Trăsură
Nu trăsura de oraş, cu numărul la spate şi pe felinare!
Nici roţile pe asfalt!
Nici birjarul cu haina de catifea albastră, încins cu brîu roş cu franjuri, sau lată curea de piele, care-ţi cere socoteală măsurîndu-te de sus.
― Cîte curse?
Nici biciul cu impertinentă curbă!
Nici caii fără nume, cu cozile tăiate englezeşte!
Nici accentul muntenesc al zgomotelor şi vorbelor!
Nici lacrimile care tremură, mereu hurducate, deşi trăsura are roţicauciucate!
...Blajina trăsură care aşteaptă în dosul unei gări mici, numai cu soarele în ea:întîiul copil în vacanţă, cu părul pe umeri.
Buna trăsură cu poclitpentru sulfină; nechezatul cailor pentru care ai aduszahăr; biciul cumsecade, acoperit de cer; semnul prietenos al cozilor cailor;urmele tălpilor colbăite, pe pluşul podelei; scăunaşul din faţă, pe care-ţi puipălăria; cînele de tunătoare pe care-l iei în trăsură fiindcă-i bătrîn şi cînii satuluisînt răi... şi vizitiul...
Cesfînt cu spate frînţ a coborît pe capră, cu numele de moş Gheorghe?
― Dănuţ, de ce nu-i arăţi Olguţei?
― Metaforel?
― Ţţ! Olguţa...
― Olguţa?
― Olguţa... Ştiu eu! Cine-o cunoaşte!... Am să-ţi spun ceva, un secret, Dănuţ.
Să-l păstrezi. Olguţa a făcut parastas pentru moş Gheorghe.
― Olguţa?
― Da. Nu ştie nimeni.
― E credincioasă?
― Ştiu eu?!... Mi se pare că a plîns...
― Olguţa!
― Să nu spui, Dănuţ. Numai preotul şi Oţeleanca ştiu, afară de mine. Am fost împreună la cimitir... E aşa de curioasă Olguţa! Ştii ce i-a adus în loc de flori? O
cutie de tutun. E aşa de copilăroasă uneori! I-am spus că nu se face! Ce-are să
spună preotul? Oţeleanca? S-a supărat. După ce-au plecat toţi, i-a presărat tutun pe mormînt.
― Olguţa?!
― Nici nu ştii, Dănuţ, cîte ciudăţenii are Olguţa!... Dănuţ, am să-ţi spun ceva, dar...
― Sigur, Monica!
― ...Mi se pare că Olguţa a fost îndrăgostită... Mi se pare! Nu ştiu nimic. O
impresie!
― Ei! De cine?
― E aşa de neprevăzut!
― Cine?
― Moşu Vania.
― Cine??!
― Da. Moşu Vania.
― Moşu Vania! Vărul mamei?
― Da.
― Nu-i în America?
― S-a întors astă iarnă şi a plecat în Rusia.
― A fost pe la noi?
― Da. În treacăt: o săptămînă... Ştii, tante Alice nu-l vede cu ochi buni, nici moşu Iorgu.
― Moşu Vania! Olguţa! Extraordinar!... L-am uitat cu totul... adică... e nalt, cu nas proeminent, voce puternică... Nu? Nu l-am văzut din copilărie! Cum e, Monica? Miliardar?
― Nuuu! E foarte-foarte simpatic... Noi eram la dejun. Auzim deodată în antret o voce bărbătească, timbru de bas: "Nicolas, Nicolas mon ami, salut!" Tante Alice s-a încruntat, privindu-l pe moşu Iorgu. Atunci a intrat un domn înalt, cîntînd: "Salut demeure chaste et pure..." Tante Alice şi moşu Iorgu l-au salutat din cap de-ajuns de rece.. E curios, Dănuţ, cum în atmosfera ceea de jenă... ostilă, nu ştiu cum, a ştiut să se impuie. Seamănă cu Olguţa!
― Vra să zică, papa şi mama nu s-au bucurat?
― De loc!
― Da, da! Mi-aduc aminte din copilărie! Un scandal teribil! Era student la matematici... socialist probabil. Scria articole sarcastice. Critica tot şi pe toţi. Da, da, da!... Nu ştiu bine: a lovit pe un profesor de la facultate... Nu ştiu bine ce-a făcut!... Se vorbea la noi acasă cu mare indignare. Parcă era şi o femeie la mijloc!
Ioana Pallă! Asta am aflat mai tîrziu... Ţin minte, tot aşa, la dejun ― Olguţa şi cu mine mîncam la masă mică ― mama i-a făcut morală, şi papa... A trîntit o dată cu pumnul în masă... şi a plecat în America... Un om interesant!...
― Stai să vezi, Dănuţ. Nici tante Alice, nici moşu Iorgu nu l-au poftit la dejun.
