E. Lockhart
Lista iubiților mei
Primul roman din seria Ruby Oliver
Pentru vechii și dragii mei prieteni din liceu, care erau (și încă sunt) amuzanțiși deosebiți și care n-au făcut niciodată niște lucruri atât de urâte precum cele pecare le fac oamenii în cartea asta.
Aici este lista iubiților pe care i-am avut. În ordine cronologică.
1. Adam (dar el nu se poate lua în considerare.) 2. Finn (dar asta e doar ce credea lumea.)
3. Hutch (dar aș prefera să uit cu totul de el.) 4. Gideon (dar a fost doar de la distanță.)
5. Ben (dar el nu a știut.)
6. Tommy (dar a fost imposibil.)
7. Chase (dar a fost doar în mintea lui.)
8. Sky (dar el avea pe altcineva.)
9. Michael (dar eu chiar n-am vrut.)
10. Angelo (dar a fost doar o întâlnire.)
11. Shiv (dar a fost doar un sărut.)
12. Billy (dar nu a mai sunat.)
13. Jackson (da, OK, el a fost iubitul meu. Fără alte întrebări pe tema asta.)
14. Noel (dar a fost doar un zvon.)
15. Cabbie (dar nu m-am decis încă.)
Înainte ca oricine citește asta să mă considere o târfă – sau să-și imagineze pur și simplu că sunt incredibil de populară – lăsați-mă să
precizez că această listă include absolut toți băieții cu care am avut vreodată o legătură, oricât de mică și de orice natură.
Pe listă sunt băieți pe care nu i-am sărutat niciodată.
Pe listă sunt băieți cu care nici măcar nu am vorbit.
Doctorița Z mi-a spus să nu las pe nimeni pe dinafară. Nici măcar când mi se pare că nu e important.
De fapt, mai ales când mi se pare neimportant.
Doctorița Z e psihologa mea, iar ea spune că, pentru ca lista să-și atingă
scopul, iubiții nu trebuie să fie oficiali. Oficial, neoficial – ea spune că nu contează, cât timp îmi aduc aminte de băiat și ceva din ce s-a întâmplat.1
Lista a fost o temă pe care mi-a dat-o pentru propria-mi sănătate mintală. Ea mi-a spus să-mi notez toți iubiții, oarecum-iubiții, aproape-iubiții, zvonit-iubiții și aș-fi-dorit-să-fie-iubiții pe care i-am avut vreodată. În plus, mi-a recomandat să mă apuc de tricotat.2
Încă mai am niște dubii legate de doctorița Z, chiar dacă mă duc la ea de aproape patru luni. Vreau să spun, dacă aș cunoaște pe cineva de cinșpe ani care stă toată ziua și tricotează pulovere, cu siguranță aș crede că are niște probleme de sănătate mintală.
Ştiu că e ciudat să ai un psiholog la cincisprezece ani. Până când n-am 1 Cred că Doctoriţa Z greşeşte aici. Să fie oficial chiar contează, pentru că a avea un iubit în mod oficial schimbă totul: cum te tratează oamenii la şcoală, cum te simţi când îţi sună telefonul, ce fel de gumă mesteci (cu mentă dacă ai un iubit, pentru că
l-ai putea săruta în orice moment; dacă nu, cea de făcut baloane). Şi asta mă conduce la următoarea problemă: Cum îţi dai seama când e oficial? Trebuie să spui „iubit” de faţă cu tipul şi el să nu tresară? Sau trebuie s-o spună el – de exemplu: „Ea e iubita mea, Ruby”? Trebuie să-ţi cunoască părinţii? Sau să te ţină de mână în public?
Meghan spune că la patru săptămâni după primul sărut e oficial – dar dacă sunteţi despărţiţi într-una din săptămâni? Asta i s-a întâmplat prietenei mele Cricket când ieşea cu Tommy Parrish. Speram să ni se dea un set de instrucţiuni la ora de educaţie sexuală, dar ora de educaţie sexuală – când în sfârşit am ajuns şi la ea – era numai despre biologie şi măsuri contraceptive şi nu avea nicio legătură cu ce se întâmplă
concret între oameni. De exemplu, cum să-ţi dai seama ce înseamnă atunci când cineva uită să te sune, după ce-ţi spune că o va face, sau ce să faci atunci când cineva îţi pipăie sânii în sala de cinema. Cred că despre asta ar trebui să existe un curs.
2 Ok, nu a spus tricotat. A spus „ceva creativ”, un fel de hobby în care să creez chestii cu mâna mea. Dar tricotatul e genul de îndeletnicire la care s-a referit.
avut unul eu însămi, am crezut că psihologii erau doar pentru lunatici, devastați sau nevrotici. Lunatici: candidați pentru ospiciu, oameni care își smulg părul din cap și înțeapă caii în ochi și chestii de genul ăsta.
Devastații: oameni care primesc ajutor pentru că li s-a întâmplat ceva foarte grav, de exemplu, au făcut cancer sau au fost abuzați. Şi nevroticii: bărbați de vârstă mijlocie care se gândesc tot timpul la moarte și nu le pot spune propriilor mame să nu se mai bage în viețile lor.
De fapt, mulți dintre părinții prietenilor mei sunt nevrotici, dar singura persoană de vârsta mea despre care știu că merge la un psiholog (și care recunoaște asta) e Meghan Flack.3 A mers la un astfel de tip de când avea doisprezece ani, dar ea preferă să-i spună „consilier”— de parcă n-ar fi un psihanalist freudian căruia mama ei îi plătește 200 de dolari pe oră, ci vreo studentă care-i supraveghează cabana în tabăra de vară și cu care se mai distrează uneori.
Meghan se duce la psiholog pentru că i-a murit tatăl, lucru care, după
părerea mea, o clasează printre devastați. Psihologul ei o pune să se întindă pe o canapea și să vorbească despre visele ei. Apoi le interpretează, spunând că toate visele sunt de fapt despre sex – ceea ce vrea să însemne că toate sunt despre tatăl ei mort. Oribil.
Cât despre mine, nu mă încadrez în niciuna dintre propriile-mi categorii. Nu sunt lunatică, nici măcar nevrotică. Am început să mă duc la doctorița Z pentru că aveam atacuri de panică – niște crize în care-mi bătea inima foarte repede, de parcă n-aș fi avut destul aer. Au fost doar cinci – doctorița Z spune că nu sunt destule ca să vorbim de o tulburare psihică, dar toate cinci s-au petrecut în decursul a zece zile, aceleași zece zile în care:
