Corelli încuviinţă.
- Ai o memorie bună.
- Am o memorie excelentă, domnule Corelli, însă nu-mi amintesc să fi văzut, să fi citit sau să fi auzit de vreo carte editată de dumneavoastră.
- Te îndoieşti de solvabilitatea mea?
Am tăgăduit încercând să ascund dorinţa şi lăcomia care mă rodeau pe dinăuntru. Cu cât mai dezinteresat mă arătam, cu atât mai ispitit mă simţeam de promisiunile editorului.
- Pur şi simplu mă intrigă motivele dumneavoastră, am remarcat eu.
- Aşa şi trebuie.
- În orice caz, vă amintesc că am un contract în exclusivitate cu Barrido şi Escobillas, pentru încă
cinci ani. Deunăzi am primit o vizită foarte elocventă din partea lor, în compania unui avocat ce părea foarte eficient. Dar presupun că nu contează, fiindcă cinci ani înseamnă prea mult timp - iar dacă ceva îmi este limpede, atunci acest ceva e că lucrul de care duc cel mai mult lipsă este timpul.
- Nu-ţi face griji din pricina avocaţilor. Ai mei se dovedesc mult mai eficienţi decât ai buboaielor ălora două şi nu pierd nici un proces, niciodată. Lasă amănuntele legale şi litigioase în seama mea.
După felul cum a zâmbit când a rostit aceste cuvinte, mi-am spus că ar fi fost mai bine pentru mine să n-am de-a face vreodată cu avocaţii de la Editions de la Lumiere.
- Vă cred. Presupun că mai rămâne, atunci, de lămurit care sunt celelalte detalii ale ofertei
dumneavoastră, cele esenţiale.
- Nu există un mod mai simplu de a-ţi spune ce am de spus, aşa încât cel mai bine ar fi să-ţi vorbesc pe şleau.
- Vă rog.
Corelli se aplecă în faţă şi mă pironi cu privirea.
- Domnule Martin, vreau să creezi o religie pentru mine. La început am crezut că nu l-am auzit bine.
- Cum aţi spus?
Corelli îmi susţinu acea privire cu ochii lui fără fund.
- Am spus că vreau să creezi o religie pentru mine. M-am uitat la el o bună bucată de vreme, amuţit.
- Mă luaţi peste picior.
Corelli tăgădui, savurându-şi vinul cu plăcere.
- Vreau să-ţi aduni tot talentul şi să te dedici trup şi suflet, ca să lucrezi, un an de zile, la cea mai mare poveste pe care vei fi creat-o vreodată: o religie.
N-am putut decât să izbucnesc în râs.
- Sunteţi complet nebun. Asta-i oferta dumneavoastră?
Asta-i cartea pe care vreţi să v-o scriu?
Corelli încuviinţă senin.
- V-aţi greşit scriitorul. Eu nu ştiu nimic despre religie.
- Nu-ţi face griji din pricina asta. Ştiu eu. Nu caut un teolog. Caut un narator. Dumneata ştii ce este o religie, prietene Martin?
- De-abia mi-aduc aminte "Tatăl nostru".
- O rugăciune frumoasă şi bine lucrată. Lăsând poezia la o parte, o religie este, mai mult sau mai puţin, un cod moral care se exprimă prin legende, mituri şi orice alte artefacte literare, cu scopul de a stabili un sistem de convingeri, de valori şi de norme prin care să reglementeze o cultură sau o societate.
- Amin, am replicat eu.
- Ca şi în literatură sau în orice act de comunicare, ceea ce îi conferă eficienţă este forma, şi nu conţinutul, continuă Corelli.
- Tocmai îmi spuneţi că o doctrină este, mai mult sau mai puţin, o poveste.
- Totul e o poveste, domnule Martin. Ceea ce credem, ceea ce cunoaştem, ceea ce ne amintim şi chiar ceea ce visăm. Totul e o poveste, o naraţiune, o succesiune de întâmplări şi personaje care comunică un conţinut emoţional. Un act de credinţă este un act de acceptare, şi anume de acceptare a unei poveşti care ni se istoriseşte. Noi acceptăm ca fiind adevărat doar ceea ce poate fi povestit. Să
nu-mi spui că nu te ispiteşte ideea.
- Nu.
- Nu te ispiteşte să creezi o poveste pentru care oamenii să fie în stare să trăiască şi să moară, pentru care să fie în stare să ucidă şi să se lase ucişi, să se jertfească şi să se osândească, să-şi dea
sufletul? Ce provocare mai mare ar putea fi pentru meseria dumitale decât aceea de a crea o poveste atât de puternică încât să treacă dincolo de ficţiune şi să se preschimbe în adevăr revelat?
Ne-am privit în tăcere preţ de mai multe secunde.