi erau, inevitabil, aceiaşi. Felina se uita cu aceeaşi ură la oricine cobora noaptea ca să trudească în căldura sufocantă a pivniţei, iar ochii ei gălbui reflectau parcă setea de a ucide. Pe Rudolph îl impresiona privirea aceea aţintită asupra sa în tot cursul nopţii, în timp ce el vîra tăvile cu chifle şi franzeluţe în cuptor. Îl tulbura şi îl neliniştea faptul că o fiinţă, fie ea şi necuvântătoare, nu îl agrea. Încercase să o îmblînzească, să şi-o apropie, ademenind-o cu o strachină de lapte în plus din cînd în cînd sau cu o mîngîiere însoţită de un „pisi, pisi”! care suna fals, dar pisica nu reacţiona şi rămînea nemişcată, agitîndu-şi nervos coada, cu aceiaşi ochi ucigaşi.

Axel plecase de trei zile, dar încă nu primiseră nici o veste de la Elysium. Rudolph nu ştia cîte nopţi va fi obligat să mai coboare în pivniţă ca să înfrunte dogoarea cuptorului, pulberea albă şi fină de făină, gimnastica epuizantă impusă de mînuirea tăvilor pe care trebuia să le împingă, să le tragă, să le ridice...

Nu înţelegea cum de reuşise tatăl său să reziste la munca aceasta de salahor atîţia ani de-a rîndul. El, Rudolph, era complet extenuat, dungi violete de oboseală îi încercuiseră ochii, iar chipul îi era răvăşit. Dimineaţa trebuia să alerge cu bicicleta ca să distribuie chiflele şi franzeluţele, apoi să

se ducă şi la şcoală. În ziua următoare trebuia să susţină un examen important la matematică şi nu avusese timp să se pregătească cum se cuvenea. Matematica era, oricum, o materie la care nu strălucise niciodată.

După ce asudase trei nopţi luptînd cu uriaşele tăvi unsuroase, cu făina care i se lipea de mîini şi de braţe, de faţă, ca praful de cretă, Rudolph arăta ca stafia tatălui după ispăşirea pedepsei timp de şase mii de nopţi. Fiul cel bun şi credincios! La dracu! Regreta amarnic că acceptase să ia locul tatălui său în scurta şi silita vacanţă a acestuia, care se nimerise într-o perioadă de vîrf şi care îi dăduse prilejul să deprindă cît de cît meseria de brutar. Thomas fusese mai deştept, dăduse dracului familia! Indiferent de beleaua peste care dăduse acesta (Axel nu îi spusese lui Rudolph ce i se comunicase în telegrama primită din Elysium), el se afla probabil într-o situaţie mai bună decît fiul cel cuminte şi ascultător, în pivniţa asta încinsă.

Cît despre Gretchen care se plimba pe scenă de trei ori pe săptămînă şi primea şaizeci de dolari...

În timpul celor trei nopţi cît trudise, Rudolph socotise, aproximativ, venitul pe caie îl aducea

„Brutăria Jordache”, în medie cam şaizeci de dolari pe săptămînă, după ce achitau chiria şi alte datorii curente, precum şi cei treizeci de dolari cuveniţi drept salariu văduvei care avea grijă de prăvălie, acum cînd mama bolea. Îşi aminti nota plătită de Boylan la restaurantul din New York, peste doisprezece dolari, plus o sumă însemnată pentru băutura consumată în noaptea aceea. Boylan plecase pentru două luni la Hobe Sound, în Florida. Viaţa revenea la normal după terminarea războiului.

Vîrî încă o tavă cu franzeluţe în cuptor.

...Tresări şi gemu la auzul unor glasuri. Ora cinci, deja! Se dădu jos, automat, din pat şi observă că nu se dezbrăcase. Clătină, zăpăcit, capul. De ce nu îşi scosese hainele? Îşi privi, cu ochi 173

tulburi, ceasul, şase fără un sfert. Se dezmetici, brusc: nu era dimineaţa. Venise de la şcoală şi se aruncase pe pat, aşa îmbrăcat cum era, ca să se odihnească puţin înainte de a coborî în infernul din pivniţă. Desluşi vocea tatălui, care se înapoiase probabil în timp ce el dormea, şi simţi o bucurie egoistă: era scutit de corvoadă. Se întinse din nou pe pat.

Două glasuri, unul ascuţit, agitat, celălalt potolit, pe ton de explicaţie se auzeau de jos. Tatăl şi mama se certau. Rudolph era prea obosit ca să-i pese, dar gălăgia stîrnită nu îl lăsa să doarmă, aşa că ascultă.

