Când în sfârșit s-a potolit și ne-am întors fiecare în patul ei, am căzut într-un somn adânc plin de coșmaruri.

XXXI

în dimineața următoare ne-am dus la piață. Eram cu mințile aiurea, mă

simțeam abătută la gândul că poate Giuliano se răzgândise, că poate tatăl lui sau Piero îl convinseseră în sfârșit ce prostie ar fi fost să se căsătorească cu cineva fără rang.

Totuși, doar mergând cu trăsura, și tot am simțit că în oraș se petrecuse ceva de mare importanță. În botteghe cei mai mulți meșteșugari nici nu-și puseseră mărfurile la vedere; în prăvăliile care erau deschise, proprietarii stăteau laolaltă cu clienții, cufundați în discuții serioase. Pe drumurile cele mai circulate, oamenii se adunau grupuri-grupuri șușotind.

Prima oprire a fost la măcelar. Era un om mai în vârstă, butucănos.

Chelise atât de mult încât scalpul rozaliu strălucea în lumina soarelui.

Bunica îi fusese clientă și apoi mama. Lucra cot la cot cu fiul cel mai mic, un puști al cărui păr auriu se rărise de pe acum în creștet.

Astăzi, zâmbetul măcelarului și buna lui dispoziție se evaporaseră. S-a aplecat în față cu un aer sumbru; m-am gândit atunci că murise cineva.

— Ați auzit ce s-a-ntâmplat, Monna Lisa? a zis el înainte să apuc să

întreb ceva. Ați aflat despre Santa Maria del Fiore?

Am clătinat din cap.

— Domul?

— S-a prăbușit, a spus el cu gravitate. Dumnezeu și-a aruncat spre el tunetele și domul cel uriaș a fost pus la pământ, în sfârșit. Și-a făcut cruce.

Am tras aer în piept cu spaimă. Ce îngrozitor: din frumusețe de Dom n-au rămas decât pietrele…

159

— Dar eu l-am văzut, când treceam peste pod, a zis Zalumma cu dispreț. E în picioare. Dacă s-ar fi prăbușit, am fi observat amândouă că

lipsește. Uitați-vă! a continuat ea arătând într-acolo. Se poate zări și de-aici!

Măcelarul era categoric.

— Partea centrală. A căzut partea centrală. Ce vedeți e doar cochilia.

Dacă nu mă credeți, mergeți să vă convingeți. Eu știu totul de la niște oameni care au fost chiar acolo.

Fiul lui, care despica o căpățână de miel ca să-i scoată creierul, ne-a auzit discutând și a strigat peste umăr.

— Unii spun că de vină e Lorenzo de Medici. Că el are un inel vrăjit în care ține închis un spirit și că spiritul a scăpat cumva noaptea trecută și s-a pornit pe distrugeri.

Tatăl lui a pufnit pe nas și a clătinat din cap.

— Superstiții! Totuși… trebuie să recunosc, întâmplarea te face să te gândești la predicile lui Savonarola. Eu nu am fost adeptul lui, dar s-ar putea ca diseară să mă duc la San Lorenzo ca să aud ce are de spus.

Zdruncinată până în măduva oaselor, am luat spata și rinichii de miel, lăsând creierul pentru un alt client. Ar fi trebuit să urmeze brutarul, dar i-am povestit vizitiului nostru despre catastrofă. Și, cu toate că-i era credincios tatei și nici în ruptul capului nu m-ar fi dus decât în locurile care îmi erau îngăduite, l-am convins lesne să ne repeadă până la Piazza del Duomo, să vedem distrugerile cu ochii noștri.

Drumurile care duceau la Santa Maria del Fiore erau înțesate, dar cu cât ne apropiam mai mult de catedrală, cu atât mai liniștite ne simțeam.

Domul de cărămidă roșie se ridica vizibil pe fundalul cerului florentin.

— Zvonuri prostești! a bombănit Zalumma. Aiureli bolnave stârnite de nebunul acela.

Nebun, mi-am zis eu. Era un cuvânt care-l descria perfect pe Fra Girolamo, dar unul pe care n-aș fi cutezat să-l folosesc în propria mea casă…

și, având în vedere devoțiunea adepților săi, unul pe care nu era sănătos să-l rostești nici pe stradă.

Piazza era plină de trăsuri și de oameni veniți pe jos să vadă

distrugerile.

Nu erau la scara spuselor măcelarului, dar fulgerul lovise candelabrul de aramă din vârful cupolei înalte și îl arsese la suprafață. Și fusese afectată

structura. Două nișe se prăvăliseră la pământ, una crăpase cupola, iar cealaltă lăsase o gaură mare în acoperișul unei case din apropiere. Căzuseră

și bucăți de marmură, care se rostogoliseră în partea de vest a sanctuarului 160

și zăceau pe jos. Oameni veniți pe jos se îngrămădiseră în jurul fiecăreia dintre ele, păstrând o distanță respectuoasă; un copil a întins mâna să atingă

una dintre pietre, dar mama lui l-a smucit repede înapoi, de parcă marmura însăși se afla cumva sub blestem.

Un bătrân cu părul alb și-a întins brațul spre apus, către Via Larga.

— Ați văzut? a răcnit el, părând să se adreseze tuturor. S-au rostogolit în direcția palatului Medici. Domnul l-a avertizat pe Il Magnifico să se lepede de căile cele ticăloșite, dar nu-Și mai poate stăpâni sfânta mânie!

M-am întors la vizitiu, care stătea și acum pe capră, minunându-se de ceea ce i se arăta în fața ochilor.

— Am văzut destul. Du-ne înapoi acasă, repede.

M-am băgat în pat și i-am trimis vorbă tatei că sunt bolnavă și n-am să

pot asista la slujba de seară, alături de el. Mi-am petrecut ziua cu pricina și pe cea de după în așteptarea unei scrisori de la Giuliano, dar scrisoarea n-a sosit.

La cererea tatei, am coborât la o cină târzie. La început am crezut că

vrea să mă roage să mă duc cu el la slujbă în dimineața următoare, drept care am fost posacă și m-am străduit să par cât mai amărâtă cu putință. De fapt, el venise să-mi dea niște vești uluitoare.

— Leii din palatul Signoriei, a început el. Știam despre ce era vorba, bineînțeles; fuseseră un dar oferit de Lorenzo. Cei doi lei erau ținuți în cuști și etalați drept simboluri ale puterii florentine. După atâta vreme, unul l-a sfâșiat pe celălalt. Sunt tot felul de semne, Lisa. Prevestiri de rău augur.

Era seara zilei de opt aprilie. Mi-am scos hainele de zi și m-am așezat în pat, dar ochii nu mi se închideau deloc; m-am învârtit de pe-o parte pe alta până când am trezit-o pe Zalumma, care a bombănit ceva de neînțeles.

Când am auzit zgomotul unei trăsuri care s-a oprit brusc la noi la palazzo, în partea din spate, mi-am tras repede o camicia și m-am grăbit spre coridor să mă uit pe fereastră. Vizitiul cobora deja; nu prea puteam să

disting altceva decât siluetele cailor și mișcările unui bărbat sub flacăra unei făclii pe care o ținea deasupra capului. Umerii încordați ai vizitiului, pasul lui grăbit, toate vorbeau despre un mesaj urgent și tragic.