Mă vezi? M-am regăsit la Sălcii, tu cu Les nourritures terrestres56, eu cu paleta, pipa şi sandalele, şi Sake cu vetustele reminiscenţe muzicale: ale juneţii valuri, e-he-heu!

Şi m-am hotărît să-ţi răspund.

Cît a trecut de cînd mi-ai scris la Bucureşti? Nu m-ajută nici memoria, şirăzboiul european ― adevărat act european ― a răsturnat timpul.

Ce porcărie ... De cîte ori aud pomenindu-se despre acest acaparant şiincomod eveniment, îmi vine pe buze zdravănul cuvînt al lui Cambronne.

Noroc că Veneţia e în afară de Europa. E singurul oraş, din cîte cunosc caren-are nimic «social». Aici eşti în altă planetă şi-n alt veac. Ziare nu cetesc. Repet: Cambronne. Astăzi, laguna are culoarea smaraldului tău cînd e înourat afară.

Pute savuros. Am regăsit-o aşa cum o lăsasem: fezandată ca un venerabilroquefort, magnifică. Aş vrea să-ţi văd nările în faţa Veneţiei: merită s-o humeze.

De ce n-am venit la Sălcii, cum făgăduisem mirificei castelane? Capriciu maiirezistibil decît irezistibila Ioana. N-aveam chef de peisajul moldovenesc. Aveamnevoie de roquefort, nu de caş proaspăt ― vorbesc de peisaj, tu, ca şi Veneţia, eşti... lagună!

Şi acum, dragă Ioana, să-ţi dovedesc că numai turcii au dreptate: «Cum o vreaAllah!» Allah ahotărît să-ţi fac comisionul, dincolo de aşteptările tale, tocmaiatunci cînduitasem de el.

«Cine-i Adina Stephano?»

Cînd am primit scrisoarea ta, am fost presuadat ca întotdeauna ― cine-ţi 56 Bucatele pământului, roman al scriitorului francez André Gide (1869―1951).

poate rezista ― că Adina Stephano e cea mai interesantă femeie dintre Carpaţi, Dunăre şi Prut, iar junele Deleanu, cel mai de frunte nătărău din cuprinsul aceloraşi hotare. Cum însă plecarea la Veneţia mă preocupa mai activ decît produsele naţionale, am procedat expeditiv ― adică prosteşte ― adresîndu-mă

celei mai scîrnave guri şi mai atotclevetitoare din cîte numără cafeneauabucu-reşteană, lui Hăvăşel.

Evident, era informat amplu: profesionist!

Iată buletinul: Adina Stephano, fostă soţie a fostului căpitan Stephano: unescroc dublat de un peşte. Ea, craioveancă de neam bun, dar... a fugit cu «tipul».

După aceea, tipul a fugit «solo» în vreo Americă, subt impulsiunea unui mandat dearestare. Restul, în ce o priveşte, vine de la sine... În stil de cafenea.

Concluzia: «tipesă.»

Am neglijat să-ţi comunic această fadă şi ignobilă biografie. Şi bine am făcut.

Acum te pot informa direct, cu alţi ochi, altă perspicacitate şi alt stil decît acela alplutarhului cafenelii bucureştene.

O cunosc pe Adina Stephano cum ştiu calitatea şi nuanţele culorilor cu care-ifac portretul. Acest portret, pe care-l voi expune la toamnă, nu-l vei puteacumpăra cu toată recolta Sălciilor. E singurul tablou care nu va fi de vînzare nicichiar pentru tine; nici de dar, o, teribilă Ioană!

Întîia oară am văzut-o în gondolă, fără pălărie, cu degetele-n apă făcînd dîră.

Părul roş, oglindit, cînd se apleca, în apa verde, faţa roză ca interiorul scoicilor,ochii verzi (au parcă miros de iarbă), gura umedă şi roşie, cu expresia copiilorfrumoşi cînd sînt gata să plîngă.

Mă duceam la o biserică să revăd o madonă care mă aştepta de cinci ani. Amrenunţat fără ezitare.

Gîtul aplecat, părul vîbrînd în soare, şi degetele cu fosete făcînd dîră în apaveneţiană...

Transcriu versul lui Mallarmé:

J'errais donc, l'oeil rivé sur le pavé vieilli,

Quand, avec du soleil aux cheveux, dans la rue

Et dans le soir, tu m'es en riant apparue

Et j'ai cru voir la fée au chapeau de clarté,

Qui jadis, sur mes beaux sommeils d'enfant gâté

Passait, laissant toujours de ses mains mal fermées

Neiger de blancs bouquets d'étoiles parfumées.»57

De atunci o vădzilnic. Venise la Veneţia întovărăşită de o rudă care a plecat

― panicaromânului ― cum s-a declarat războiul.

57 Deci hoinăream, cu ochii-n pavajul vechi ţintiţi, / Cînd tu, cu soare-n plete, mi-ai apărut în stradă, / Şi-n seară atunci, rîzîndu-mi, am zis că pot s-o vadă / Privirile-mi pe zîna cu coiful de lumină, / Ce, cîndva, peste somnu-mi de ţînc fără hodină, /

Trecea, lăsînd apururi din mîinile-i bogate / Să ningă roiuri albe de stele-nmiresmate (fr.).

Eu n-am vrut să plec laBucureşti. Nu-mi pasă de război! Mie-mi placeVeneţia! ...

S-o vezi istorisindu-ţi scena, cu aer îndărătnic de copil răsfăţat, care nu vreasă plecedin cofetărie, fiindcă n-a mîncat de ajuns cofeturi, bătînd din picior, gatasă plîngă, dar energică!

Înţeleaptă mea Ioana, deşi viaţa a adăugat încă treizeci de ani celorşaptesprezece pe care-i simt, am uitat.

Te rog sănu-ţi aduci şi să nu-mi aduci aminte."

Ioana Pallă aprinse o ţigară.

Reciti: ..."degetele cu fosete, făcînd dîră în apa veneţiană..."

Şi în sufletul ei făceau dîră... Să nu fi fost războiul, ar fi plecat şi ea, corsar, după o gondolă...

"Pauvre Paşa!"

Cînd îşi da osteneala să compătimească verbal pe fratele pictorului Pallă, cu aceeaşi intonaţie spunea:

"Pauvre Sake!"

În faţa femeii erau fraţi întru credulitate, deşi Sake, senatorul, era mediocru, ignar, politician şi de o "ministeriabilă ramoleală", pe cîtă vreme fratele lui, pictorul Alexandru Pallă, era unul dintre marii şi rarii pictori români preţuit şi dincolo de hotarele ţării, de artişti şi de femei.

"Pauvre Paşa!"

Îl vedea brun, cu paloare de brun somptuos în barbă şi arcuit în sprîncene; cu nasul vulturesc, dezminţit de buzele de cadînă; pîntecos cu fast ― paşă cu iataganul pieziş pe curba de mătăsuri a pîntecului; cu ochi de un negru onctuos ca părul lins al spaniolelor: parfumat cu ambre, mirosind a maryland; cu mîni grase şi albe de femeie orientală; boem la îmbrăcăminte, dar cochet ca o curtizană română; impunător şi decorativ cînd intra în salon, precedat de numele său ilustru, cu vastă

pălărie de pluş negru, subt care tîmplele sure sunau lumini de argint.

Cinic ca liceenii la nouăsprezece ani, după întîia lectură a lui Baudelaire, pasionat după femei ca un motan vara, şi leneş ca motanii iarna ― era bun, şi bun de dezmierdat ca un cap gros de "saint-bernard".