apuc să rostesc vorbele.

Sperasem să fie Laura cu vești despre sosirea Zalummei – dar era un servitor, cu un aer încurcat.

— Iertare, Ser Giuliano. A venit un oaspete. E nevoie de prezența dumneavoastră chiar acum…

Soțul meu s-a încruntat.

— Cine este? Am poruncit să nu…

— E tatăl doamnei, domnule.

— Tata? am reușit eu să îngaim.

Giuliano a dat din cap uitându-se la servitor, după care m-a luat pe după umeri ca să-mi alunge spaima.

— Fii pe pace, Lisa. M-am așteptat la asta și sunt gata să stau de vorbă

cu el. Am să-i dau toate asigurările și, când se liniștește, am să trimit după

dumneata.

Apoi, pe un ton calm, i-a spus servitorului să rămână cu mine până la întoarcerea Laurei; după care urma să o am pe ea alături. Giuliano m-a sărutat încetișor pe obraz și a ieșit.

N-aveam altceva de făcut decât să mă învârt prin încăpere. Am ridicat pocalul minunat de calcedoniu și am luat o ultimă înghițitură de vin, apoi l-am pus la loc. Nici un fel de licoare, fie ea cât de tare și de multă, nu era în stare să-mi alunge frica. Pe deasupra, mă simțeam și mânioasă – mânioasă

205

pentru că soarta mea nu depindea de mine, ci era mai curând prilej de discuție între bărbați; ei hotărau totul.

Mă plimbam în sus și în jos și marginile fustelor foșneau încet la atingerea marmurei cu intarsii. N-aș putea să spun de câte ori străbătusem încăperea de la un capăt la celălalt când ușa s-a deschis din nou.

A intrat Laura. Servitorul a plecat și ea a rămas. În clipa în care am rămas singure, am întrebat-o:

— Zalumma nu a venit, nu-i așa?

S-a uitat spre mine deloc dornică să dea un răspuns:

— Nu. Vizitiul nostru a fost trimis înapoi fără ea. Iertare că nu v-am spus mai devreme, Madonna. Am aflat totul înainte de ceremonie – dar ar fi fost o cruzime să vă pricinuiesc o asemenea supărare chiar atunci.

Vestea m-a lovit din plin. Îl iubeam pe Giuliano și nu voiam să-l părăsesc – dar nu-mi puteam închipui cum mi-ar fi fost viața dacă tata o oprea pe Zalumma să vină la mine. Zalumma fusese de față la nașterea mea și era cea mai puternică legătură dintre mine și mama.

S-a scurs aproape un ceas. M-am așezat pe un scaun și Laura a rămas în picioare lângă mine, murmurând cuvinte de mângâiere.

N-am auzit nici unul dintre ele: eu vorbeam cu mine în gând. Acum trebuia să țin cont de sentimentele soțului meu. De dragul lui Giuliano, am să fiu stăpână pe mine, cu orice preț.

Gândurile mele pline de hotărâre au fost întrerupte de un zgomot puternic; ceva lovise obloanele de lemn ale ferestrei, care fuseseră trase.

Laura s-a grăbit într-acolo, dar s-a retras repede când s-a auzit o altă

bufnitură puternică – un obiect se izbise în peretele de afară, chiar sub locul unde stăteam noi.

M-am ridicat și m-am strecurat chiar lângă ea, ca să pot arunca o privire în stradă.

Cu părul încă umed de la baie, tata stătea aplecat în mijlocul Viei Larga, gata să apuce altă piatră. Coborâse din trăsură și dăduse drumul hățurilor.

Buimăcit, calul făcea câțiva pași înainte, pe urmă dădea înapoi; cel care mâna trăsura din spate a început să strige în gura mare:

— Hei, dumneata de colo! Dă-te la o parte! Dă-te la o parte! Nu se poate să-ți lași trăsura în mijlocul drumului!

Tata n-a dat semn că l-ar fi văzut sau auzit. Când să pună mâna pe piatră, una dintre gărzile palatului a răcnit:

— Pleacă de aici! Pleacă de aici până nu te arestez!

206

Mai mulți trecători – un membru al Signoriei, cocoțat pe cal, un servitor ducând un coș plin de pâine, o femeie jegoasă cu haine peticite, care-și mâna din urmă copiii la fel de jegoși și cu tălpile goale – se și opriseră

locului și se holbau la scena în plină desfășurare. Era miezul zilei de sâmbătă

și pe toată lățimea străzii se vedeau trăsuri, trecători și călăreți.

— Atunci arestează-mă! a strigat tata. Atunci o să afle toată lumea că

cei din familia Medici cred că pot fura orice își doresc – până și pe fiica unui biet om!

Chiar și de departe, vedeam urmele furiei pe chipul lui. Venise în goană

aici, fără mantie și fără bonetă. Apucase piatra și se ridicase, gata să o azvârle. Omul de gardă a făcut un pas înainte, și-a ridicat sabia amenințător.

Eram cu două caturi deasupra lor. M-am aplecat pe fereastră.

— Opriți-vă amândoi!

Și străjerul, și tata au înghețat; și-au ridicat privirile spre mine. La fel au făcut și cei câțiva gură-cască. Tata și-a lăsat brațul în jos; la fel a făcut și omul de gardă cu sabia.

Habar n-aveam ce să spun.

— Sunt bine, am strigat eu. Mi se părea îngrozitor să trebuiască să

vorbesc despre asemenea lucruri într-un asemenea fel. Zgomotul de pe stradă m-a silit să zbier cât mă ținea gura: Dacă mă iubești, te rog să

consimți, tată.

Tata a lăsat piatra să cadă și și-a strâns brațele în jurul lui, de parcă ar fi încercat să țină în frâu suferința; după care și-a ridicat iar mâinile și le-a fluturat, uitându-se tot către mine.

— Ei au pus mâna pe tot, nu vezi? Vorbea cu voce aspră, ca un nebun.

Au pus mâna pe tot și acum te vor și pe tine. Nu vreau – nu pot să-i las să te aibă. — Te rog. M-am aplecat atât de mult pe fereastră încât Laura m-a prins de mijloc. Te rog, nu poți să-mi îngădui să fiu fericită?