― Ei bine, vezi tu, eu eram, eu şi numai eu. Nimeni n‑a mai luat parte la asta, în afară de mine şi de domnul Jaggers.
― Nimeni altcineva? întrebai eu.
― Nu, zise el cu o privire mirată. Cine ar mai fi trebuit să fie? Ei, dragă băiete, ce chipeş te‑ai făcut! Nu‑s pe undeva nişte ochi frumoşi... ia zi! Nu‑s pe undeva nişte ochi frumoşi la care tu să te gândeşti cu drag?
Oh, Estella, Estella!
― Vor fi ai tăi, dragă băiete, dacă se pot cumpăra cu bani. Nu vreau să spun că un gentleman atât de şlefuit ca tine n‑ar putea să‑i câştige prin merite proprii.
Dar banii o să te sprijine! Lasă‑mă să termin ce‑am început să‑ţi spun, dragul meu băiat. De la cocioaba aceea şi de la slujba mea de acolo m‑am ales cu banii pe care mi i‑a lăsat stăpânul meu, care a murit şi care fusese ce fusesem şi eu, bani cu care mi‑am cumpărat libertatea şi‑am pornit pe picioarele mele. Toate lucrurile pe care le făceam, le făceam pentru tine. „Trăsni‑m‑ar Dumnezeu - aşa ziceam, ori de câte ori m‑apucam de ceva - dacă n‑o să fie pentru el!” Totul mergea ca pe roate. Aşa cum ţi‑am spus adineauri, mi‑am câştigat chiar faima că
îmi merge strună. Banii care mi‑au fost lăsaţi şi cei pe care i‑am câştigat în vreo câţiva ani după aceea au fost cei pe care i‑am trimis acasă, la domnul Jaggers -
toţi pentru tine - atunci când a venit prima oară să te caute, aşa cum îi cerusem în scrisoare.
Oh! De n‑ar fi venit niciodată! De m‑ar fi lăsat la fierărie - departe de a fi mulţumit, totuşi cu mult mai fericit decât acum!
― Şi atunci, băiete dragă, pentru sufletul meu a fost o răsplată, ascultă‑mă
bine, să ştiu, în sinea mea, că eu creşteam un gentleman. Chiar dacă armăsarii de rasă ai coloniştilor de acolo mă umpleau de praf, trecând pe lângă mine, în vreme ce eu mergeam pe jos... ştii ce‑mi spuneam? Păi, spuneam în gândul meu:
„Eu cresc un gentleman mai de seamă decât o să ajungeţi voi vreodată!” Dacă
vreunul dintre ei îi spunea altuia: „Ăsta a fost un ocnaş, în urmă cu vreo câţiva ani, şi a rămas şi‑acum un prostănac de rând, cu tot norocul lui la afaceri!”... ştii ce‑mi spuneam? Păi, spuneam în gândul meu: „Chiar dacă nu sunt eu un gentleman, nici educat nu sunt, totuşi sunt proprietar de aşa ceva! Voi toţi sunteţi proprietari de vite şi pământuri, dar care dintre voi e proprietarul unui
gentleman educat la Londra?” Şi asta îmi dădea curaj să‑mi văd de treabă. Şi în felul acesta am avut mereu în minte gândul că, de bună seamă, o să vin într‑o zi să‑mi văd băiatul şi o să‑i spun cine sunt, chiar acasă la el.
Îmi puse o mână pe umăr. Mă înfiorai la gândul că nu ştiam nimic despre el, iar mâna sa ar fi putut fi pătată de sânge.
― N‑a fost uşor, Pip, să plec din părţile acelea, nici lipsit de primejdii. Dar m
‑am ţinut tare şi, cu cât mai greu mi‑a fost, cu atât mai tare m‑am ţinut, căci eram foarte hotărât şi ţineam morţiş s‑o fac. În cele din urmă, am reuşit. Dragul meu băiat, am făcut‑o!
Încercam să ‑ mi adun gândurile, dar eram înmărmurit. Tot timpul cât vorbise, mi se păruse că sunt mai atent la vuietul vântului şi‑al ploii decât la el.
