— Iertare, Madonna! Ai venit aici ca oaspete al nostru și eu m-am apucat să mă plâng. N-ar trebui să te tulbur cu asemenea griji…

— Dar eu chiar vreau să știu. Ser Lorenzo s-a purtat cu o asemenea bunătate: îmi arăta colecțiile, deși se simțea din cale-afară de obosit.

Giuliano a zâmbit cu melancolie.

— Așa face tata. Adoră să colecționeze lucruri frumoase, dar nici unul nu-i aduce vreo bucurie adevărată atâta timp cât nu le poate arăta altor persoane și nu se împărtășește din încântarea lor. I-am auzit pe unii spunând că se poate purta cu cruzime când vine vorba despre afaceri sau politică, dar eu nu am văzut în el decât bunătate. S-a oprit și a schimbat tonul: Vizita ți-a fost pe plac, Madonna?

— Foarte mult.

138

— Știu că tata ar vrea să meargă mai departe și să împartă cu dumneata bucuria de a vedea toată colecția. Îmi dai voie să-l întreb dacă te-ai putea întoarce să vedeți mai multe? Am putea aranja să vizitezi și vila noastră de la Castello. Acolo sunt multe picturi uimitoare și grădini foarte frumoase.

— Mi-ar plăcea foarte mult.

Deși un asemenea gând m-a făcut să mă simt grabnic fericită, răspunsul era mai degrabă șovăielnic. Mă îndoiam că tata mi-ar acorda o nouă șansă de a vizita familia Medici. Încă mă întrebam îngrijorată dacă va lua în considerare ideea de a-i permite unui artist – chiar și unuia atât de renumit ca Leonardo – să intre în casa noastră.

Când mi-a auzit răspunsul, Giuliano a surâs.

— Ar fi minunat, Madonna Lisa! Și, cum tata nu se simte bine, poate mi-ar îngădui mie să-ți fiu însoțitor.

Am știut atunci că i se aprinseseră călcâiele și m-am simțit tulburată.

Fără doar și poate, Lorenzo nu mă invitase aici în calitate de mireasă pentru fiul său – mai erau câțiva ani buni până ca Giuliano să ajungă la vârsta când se căsătorește un bărbat. Și, când avea să se căsătorească, mireasa urma să

fie odrasla uneia dintre cele mai nobile familii ale Italiei, desigur. În nici un caz n-ar putea să fie fiica unui negustor de lâneturi.

N-am găsit răspunsul cuvenit. Din fericire, ajunseserăm deja în dreptul intrării laterale a clădirii. Acolo nu se vedea nici un servitor; îmi amintesc vag că, pe partea cealaltă, erau oameni care stăteau de gardă, în frig.

Giuliano s-a oprit.

-— Vă las aici doar o clipă, Madonna, ca să mă asigur că tatăl dumneavoastră vă așteaptă. Și mă întorc să vă escortez până la el.

Pe neașteptate, s-a aplecat în față cedând unui impuls de moment și m-a sărutat pe obraz. După care a și dispărut, la fel de repede.

Am fost bucuroasă că a plecat și că nu existase nici un martor.

Judecând după fierbințeala feței și a gâtului, sigur mă făcusem roșie de tot, cam cum e culoarea carminului.

Mă simțeam sfâșiată. Eram în fața unui băiat plăcut și arătos – o partidă cu mult peste așteptările mele – și totuși, nu m-am putut opri să nu reacționez cu oarecare frivolitate la sărutul lui. În același timp, gândul m-a îndemnat să-mi aduc aminte că fusesem fascinată de Leonardo. Era mai sigur să-mi îndrept speranțele de căsătorie într-acolo. Deși artistul era rodul unei legături nelegitime cu o servitoare, tatăl lui se număra printre cei mai cunoscuți notari din Florența. Provenea dintr-o familie bună, cu o bogăție și 139

un prestigiu care o puneau cam pe aceeași treaptă pe care se afla familia tatălui meu.

Când Giuliano s-a întors, eram încă prea rușinată ca să-i pot întâlni privirea. M-a condus afară în noaptea rece, pe lângă gărzile cu săbiile lipite de coapse, și m-a ajutat să urc în trăsură fără să facă nici un gest care să

amintească de sărut, far când m-am instalat lângă tata, n-a spus decât atât:

— Noapte bună, Madonna. Noapte bună, Ser Antonio. Domnul să fie cu voi. — Și cu voi, am răspuns eu.

Pe când trăsura înainta pe Via Larga, tata avea un aer distant, neliniștit; s-ar fi zis că rugăciunea și meditația nu prea reușiseră să-l mângâie sau să-i ușureze chinul de a fi trebuit să-și lase singurul copil pe mâna dușmanului personal al lui Savonarola. Când a vorbit, nu s-a uitat deloc spre mine.

— Cum a fost? a întrebat el cu un ton cam sec. Ce au făcut, te-au dus să

te arate femeilor?

— Nu era nici o femeie acolo. Doar bărbați.

— Bărbați? A întors capul și m-a privit.

— Prieteni de-ai lui Il Magnifico. Nu voiam să dezvălui prea multe, dar curiozitatea nu-mi dădea pace. Mulți artiști. Era și Leonardo da Vinci.

Știam prea bine că nu era cazul să pomenesc ceva despre portretul pe care urma să-l comande Lorenzo. Aveam să las astfel de negocieri pe seama unora care erau mai diplomați decât mine. Am tăcut o vreme, apoi am întrebat:

— El are nevastă?

— Leonardo? Cu gândurile aiurea, tata s-a încruntat scrutând drumul în lumina săracă. Nu. E unul dintre cei mai faimoși sodomiți pe care-i avem.

Cu mulți ani în urmă, a fost chemat în judecată; după aceea, plângerea a fost retrasă, dar se știe că trăiește de o bună bucată de vreme cu „ucenicul” lui, tânărul Salai, care e și iubitul lui.

Avea o voce egală, fără inflexiuni – lucru ciudat, dată fiind purtarea lui dezaprobatoare față de asemenea bărbați.

Apoi tata mi-a pus întrebările care erau de așteptat: Cine mai fusese acolo? Lăsase Ser Lorenzo să se vadă în vreun fel care credea el că ar putea fi bărbatul potrivit? Ce altceva mai făcusem cât am stat acolo, înăuntru?

Am dat răspunsuri seci și din ce în ce mai concise. Nu părea să-și fi dat seama că vorbele fără ocolișuri pe care le spusese despre Leonardo mă

duruseră. În cele din urmă a căzut în muțenie, pierdut într-un soi de reverie 140

nefericită și am mers așa, fără nici o vorbă, prin orașul rece și întunecat. În timp ce treceam peste podul Santa Trinita, acum pustiu, mi-am strâns bine pe lângă mine haina tivită cu blană.

XXVI

Săptămâna următoare mi-am petrecut-o cu o dorință nouă: să-l întâlnesc pe tata la cină, cu gândul că poate primise vorbă de la Lorenzo.

Încă nu-mi revenisem de pe urma veștii că Leonardo prefera bărbații. O

parte din mine spera că tata se înșelase sau poate mă mințea ca să

descurajeze orice intenție de a mă căsători cu un artist, de vreme ce el credea că asemenea bărbați nu pot fi soți pe care să te bizui.

Eu știam ce știam: văzusem în ochii artistului lumina care se naște din atracție.

Între timp, am primit un scurt răvaș din partea așa-zisului sodomit.

Mi-a fost strecurat fără știrea tatei. Când am rupt pecetea, au ieșit la iveală

alte două bucăți de hârtie care-au alunecat pe podea.

Salutări din Milano, Madonna Lisa.