Se întâlniră chiar în mijlocul maidanului. Se vedea de la o poştă că

geometrul era băut. Ochii albaştri ai medicului şi nu numai ei, ci întreg chipul său slab şi roşu trăda supărarea. În vreme ce în spatele indiferenţei obişnuite a lui Ali Binaku se dezvăluia anevoie o oboseală

aparte. În urma lor venea un grup numeros de munteni.

— Vă continuaţi călătoria prin Rrafsh? îi întrebă Ali Binaku cu vocea lui sonoră.

— Da, răspunse Besian Vorps. Încă vreo câteva zile.

— De-acum zilele sunt în creştere.

— Da. Potrivit anotimpului. Dumneavoastră, încotro?

— Noi? făcu geometrul. Ca de obicei, din sat în sat, din steag în steag… Tablou de grup, cu o picătură de sânge…

— Cum?

— Făceam o comparaţie… Cum să zic, o comparaţie din artele plastice…

Ali Binaku îl privi rece.

— Aţi avut vreo judecată pe-aici? îl întrebă Besian pe Ali Binaku.

Ali Binaku aprobă din cap.

— Şi încă ce mai judecată, interveni iar geometrul. Astăzi, el, şi-l arătă pe Ali Binaku, a luat o decizie ce va rămâne veşnic în amintirea localnicilor.

— Să nu exagerăm, zise Ali Binaku.

— Nu exagerez nimic, făcu geometrul. Şi apoi dânsul e scriitor şi ar trebui să cunoască faptele.

În câteva minute, cazul pentru care fuseseră chemaţi în sat Ali Binaku şi ajutoarele sale fu povestit de câţiva inşi ce se întrerupeau, se completau şi se corectau unul pe altul, cel mai adesea fiind întrerupt geometrul. Iată ce se întâmplase: cu o săptămână în urmă, membrii unei familii uciseseră o fată de-a lor rămasă grea. Era clar

— 219 —

că, imediat după asta, urma să fie ucis şi flăcăul care avusese legături nepermise cu victima. Familia băiatului aflase între timp că

pruncul ce nu apucase să se nască fusese băiat. Şi atunci, ia taurul de coarne şi proclamă gjakmarrja cu familia fetei, tocmai pentru copilul-băiat care de acum îi aparţinea, în pofida faptului că flăcăul nu se împreunase legiuit cu victima. Făcând aceasta, familia băiatului socoate că trebuie să se răzbune, deci că este rândul ei să

ucidă pe careva din cea a fetei. În felul acesta, familia băiatului reclamă dreptul acestuia de a ucide şi de a o face cât mai târziu cu putinţă, legând mâinile părţii adverse. E de în sine înţeles că familia fetei se opune cu toată hotărârea unei asemenea soluţii. Cazul ajunge în faţa sfatului bătrânilor, dar rezolvarea sa e dificilă. Familia fetei, orbită de durere, fierbe la gândul că mai are de dat încă o victimă

părţii adverse, care, tot ea, era vinovată şi de uciderea fetei, şi cere exact contrariul. Dar, pe de altă parte, conform kanunului, copilul-băiat aparţine familiei tatălui chiar şi înainte de a se naşte, iar uciderea lui trebuie răzbunată întocmai ca şi uciderea unui bărbat.

Sfatul bătrânilor n-a reuşit să rezolve problema şi astfel s-a ajuns să

fie chemat supraveghetorul kanunului Ali Binaku.

Judecata se ţinuse cu o oră în urmă. (Chiar pe când noi ne plimbam pe malul lacurilor, îşi zise Besian.) Ca toate judecăţile kanunului, fusese extrem de scurtă. Reprezentantul familiei băiatului i se adresase lui Ali Binaku: Aş vrea să ştiu de ce mi-au vărsat făina (adică pruncul nenăscut). Ali Binaku îi răspunsese pe dată: Ce căuta făina ta în sac străin? (Adică în pântecele fetei altuia, necăsătorită.) Judecata dăduse dreptate ambelor părţi, astfel că niciuna dintre ele nu datora sânge celeilalte.

Liniştit, fără să i se clintească niciun muşchi pe faţa albă şi fără să

intervină câtuşi de puţin, Ali Binaku asculta povestirea zgomotoasă a judecăţii sale.

— Ehei, eşti vestit, făcu în cele din urmă geometrul, cu ochii înlăcrimaţi de băutură şi admiraţie.

Încet-încet se puseră în mişcare, păşind agale pe maidanul satului. În cursul plimbării îşi schimbau locurile, înainte şi înapoi.

— La urma-urmei, dacă le priveşti cu detaşare, sunt nişte lucruri obişnuite, zise medicul, ce se afla lângă cei doi soţi. Şi în ultimul caz, care pare atât de dramatic, trebuie căutat înainte de toate raportul dintre ucigaş şi victimă.

Medicul continua să vorbească, dar Besian nu-l asculta cu prea multă atenţie. Pe el îl neliniştea altceva: nu cumva reluarea unei

— 220 —

asemenea discuţii ar fi agasat-o pe Diana? În ultimele două zile renunţaseră oarecum la acest subiect şi ea revenise în fine, la gânduri mai bune.

— Dar dumneavoastră cum de aţi rămas aici, în Rrafsh? întrebă el, mai mult pentru a schimba cursul discuţiei. Sunteţi medic, nu?

Celalalt zâmbi strâmb.

— Am fost, acum sunt altceva.

În ochi i se putu citi o mare durere şi Besian îşi zise că ochii albaştri, ochi care la prima vedere ţi-ar fi putut părea chiar decoloraţi, puteau reda durerea mai bine decât orice altă culoare de ochi.

— Am absolvit chirurgia în Austria, urmă medicul. În primul şi ultimul grup de studenţi pe care guvernul l-a trimis cu bursă de stat.

Poate că aţi auzit ce s-a ales de cei mai mulţi dintre ei la întoarcerea în ţară. Uite, eu sunt unul dintre aceştia. Deziluzie totală, nici vorbă

de vreo clinică sau de posibilitatea de a-ţi practica meseria. O vreme am şomat, apoi, întâmplător, într-o cafenea din Tirana, l-am cunoscut pe omul de colo, şi arătă cu capul înspre geometru, care mi-a propus slujba aceasta ciudată.

— Tablou de grup cu o picătură de sânge, spuse iar geometrul, care se apropiase şi asculta la discuţia lor. Unde e sânge, acolo suntem şi noi.

Medicul nu dădu nicio atenţie vorbelor lui.

— Dar dumneavoastră, cu meseria pe care o aveţi, îi sunteţi util lui Ali Binaku? îl întrebă Besian.

— Fireşte. Altfel nu m-ar lua cu el.

Besian Vorps îl privi câteva clipe cu uimire.

— Nu-i nimic curios aici, continuă medicul. La judecăţile kanunului, îndeosebi când este vorba de omucidere dar şi în cazul rănirilor, este întotdeauna necesară prezenţa cuiva care să posede cunoştinţe elementare de medicină. Desigur, un chirurg e mult prea mult. Aş putea spune chiar că ironia cea mare a situaţiei mele este tocmai faptul că mă ocup de o treabă pe care ar putea-o face şi cel mai prost infirmier, ca să nu zic un om obişnuit, cunoscând câte ceva despre anatomia corpului omenesc.

— Câte ceva?… E suficient doar atât?

Medicul zâmbi iar trist.

— Din nenorocire, vă închipuiţi, desigur, că eu mă ocup pe-aici cu îngrijirea răniţilor, aşa e?

— Bineînţeles. Am înţeles că dumneavoastră, din motivele pe care