alte întîmplări, mult mai personale, din lunile acestea mi-au rămas limpede în minte şi îmi servesc ca puncte de reper. ¹
Îşi sprijinea bărbia în ambii pumni, pe marginea fotoliului.
- Nu-Ńi miroase?
- Pe cine bănuieşti?... Vreo încercare a gazetei de a stoarce bani.
- Nota e dinafară... E probabil să fie dată de cineva din partid... Ascultă, Lumînărarule, dacă apar articolele astea o să transpirăm mult, cu tot frigul de afară...
- Să întrebăm la gazetă?
- De prisos... Nu e pornită din redacŃie, iar ei nu dau amănunte. Au discutat îndelung, şi eu i-am lăsat foarte necăjiŃi, căci aveam
treabă în camera mea, ca să caut nişte cărŃi de mecanică vechi. El a mîncat la noi, iar a doua zi tata era tare mulŃumit... Nu ştiu ce au făcut, dar era încîntat, căci gazeta de seară
într-adevăr n-a mai publicat nici unul din articolele promise „pe mîine".
Nu ştiu însă ce cap au făcut amîndoi, unde se vor fi găsit, cînd au citit, în după-amiaza aceea, gazeta lor proprie.
Eu am trecut pe la 5 după-amiază pe acasă, ca să aduc mamei nişte cumpărături, şi i-am găsit pe amîndoi plimbîndu-se prin birou de parcă aveau nevralgie. în pagina ultimă a Veacului, un articol tipărit cu litere negre şi dese denunŃa „scandalul nemaipomenit al furniturilor de cărbuni pentru Calea Ferată". Un subtitlu pe trei coloane sporea în tărie:
„Statul jefuit cu un miliard anual".
Gheorghidiu avea din cînd în cînd cîte un surîs strepezit, de parcă ar fi mîncat aguridă...
- Ce-i de făcut?... Şi a ridicat receptorul, căci sunase, cu gîndul aiurea. A răspuns ca în treacăt, în locul lui, tata: „Da... Tănase Vasiles-cu... da eu..." Tata întreba, cu privirea nedumerită, cine e? iar eu îl priveam surprins... „Alo... Alo... Cine-i acolo?..." iar după
un minut de ascultare, cu fălcile căzute ca la un copoi, de culoarea tîrîtelor, sec: „Du-te-n (şi aşa mai departe...), înŃelegi? du-te-n..." Şi întorcîndu-se către noi: Unul care ne felicită pentru „admirabila campanie din Veacul în chestia combustibilului de la Calea Ferată."
¹ Iată după colecŃia ziarului nota:
„D. PerieŃeanu a făcut marele act de curaj de a atrage atenŃia că adevăratul dezastru de la C.F.R. fşi are obîrşia fn combustibilul cu care sunt aprovizionate C.F.R.
Cu venirea d-lui Nicu Teodorescu la DirecŃia Generală a C.F.R. s-a instalat la această direcŃie o concepŃie cu totul diametral opusă. Căile noastre sunt furnizate de întreprinderile particulare cu o cantitate de 250 de vagoane de cărbuni anual.
Deocamdată, şi din primul moment Ńinem să se ştie, nu avem nici o obiecŃie de făcut fn privinŃa sprijinului, întregului sprijin la care are drept industria minieră. De existenŃa acestei industrii, recunoaştem fără înconjur că sunt legate mari interese de viitor naŃional.
Afirmăm însă, pe baza datelor pe care le posedăm şi care vor fi relevate cu ocazia discuŃiei la buget, că foarte uşor şi fără nici o atingere serioasă a intereselor industriei miniere se pot reduce cheltuielile la C.F.R. cu mai multe sute de milioane, ba, prin oarecare sforŃări, cu miliarde.
Despre asta pe mîine."
