Servesc drept hotare naturale între ogoare şi proprietăţi.

— Iată încă unul, spuse Diana.

— Aşa glăsuieşte kanunul, urmă Besian. Când omorul se săvârşeşte chiar în timpul disputei pentru hotare, acolo unde se fixează mormântul, acolo rămâne şi hotarul.

Diana stătea cu fruntea lipită de geamul trăsurii.

— Mormântul devenit hotar, nimeni, în vecii-vecilor; nu-l poate clinti, vorbi mai departe Besian. Pentru că, precum zice kanunul, este un hotar câştigat cu sânge.

— Cât de multe prilejuri de a muri, se miră Diana. Pronunţă

cuvintele din imediata apropiere a geamului, aşa încât acesta fu acoperit într-o clipă de un abur care-ţi dădea impresia că ar vrea s-o izoleze de peisajul de afară.

Cei trei călăreţi din faţa lor se opriseră şi descălecau. Trăsura se opri şi ea la câţiva paşi în urmă. Coborând, călătorii se simţiră

— 165 —

imediat în centrul atenţiei generale. În jur se aflau bărbaţi, femei şi o droaie de copii.

— Îi vezi pe copii? o întrebă Besian pe Diana. Fixarea hotarelor este unicul eveniment important din viaţa munteanului la care sunt admişi copiii, şi asta în scopul de a nu se uita nimic.

Discutară o vreme unul cu altul, pentru că astfel li se părea că pot înfrunta mai uşor curiozitatea sătenilor. Diana le privi în treacăt pe femei, ale căror veşminte negre de şiac se vălureau la fiecare mişcare.

Toate aveau părul cănit, tuns după un singur model: breton pe frunte şi plete drepte pe ambele laturi, amintind de cortina unui teatru. Femeile cercetau de departe cuplul noilor-veniţi, încercând să-şi ascundă interesul.

— Ţi-e frig? îşi întrebă Besian soţia.

— Puţin.

Adevărul e că pe culme era rece, iar siniliul munţilor din jur făcea ca aici să pară şi mai frig.

— Ce bine că nu mai plouă, zise Besian.

— Să plouă?! se miră femeia. Pentru o clipă i se păru că ploaia n-ar putea fi altceva decât ruda săracă a acelei splendide ierni alpine.

În mijlocul micului platou de pe culme, Ali Binaku şi oamenii săi discutau ceva cu un grup de bărbaţi.

— Mergem acolo să vedem despre ce-i vorba, spuse Besian.

O porniră încet printre oamenii risipiţi ici-colo, trăgând cu urechea la vorbele lor, pe care, fie pentru că erau pronunţate cu fereală, fie din cauza dialectului folosit, aproape că nu le puteau înţelege.

Pricepură doar cuvintele „prinţesă” şi „sora regelui”. Pentru prima oară în dimineaţa aceea, Diana fu cât pe ce să râdă în hohote.

— Auzi? îl întrebă pe Besian. Mă iau drept prinţesă.

Bucuros că o vede veselă, el îi strânse braţul.

— Ţi-a mai trecut oboseala?

— Ihâm, făcu ea. E frumos aici.

Se apropiară fără să ştie când de grupul lui Ali Binaku. Făcură

imediat cunoştinţă printre muntenii care păreau a-i împinge unii către alţii, Besian spuse cine este şi de unde vine, acelaşi lucru îl făcu şi Ali Binaku, ceea ce trezi uimirea sătenilor ce-l credeau cunoscut pe toată întinderea globului pământesc. În vreme ce discutau, în jurul lor se strânseră o mulţime de munteni, care-i priveau cu atenţie.

— Hangiul ne-a spus că în locul acesta s-au petrecut numeroase evenimente tragice din cauza hotarelor, zise Besian.

— 166 —

— Da, răspunse Ali Binaku. Vorbea încet, monoton, fără pic de patimă, cu liniştea firească dobândită din experienţa sa de apărător al kanunului. Presupun că aţi văzut mormintele înşirate de o parte şi de alta a drumului.

Besian şi Diana dădură afirmativ din cap:

— Atâţia morţi şi totuşi conflictul nu s-a rezolvat încă? întrebă

Diana.

Ali Binaku o privi liniştit. După privirile curioase ale mulţimii ce-i înconjura şi, mai cu seamă, după ocheadele înflăcărate ale bărbatului cu sacou cadrilat ce se prezentase drept geometru, ochii lui Ali Binaku îi părură Dianei ochi de statuie antică.

— Zonele de hotar stabilite prin vărsare de sânge au ieşit din discuţie, spuse. Ele au rămas trasate pe pământ odată pentru totdeauna. Partea cealaltă de deal provoacă neînţelegerile, şi arătă cu mâna într-o direcţie.

— Partea cealaltă? se miră Diana.

— Exact, doamnă. De mulţi ani conflictul pentru această păşune aţâţă duşmănia dintre două sate.

— E oare atât de necesară prezenţa morţii pentru a fi fixat hotarul? îl întrerupse Diana, uimită şi ea de propria-i replică şi mai ales de tonul cu care o dăduse, în care recunoşteai uşor amestecul de protest cu ironie.

Ali Binaku zâmbi evaziv.

— Dar noi tocmai pentru asta suntem aici, doamnă, ca să

împiedicăm vărsarea de sânge.

Besian îşi privi soţia întrebător: „Ce-a fost cu tine?”.

I se păru că zăreşte în ochii ei o strălucire scurtă, necunoscută.

Grăbit, ca pentru a şterge orice urmă a micului incident, îl întrebă

ceva pe Ali Binaku, dar fără a se putea concentra asupra răspunsului.

Sătenii din jur urmăreau cu atenţie discuţia. Numai câţiva bătrâni stăteau deoparte, aşezaţi pe nişte bolovani uriaşi, complet indiferenţi la toate.

Ali Binaku continuă să vorbească potolit şi doar după un timp Besian îşi dădu seama că întrebase tocmai despre ceea ce nu s-ar fi cuvenit să întrebe şi anume despre omuciderile pricinuite de neînţelegerile de hotar.

— Dacă cel împuşcat nu cade imediat la pământ, ci se târăşte cum poate, căzând şi ridicându-se, spre ţarină străină, unde se prăbuşeşte definitiv şi moare, acolo i se înalţă mormânt şi mormântul

— 167 —