Nici în momentul acela nu puteam face deosebirea între glasul lui şi glasul vijeliei, deşi cel din urmă se auzea puternic, iar al lui amuţise.
― Unde o să să stau? mă întrebă el deodată. Trebuie să stau undeva, dragul meu băiat.
― Ca să dormi? zisei eu.
― Da. Ca să dorm mult şi bine, răspunse el, căci am fost zgâlţâit de mare şi bătut de valurile ei luni în şir.
― Prietenul cu care locuiesc, zisei eu, ridicându‑mă de pe canapea, nu este acasă. Poţi sta în odaia lui.
― N‑o să se întoarcă mâine, nu‑i aşa?
― Nu, răspunsei eu aproape maşinal, în ciuda tuturor sforţărilor mele. Nu mâine.
― Pentru că, ascultă‑mă bine, dragă băiete, zise el, coborându‑şi vocea şi împungându‑mă prieteneşte în piept cu degetul, e nevoie de prudenţă.
― Ce vrei să spui? Prudenţă?
― Ce Dumne... e moarte sigură!
― Ce anume este moarte sigură?
― Am fost surghiunit pe viaţă. E moarte sigură că m‑am întors. S‑au întors prea mulţi în ultimii ani, şi o să fiu neîndoielnic spânzurat dacă or să mă prindă.
Asta mai lipsea! Nenorocitul acela, după ce mă împovărase ani de zile cu lanţurile sale blestemate de aur şi argint, îşi riscase viaţa ca să vină până la mine, iar eu îl ţineam acolo, la adăpost, în casa mea! Dacă, în loc să‑mi fie groază de el, l‑aş fi iubit, dacă, în loc să mă cutremur şi să mă feresc din calea lui cu dezgust, m‑aş fi simţit legat de el prin cele mai puternice sentimente de admiraţie şi dragoste, tot nu m‑aş fi simţit mai rău. Dimpotrivă, poate mi‑ar fi fost mai bine, căci l‑aş fi adăpostit dintr‑o pornire firească a inimii mele.
Prima mea grijă fu să trag obloanele, ca să nu se vadă nici o geană de lumină
de‑afară şi apoi să încui şi să zăvorăsc uşile. Pe când făceam acestea, el stătea în picioare, lângă masă, bând rom şi ronţăind biscuiţi - iar când dădui cu ochii de el, bând şi mâncând, mi se păru că îl văd din nou pe puşcăriaşul meu în mlaştină, înfulecându‑şi mâncarea. Mă aşteptam să se oprească brusc şi să se aplece să‑
şi pilească inelul de fier de la picior.
După ce m‑am dus şi în odaia lui Herbert, închizând orice altă trecere între aceasta şi scări, în afară de cea prin odaia unde tocmai stătuserăm de vorbă, l‑
am întrebat dacă vrea să se culce. El îmi răspunse că da, însă îmi ceru să‑i dau
ceva din „rufăria mea de gentleman”, ca să se îmbrace dimineaţă. I‑am adus câteva lucruri şi i le‑am pregătit, să le aibă la îndemână, iar sângele mi‑a îngheţat din nou în vine, când m‑a prins iarăşi de mâini, urându‑mi noapte bună.
Am scăpat şi m‑am îndepărtat de el, fără să ştiu cum anume, apoi m‑am apucat să scormonesc în jar, în odaia unde stătuserăm de vorbă, stând în faţa căminului şi fiindu‑mi frică să mă duc la culcare. Am rămas acolo mai bine de o oră, prea năucit ca să pot judeca şi, până ce n‑au început să mi se lege gândurile, nu mi‑am dat seama pe de‑a‑ntregul cât de nenorocit eram şi cum mi se sfărâmase în bucăţi corabia speranţelor, care mă purtase până atunci.
Intenţiile domnişoarei Havisham în privinţa mea nu erau decât pură
închipuire. Estella nu‑mi era sortită. Eram primit în Casa Satis de ochii lumii, slujind drept ghimpe pentru rudele lacome şi drept un manechin, cu inimă
