— Iată un turn de veghe, zise Besian şi-şi propti degetul în geam.
Diana privi în direcţia aceea.
— Clădirea aia singuratică, vezi? Aia cu ferestrele înguste de tot.
— Cât e de mohorâtă, spuse Diana.
Auzise ades vorbindu-se despre faimoasele turnuri de veghe în care, după scurgerea termenului de graţie, ucigaşii se închideau pentru a-şi feri familia de răzbunarea celorlalţi. Era pentru întâia
— 176 —
oară însă când vedea un astfel de turn şi auzea explicaţii amănunţite despre el.
— Ferestrele dau către toate potecile satului, în aşa fel încât nimeni să nu se poată apropia fără a fi zărit de cei dinăuntru, îi explică Besian. De ar una se vede poarta bisericii, pentru cazurile de împăcare, ceea ce se întâmplă extrem de rar.
— Şi cât se stă acolo? îl întrebă Diana.
— În turnul de veghe? O, ani întregi, până ce afară au loc evenimente de anvergură, care să schimbe raporturile dintre ucigaş şi urmăritorul său, dintre cel ce are de dat şi cel ce are de luat sânge.
— De dat, de luat, repetă Diana. Vorbeşti despre toate astea de parc-ar fi operaţiuni bancare.
Besian zâmbi.
— Dintr-un punct de vedere aşa şi este, zise. Kanunul este străbătut de la început şi până la sfârşit de un calcul nemilos.
— Este într-adevăr teribil, spuse Diana şi Besian nu înţelese dacă
se referea la turnul de veghe sau la ultimele lui cuvinte.
O văzu apropiindu-se iar cu capul de geam pentru a zări încă o dată clădirea cenuşie, din care nu se mai profila decât un colţ.
Acolo va intra munteanul cel palid, îşi spuse ea. Deşi s-ar putea prea bine să fie ucis înainte de a se închide între zidurile de piatră.
Gjorgu, repetă în gând numele lui şi avu impresia că simte o zbatere în coşul pieptului. Ceva i se frânse dureros în locul acela şi, în acelaşi timp, cu duioşie.
Diana avu sentimentul că i se năruie pavăza care o apăra, ca şi pe alte femei tinere şi îndrăgostite, de primejdia de a nutri ceva pentru un altul. Era pentru întâia oară, de când se cunoscuse cu Besian, când îşi îngăduia să de gândească liber la asta. Şi-l închipuia pe el, venit aici în permisie, cum spusese Besian, şi permisia îi era scurtă, ceva mai mult de trei săptămâni, şi fiecare zi ce se scurgea îi scurta răgazul, în vreme ce el străbătea munţii cu panglica lui neagră ce dovedea că datorează sânge. Tot sângele, pe care părea că şi l-a dat înainte de termen, atât de palid era, ales de moarte asemeni pomului crestat pentru a fi doborât în pădure, precum îl comparase Besian, şi toate acestea, ochii lui, fixaţi într-ai ei, le povestiseră în câteva clipe: sunt aici doar un călător, străino.
Nicio privire de bărbat n-o tulburase în felul acesta. Poate datorită
vecinătăţii morţii, îşi spuse ea, sau poate pentru că-i părea rău de frumuseţea lui. Îi fu greu să-şi răspundă dacă cele două-trei picături se scurgeau de pe geam sau din ochii ei.
— 177 —
— Ce zi lungă, zise tare mirată şi ea de vorbele acelea.
— Te simţi obosită? o întrebă Besian.
— Puţin.
— Peste o oră, cel mult o oră şi un sfert vom ajunge.
Îi puse braţul pe umăr şi o apropie uşor de el. Ea acceptă în linişte, supusă, fără a-i uşura însă în niciun fel efortul. El simţi asta, totuşi mireasma îmbătătoare a părului ei îl făcu să se aplece şi să-i şoptească la ureche:
— Cum vom dormi astă-seară?
Ea făcu un semn care vru să însemne „ce ştiu eu?”.
— Oricum, kulla din Orosh e reşedinţă de prinţ şi cred că ne vor îngădui să dormim împreună, urmă el tot în şoaptă, cu o expresie misterioasă, nu crezi?
Privirea îi cădea direct pe profilul ei, însoţindu-i în chip explicit tandreţea din glas. Dar ea se uită într-o parte şi nu-i răspunse.
Neştiind dacă să se simtă ofensat sau nu, el îşi ridică puţin braţul şi poate că şi l-ar fi retras de tot dacă ea, în ultimul moment, dându-şi probabil seama sau involuntar, nu i-ar fi vorbit.
— Cum? făcu el.
— Te-am întrebat dacă există vreo legătură de sânge între prinţul din Orosh şi familia regală.
— Niciuna, îi răspunse el.
— Şi atunci, cum de i se spune prinţ?
Besian se încruntă.
— Este o treabă încurcată, zise. În realitate el nu este prinţ, deşi în anumite cercuri este numit aşa, iar oamenii de pe Platou îi spun adesea Prenk, ceea ce-nseamnă chiar prinţ. Totuşi, ei îl nominalizează mai bine spunându-i kapidan8, termen care…
Besian îşi aminti că nu fumase demult. Ca unul care fumează rar, se ocupă o vreme de ţigări şi de chibrituri. Diana avea impresia că
proceda aşa ori de câte ori voia să amâne câtuşi de puţin o explicaţie mai dificilă. Adevărul e că ceea ce începuse să-i explice Besian despre kulla din Orosh (explicaţie rămasă pe jumătate încă de la Tirana, când le sosise invitaţia scrisă într-o limbă glacială, niţel ciudată, provenind din cancelaria prinţului, prin care erau anunţaţi că sunt bineveniţi la Orosh în orice anotimp şi la orice oră din zi şi din noapte), deci ceea ce auzea acum în trăsură nu era mai edificator decât cele auzite cândva la Tirana, în faţa unui pahar cu ceai, pe 8 Şef local, administrativ sau militar.