Mary Pease Jordache se muta. Nu prea departe, doar de partea cealaltă a culoarului, în camera lui Gretchen. Se ducea şi venea, tîrîndu-şi picioarele bolnave de flebită, cărînd rochii, lenjerie, pantofi, piepteni, fotografiile copiilor cînd erau mici, caietul de desen al lui Rudolph, trusa de cusut, „ Pe aripile vîntului”, un pachet mototolit de „Camel”, poşete vechi. Scotea din camera pe care o urîse douăzeci de ani toate lucrurile ce îi aparţineau şi le punea grămadă pe patul nefăcut al fiicei sale, stîrnind un nor de praf de fiecare dată cînd intra cu o nouă încărcătură în braţe. În acelaşi timp rostea un monolog ce se revărsa în valuri.

— M-am săturat de odaia asta. Am răbdat douăzeci de ani, dar mi-a ajuns pînă peste cap.

Nimeni nu mă respectă nici un pic în casa asta. De-acuma o să merg pe calea mea. N-o să stau la cheremul unui nebun, unui smintit care străbate jumătate de ţară ca să arunce în vînt cinci mii de dolari. Tot ce am adunat o viaţă întreagă. Am robotit ziua şi noaptea, nu mi-am permis măcar o bucurie, am îmbătrînit, doar ca să economisesc banii aceia şi să-l pot trimite la colegiu pe băiatul meu iubit, să-l fac domn. Acum însă n-o să se ducă nicăieri, n-o să fie nimic, pentru că soţul meu cel isteţ a vrut să arate cît de boier este el dînd cinci mii de dolari unui milionar din Ohio, doar pentru ca preţiosul său frate şi grăsana de nevastă-sa să nu se simtă stînjeniţi cînd s-or duce la operă

în limuzina lor Lincoln Continental.

— N-am lăcut-o pentru fratele meu sau pentru obeza lui. Jordache vorbea liniştit, cu palmele împreunate între genunchi. Ţi-am mai explicat. Am făcut-o pentru Rudy. La ce bun să

meargă la colegiu dacă într-o bună zi lumea va afla, din senin, că are un frate puşcăriaş?

— Thomas e făcut pentru puşcărie, acolo-i locul lui firesc! ţipă Mary Pease Jordache. Dacă

ai de gînd să plăteşti cinci mii de dolari de fiecare dată cînd îl arestează, atunci să pleci imediat din casa asta. Fă-te magnat al petrolului sau bancher. Pun rămăşag că nu-ţi încăpeai în piele cînd i-ai dat individului ăla banii. Te- ai fălit. Fiul tău! Aşchia nu sare departe de trunchi! Viguros, viril, s-a dus drept la ţintă. Nu s-a mulţumit să lase gravidă o singură fată, o, nu, n-ar fi fost feciorul lui Axel Jordache. Două deodată! Să dovedească din ce familie provine. Ei bine, dacă de-acum înainte Axel Jordache vrea să arate ce taur este el, să facă bine să-şi caute o pereche de gemene. S-a terminat, calvarul meu a luat sfîrşit!

— O, Iisuse, calvarul ei, oftă Jordache.

— Murdărie, mocirlă, continua să ţipe Maiy Jordache. De la o generaţie la alta. Şi fică-ta e o curvă, am găsit chiar în casa asta banii pe care i-a primit de la bărbaţi pentru serviciile ei: opt sute de dolari, i-am văzut cu ochii mei, îi ascunsese într-o carte. Opt sute de dolari. Copiii tăi au preţ bun, ce să zic. Ei bine, de-acum şi eu o să am preţul meu. Vrei ceva de la mine, vrei să mă duc jos, la prăvălie, vrei să te urci în patul meu, plăteşte! Îi dăm femeii ăleia treizeci de dolari şi nu face nici pe jumătate treaba pe care o fac eu. Iar noaptea se duce acasă. Treizeci de dolari e şi preţul meu, 174

chilipir! Dar mai întîi să-mi plăteşti din urmă, treizeci de mii de dolari pentru douăzeci de ani de trudă, apoi stăm de vorbă.

Ieşi valvîrtej din cameră cu ultimul braţ de lucruri şi trînti, după ea, uşa odăii în care se mutase.

Jordache clătină din cap, se sculă şi urcă, şchiopătînd, scările spre camera lui Rudolph, pe care îl găsi întins în pat, cu ochii larg deschişi.

— Presupun că ai auzit, zise Jordache.

— Ihî, răspunse Rudolph.

— Îmi pare rău, se scuză tatăl.

— Ihî, repetă automat Rudolph.

— Acum mă duc jos, la prăvălie, să văd cum stau treburile, mai zise Jordache întorcîndu-se să plece.