Tata a întrebat apoi la telefon, probabil pentru a doua oară, dacă a venit la redacŃie Ladima... De data asta l-a nimerit şi l-a chemat la noi... A venit într-un palton maron, scorŃos, cu fular de casa cu pătrate galbene-roşii. Cînd a sunat, Nae Gheorghidiu a trecut greoi într-o cameră mai mică, vecină cu biroul, şi a urmărit, fără îndoială, de acolo discuŃia. Tata l-a poftit jos, a insistat, cînd Ladima voia să stea în picioare:
- Nu, ia te rog loc. Şi apoi, indulgent: Domnule Ladima, buna dumi-tale credinŃă a fost surprinsă, şi azi a apărut în gazetă un articol, despre care, ce să-Ńi spun?... sunt uimit. Ladima, parcă suflecat, cu buzele strînse şi mustaŃa ridicată:
- Da... care articol?
- Cel cu Căile Ferate... cu furnitura de cărbuni. A precizat de-a dreptul, oarecum bătăios:
- Eu l-am scris.
Tata a început să se bîlbîie... Şi-a ridicat ochelarii negri, i-a pus iar... Nu găsea cuvinte... Cred că dincolo Gheorghidiu fierbea...
- Să ştii că n-ai dreptate... Loveşti prin asta în 15 000 de muncitori şi într-o industrie naŃională necesară apărării statului.
Ladima fierbea.
- Domnule Vasilescu, e o glumă liberală această industrie necesară statului...
Deocamdată văd că, pentru moment, îi e mult mai necesar statul ei decît ea statului...
Dacă s-ar arde păcură, dacă s-ar importa chiar cărbuni, domnule Vasilescu, statul ar realiza o economie de un miliard anual... Am socotelile în sertar la birou... Acest miliard e băgat în buzunar de cîŃiva escroci, care constituie un consiliu de administraŃie şi clientela lor (preşedinte al consiliului de administraŃie al uneia dintre aceste mine era Nae Gheorghidiu). Nu există stat în lume mai jefuit decît acest stat romînesc.
- Domnule Ladima... Te-nşeli... te-nşeli grozav. Acolo sunt oameni încercaŃi... cu dragoste de Ńară...
- O dragoste foarte costisitoare... Cunosc oameni care şi-ar iubi Ńara şi pentru mai puŃin de un miliard... Domnule Vasilescu... eu nu vă înŃeleg... Ceea ce am admirat la dumneavoastră era despărŃirea de liberali, căci vă bănuiam dezgustat, fără îndoială, de spiritul lor de jaf în averea statului... Veacul trebuia să fie - aşa am crezut că doriŃi - un tranşeu de protestare împotriva unor metode vechi... O tribună pentru promovat tot ce e dorinŃă de reînnoire în moravurile noastre politice... Aşa a înŃeles şi publicul şi de aceea ne caută şi ne sprijină.
- Domnule Ladima... Domnule Ladima... poate că ne-am înŃeles greşit. Dar noi nu luăm atitudine nici împotriva lui Ionel Brătianu, nici a lui Vintilă, nici chiar a partidului.
-Dar parcă e cineva care să vrea asta? Se îndoieşte cineva de cinstea lui Ioiel Brătianu sau a lui Vintilă? La urma urmelor nici cu partidul liberii n-am nimic, ca flamură, dar statul lui major e o adunătură de jecmănitori ai statului. De altfel, dacă nu ne înŃelegem... e o soluŃie foarlt simplă... Vă rog să primiŃi demisia mea. Şi s-a sculat nervos în picioire, a vrut să facă un gest, pe urmă, prea schematic: Bună ziua.
Şi a plecat pur şi simplu. Tata a rămas în fotoliu, cu mîinile moi împrtiinate pe pîntec...
Şi-a scos ochelarii şi a început să-i şteargă apoi, nedumerit.
Nie Gheorghidiu a apărut de dincolo, apăsat şi aşa de îngîndurat, încîtcapul îi părea si mai mare.
-E nebun... şi după un răstimp... pentru el însuşi: E nebun!...
