mă uit înapoi. Am ajuns la livadă şi am intrat pe poartă. O
ceată de băieţei era gata să mai adune pietre, să întindă
mâinile şi să lovească. Feţe rânjind, funduri goale şi nasuri murdare. Mi-am descoperit faţa şi i-am privit lung. S-au 249
- STÂLPI DE SARE -
retras, au scăpat cum au putut de pietre, s-au întors şi au pornit-o în fugă pe uliţă.
În clipa aceea, când eram gata să intru în casa mea, când eram gata să îmi îmbrăţişez fiul, Land Roverul verde-închis se îndreptă spre mine asemenea unui gândac uriaş. Samir Paşa, fratele meu şi doi bărbaţi îmbrăcaţi în haine albe au sărit jos din maşină. Daffash lătră:
— Uite-o. Priviţi-o. E nebună. Şi-a pierdut şi bruma de minte pe care o avea.
Am văzut poala cămăşii lui Mubarak atârnându-i deasupra pantalonilor. Fiul meu. Voiam să-mi văd fiul. Când Nasra s-a repezit spre ei, Daffash a izbucnit într-un hohot groaznic de râs:
— Uitaţi-vă în ce companie aleasă e! Păstoriţa nebună.
Nasra nu era nebună. Nasra era prinţesa oamenilor întregi la minte. Nasra era leacul ce-mi vindecase aproape toate durerile. Cum îndrăznea Daffash? Mi-am ridicat fruntea spre cerul uituc şi-am rostit tare:
— Nasra, Daffash Paşa, e mai întreagă la minte decât dumneata.
Copiii începură să se adune iar. Tamam, Hulala, Hamda şi Halimeh apărură de nu ştiu unde şi se aşezară lângă mine.
Sub palmieri, bărbaţii începură să se adune ca gândacii.
Şeicul Talib, cu corpul lui subţire şi bătrân, Salih, Raai, imamul Rajab şi Uqla, negustorul ambulant ţigan. Murjan străbătu spaţiul mare, plin de praf, şi se alătură grupului femeilor.
— În primul rând, ţipă Daffash cât de tare putu, eu nu stau de vorbă cu femeile. N-au nici minte, nici credinţă.
Imamul dădu din cap a aprobare.
— În al doilea rând, ce rost are să stau de vorbă cu nişte femei nebune?
Bărbaţii râseră la unison. Precum croncănitul corbului plecării, râsetele lor răsunară în valea oarbă.
— În al treilea rând, pleacă-ţi capul sau te împuşc între ochi.
250
- FADIA FAQIR -
Căldura mâinii Nasrei îmi străbătu trupul. Mi-am dres vocea şi am rostit calmă:
— În primul rând, eu nu stau de vorbă cu violatori.
O tăcere ca de mormânt se aşternu în vale.
— În al doilea rând, eu nu stau de vorbă cu fiii neascultători, în al treilea rând, eu nu stau de vorbă cu servitori ai englezilor.
Ecoul cuvântului „englezilor” călători departe, se lovi de zidurile caselor, urcă munţii până ce se sparse pe culmile acestora, răsunând cu un ecou teribil.
Hulala şchiopătă până în mijlocul adunării şi spuse cu vocea ei ascuţită:
— Toate astea-s ridicole. V-aţi strâns aici, atâţia bărbaţi cu mustăţile stufoase, să vă luptaţi cu nişte femei neajutorate.
Femeile din satul ăsta au fost şi vor fi mereu mame, soţii, fiice şi surori supuse. Dacă îi trimiteţi de unde au venit pe străinii ăştia în alb, îţi promit că Maha îţi va fi supusă ca o sclavă. O să-ţi cureţe podelele, o să-ţi gătească mâncarea şi o să-ţi spele hainele. Numai goneşte-i de aici.
Mi-am frământat fruntea.
— N-am să mă mărit cu nimeni, n-am să semnez niciun act şi nu gătesc pentru englezi.
Ca un taur legat, Daffash începu să bată din picior:
— Păianjenul ăsta nu se roagă pentru sufletul lui Mohamed.
Imamul Rajab îi făcu semn cu ochiul lui Daffash şi spuse:
— Allah a spus în Cartea înţelepciunii: „Băteţi-le.”
Daffash străbătu spaţiul dintre bărbaţii şi femeile tribului Qasim, întinse braţul şi mă apucă de gât. Începu să strângă
şi să apese. L-am lovit în pulpă, iar el şi-a pierdut cumpătul.
— Fiică de câine!
M-a aruncat la pământ şi s-a aşezat peste mine. L-am lovit cu picioarele, cu mâinile, am încercat chiar să îl muşc. Îşi spori strânsoarea până ce am văzut lumini ce pluteau în aer, până ce nu i-am mai văzut faţa slabă, fruntea asudată şi 251
- STÂLPI DE SARE -
