Exemplu. Criticii vigilenţi semnalează publicului cititor că junele X este atinsde boala sentimentalismului. Ce-i de făcut pentru a-l salva? Foarte simplu. O cură
de două-trei săptămîni pe scaunul lui Voltaire, şi literatura va scăpa de un scriitor,şi scriitorul va scăpa de-o boală incurabilă altfel. La noi în ţară, de pildă, aş
obliga pe fiecare scriitor incipient să facă o lungă siestă, pe scaunul lui Caragiale,plătind, evident, o taxă acestuia. Astfel, literatura românească ar rămînea maisăracă numeric, iar Caragiale ar avea un venit egal cu al latifundiarilor.
Închid toate parantezele. (Am uitat cîte-am deschis.)Cum am luat locul Benjaminului m-am simţit inspirată. Şi la biuroul său am
compus următorul poem:
Minunile amorului
«Îmi plăceau fetele. Grozav îmi plăceau! Mă prăpădeam după ele! Fie micuţe, fie năltuţe, fie grăsuţe, fie slăbuţe, fie masive, fie gingaşe, fie limbute, fie tăcute, fie cochete, fie simpluţe, fie isteţe, fie lălîi, fie brunete, fie şatene, fie roşcate, fie blondinete, fie ochioase, fie năsoase, fie cîrnuţe, fie buzate, fie pistruiete, fie şpanche ― îmi plăceau fetele şi gata!...
Dar de cînd te-am văzut pe tine, Unica, Adorata, Preacurata, Minunata, mor după tine. Şi tu-mi eşti şi micuţă, şi năltuţă şi grăsuţă şi slăbuţă etc..» (Nu mai continuu ca să n-am aerul că jignesc.)
De ce strîmbi din nas, Melizando? De ce nu-ţi place poemul meu? Fiindcă nu-iscris franţuzeşte? Ţi-l traduc imediat. Nimic mai uşor!... Acuma-ţi place! Darascultă-l penemţeşte, în versiunea lui Heine:
«Die Rose, die Lilie, die Taube, die Sonne,
Die liebt'ich eins alle in Liebeswonne.
Ich libe'sie nicht mer, ich liebe alleine
Die Kleine, die Faine, die Reine, die Eine.
Sie selber, aller Liebe Wonne,
Ist Rose und Lilie, und Taube, und Sonne45.»
Te-ai emoţionat puţin! Ce vrei? Aşami-e dat mie! Şi un neamţ ca Heine tepoate emoţiona; eu nu!
Dar acum atenţie, ca la matematici.
Fredonam acest lied ― poate cu acelaşi scop cu care se introduce hîrtia de tournesol în baze şi acizi la experienţele chimice.
Benjaminul mă aude şi-mi spune ― pedant, cum obişnuieşte ― că asta e dovada telepatiei fiindcă şi el fredona acelaşi lied.
Ce mai spui? Pleci ochii în pămînt? Roşeşti? Acuma îţi place poemul meu?
nu-i aşa?
Concluzia 1. Asta înseamnă, scumpă Melizandă, că ceea ce ţi-am spus laIaşişi ceea ce ţi-am scris la începutul scrisorii, este exact. Benjaminul nu cunoaştelinia dreaptă. Adina este o stea ― hai să zicem ― în parcursul astral al Benjaminului.
N-ai grijă: tot la tine ajunge.
Concluzia II. Făcînd bilanţul scrisorii mele mă întreb: adică de ce ţi-am scrisatîta? Simplu era să încep cu sfîrşitul şi să pun punct. N-am făcut aşa: de ce?
Fiindcă am năravul digresiunilor, precum Benjaminul îl are pe-al metaforelor.
Cu alte cuvinte, nici Benjaminul, nici eu nu cunoaştem linia dreaptă. Dardovadă mai concludentă decît asta că sîntem fraţice vrei? Şi dacă sîntem fraţiîntr-atîta ― întru părinţi şi întru năravuri ― înseamnă că-l cunosc tot aşa de bine ca şi pe mine. Şi atunci consideraţiile mele asupra traiectoriei lirice a 45 Şi roză, şi crin, şi columbă, şi soare, / Pe toate le-am iubit eu cu dragoste mare. /
Nu le mai iubesc, doar pe una, altceva nimica: / Micuţa, Drăguţa, Regina, Unica.
Ea singură-i toată-a iubirii lucoare, / E roză, şi crin, şl columbă, şi soare (germ.).
Benjaminului sînt purul adevăr.
Quod erat demonstrandum,
Olguţa."
― Gata, Olguţa?
― Bre, bre! Ce intrare senzaţională! În "marinel!"
Dănuţ se gătise în alb: haină de olandă, civilă bineînţeles. Părul lins pe spate.
Avea într-adevăr un aer marinăresc, de june aspirant, voinic şi cochet, cu cearcăne marine în jurul ochilor.
― Tu nu te-mbraci, Olguţa?
― Cu ce?
― Cu...
― Cu?
― ...?
