- Cu două mai puţin decât la Voz.
- E nevoie de timp, fiindcă am pe aici unele eminenţe care îmi fac punctuaţia cu flinta şi care cred că şapoul e o gustare tipică din provincia Logrofio.
În ciuda cuvintelor sale, era evident că don Basilio se simţea în largul lui în noul cămin, ba chiar arăta mai sănătos.
- Să nu-mi spui că ai venit să-mi ceri de lucru, fiindcă nu-s în măsură să-ţi ofer, ameninţă el.
- Vă mulţumesc, don Basilio, dar ştiţi că m-am lăsat de meserie şi că n-am treabă cu jurnalismul.
- Atunci, spune-mi cu ce te poate ajuta acest moş bombănitor.
- Am nevoie de informaţii despre un caz mai vechi, pentru o povestire la care lucrez: moartea unui avocat de renume pe care-l chema Marlasca - Diego Marlasca.
- Despre ce perioadă vorbim?
- O mie nouă sute patru.
Don Basilio suspină.
- Să fim noi sănătoşi. Multă apă a curs de atunci.
- Nu destulă ca să spele chestiunea, am precizat eu.
Don Basilio îmi puse o mână pe umăr şi îmi făcu semn să-l urmez înăuntru, în redacţie.
- Nu-ţi face griji, ai venit exact unde trebuia. Aceşti oameni de ispravă ţin o arhivă pe care şi-ar dori-o şi sfântul Vatican. Dacă a apărut vreo chestie în presă, aici o găsim. Şi, pe lângă asta, şeful arhivei e bun prieten cu mine. Te previn că, pe lângă dânsul, eu sunt Albă-ca-Zăpada. Să nu-i iei în seamă dispoziţia preponderent morocănoasă. Undeva, în străfundul sufletului, e pâinea lui Dumnezeu.
L-am urmat pe don Basilio printr-un vestibul larg, cu lambriuri din lemn nobil. Într-o parte, se deschidea o sală circulară cu o mare masă rotundă şi o serie de tablouri din care ne privea o pleiadă
de aristocraţi cu o mină severă.
- Sala sabaturilor vrăjitoreşti, explică don Basilio. Aici se adună redactorii-şefi cu directorul adjunct, sluga dumneavoastră, şi cu directorul şi, ca nişte adevăraţi cavaleri ai Mesei Rotunde, găsim Sfântul Graal în fiecare zi, la ora şapte seara.
- Impresionant.
- Încă n-ai văzut nimic, zise don Basilio făcându-mi cu ochiul. Uite colo.
Don Basilio se aşeză sub unul din augustele portrete şi împinse panoul din lemn care acoperea peretele. Panoul cedă cu un trosnet, scoţând la iveală un coridor ascuns.
- Ah, ce zici, Martin? Şi ăsta-i numai unul din culoarele secrete ale casei. Nici cei din familia Borgia nu deţineau asemenea şmecherii.
L-am urmat pe don Basilio prin coridor şi am ajuns într-o mare sală de lectură înconjurată de vitrine: depozitul bibliotecii secrete a ziarului La Vanguardia. În fundul sălii, în haloul unei lămpi de cristal verzui, se distingea figura unui bărbat între două vârste, aşezat la o masă, care examina un document cu o lupă. Când ne-a văzut intrând, ne-a aruncat o privire care ar fi preschimbat în stană de piatră pe oricine ar fi fost sub vârsta majoratului sau lesne impresionabil.
- Ţi-l prezint pe don Jose Maria Brotons, stăpân al lumii subpământene şi şef al catacombelor acestei onorabile case, anunţă don Basilio.
Brotons, fără să lase lupa din mână, se mulţumi să mă observe cu ochii aceia arzători. M-am apropiat şi i-am întins mâna.
- El este fostul meu ucenic, David Martin.
Brotons îmi strânse mâna scrâşnind din dinţi şi se uită la don Basilio.
- El e scriitorul?
- Chiar el.
Brotons clătină din cap afirmativ.
- Chiar că are curaj, să se arate în lume după halul în care a încasat-o. Ce caută aici?
- Vrea să implore ajutorul, binecuvântarea şi sfatul dumitale într-o chestiune de investigaţie de înaltă specializare şi arheologie a documentului, explică don Basilio.
- Şi unde-i jertfa de sânge? izbucni Brotons. Am înghiţit în sec.
- Jertfa? am întrebat.
Brotons mă privi ca şi când aş fi fost un idiot.
- O capră, un măgăruş, un clapon la o adică...
M-am blocat. Brotons îmi susţinu privirea fără să clipească, pentru o clipă nesfârşită. Apoi, când am început să simt mâncărimea sudorii pe spate, şeful arhivei şi don Basilio au izbucnit în hohote de râs. I-am lăsat să râdă cu poftă pe socoteala mea, până când n-au mai putut respira si s-au oprit să-şi şteargă lacrimile. În mod clar, don Basilio întâlnise un suflet-pereche în noul său coleg.
- Vino pe aici, tinere, indică Brotons cu figura aceea feroce îmblânzită. Să vedem ce putem găsi pentru dumneata.
28
Arhivele ziarului se aflau într-unul din subsolurile clădirii, sub nivelul care adăpostea marea maşinărie a rotativei, o grozăvie a tehnologiei post-victoriene ce părea un hibrid între o monstruoasă
locomotivă cu aburi şi o maşină de fabricat fulgere.
