— E un om foarte bun.
Chipul artistului s-a îndulcit; s-a oprit, cărbunele din mâna lui s-a îndepărtat ușor de hârtie.
— Așa este, a zis el. A fost mulțumit când a aflat că vreau să onorez comanda.
— Adevărat?
A zâmbit văzându-mi izbucnirea de bucurie.
— Da. Cred că-ți apreciază prietenia în mod deosebit.
M-am îmbujorat, amuțită.
— Perfect! a zis el; cărbunele a prins să zboare peste foaie. Rămâi așa…
175
Am rămas ferecată într-o tăcere plină de emoții. El s-a uitat la mine și a desenat repede, după care s-a uitat iarăși lung la mine… Vreun gând tulburător La făcut să roșească și să-și plece privirile. Și-a ațintit ochii asupra desenului, dar era clar că nu-l vedea.
Și totuși ceva văzuse el. În mine văzuse acel ceva și îl recunoscuse.
Parcă s-ar fi dat o luptă în sufletul lui. S-a uitat într-o parte, de teamă ca ochii să nu-i dezvăluie gândul tainic. Până la urmă, și-a recâștigat stăpânirea de sine și a continuat să deseneze până când Zalumma a spus:
— A venit vremea.
M-am ridicat și mi-am scuturat fustele de praf.
— Când ne mai vedem?
— Nu știu, a răspuns el. Mâine trebuie să mă întorc la Milano. Poate că
până la viitoarea întâlnire am să pot face o schiță care să mă mulțumească.
Dacă se întâmplă așa, am s-o transfer pe șevalet, ca să pot începe pictura.
Acum, când Lorenzo s-a dus… pentru fiii lui vin timpuri grele. Dacă lucrurile se înrăutățesc, s-ar putea ca prietenia cu familia Medici să nu mai fie un avantaj. În cazul în care te gândești la o căsătorie…
Se simțea stânjenit pentru că spusese prea mult; s-a oprit.
M-am tras înapoi și m-am încruntat; simțeam că îmi ard obrajii. De ce spunea una ca asta? Credea că mă interesează Giuliano pentru vreun câștig personal sau prestigiu?
— Trebuie să plec, am spus și m-am pregătit să-mi văd de drum.
M-a oprit un gând. M-am răsucit iar spre el și l-am întrebat:
— De ce doriți să-mi pictați portretul?
Acum era el cel care dădea semne de neliniște.
— Credeam că am răspuns la întrebare.
— Nu banii sunt motivul. Și-atunci care este?
A deschis gura să spună ceva și a închis-o la loc. Când s-a hotărât în sfârșit să vorbească, a zis:
— Poate că o fac pentru Giuliano. Poate că o fac pentru mine.
Iubita mea Lisa,
Îți scriu din două motive. Mai întâi, ca să-ți dau de veste că am de gândsă-l implor pe fratele meu Piero să-mi îngăduie să-i cer tatălui tău mânadumitale. Va trebui să așteptăm să treacă doliul, firește.
Iar acum pot să-ți cer așa cum se cade să mă ierți că nu am apărut lalocul și la momentul convenit. Știu cât de mult trebuie să te fi durut și poate 176
chiar te-ai gândit că nu mai țin la dumneata. Nu este deloc adevărat, badimpotrivă.
Mai apoi, trebuie neapărat să-ți mulțumesc. Cuvintele pe care i le-ai spustatei – despre tot binele pe care l-a făcut orașului și oamenilor lui – au fostînțelepte și pline de compasiune. Și i-au mers la inimă. O fiică nu s-ar fi purtatcu mai multă dulceață și n-ar fi reușit să-i aducă mai multă mângâiere.
Sunt atât de puțini cei care au înțeles adevăratele sentimente ale tatei,deși el s-a gândit doar la ceilalți, în ultimele clipe. Când și-a dat seama că erape moarte, i-a chemat alături pe cei mai buni prieteni și a făcut tot ce i-a statîn putință ca să le aducă mângâiere, în loc să-i lase pe ei să-l aline.
Mai mult, a fost atât de îngăduitor încât a primit ca Giovanni Pico să-laducă pe Savonarola în camera lui. Dumnezeu să mă ierte, dar nu mă potîmpiedica să-l urăsc pe călugărul acela care l-a ponegrit tot timpul pe tatapentru lucrurile bune pe care le-a făcut. A fost patronul atâtor și atâtor artiști,a sprijinit Academia Platoniciană, i-a distrat pe cei săraci cu serbări șispectacole de circ – toate au fost tratate drept păgâne și, din pricina lor, tataurma să ardă în focul iadului dacă nu s-ar fi căit. Dacă aș fi știut că asemeneavorbe avea monahul de gând să spună, nu l-aș fi lăsat să intre în cameră.
Omul acela micuț și urât repeta la nesfârșit șirul acuzațiilor lui,implorându-l pe tata: Căiește-te pentru tot sângele pe care l-ai vărsat!
Drept răspuns, tata și-a întors fața la perete. Doar la stăruința mea și amai multe gărzi am reușit să-l îndepărtăm pe monah. Cum a putut să fie atâtde crud și să-l numească pe tata ucigaș – tata, care n-a recurs niciodată lavreo armă decât dacă trebuia să se apere?
După care Fra Girolamo s-a întors către mine și a spus: Ar fi înțelept dinpartea dumitale dacă te-ai căi și ai cădea în genunchi, pentru că trufiadumitale și a fraților dumitale oricum are să vă aducă acolo, curând.
Chiar atunci m-a chemat tata, așa că m-am grăbit să vin lângă el. Aiura.
