În ce priveşte restul, mi s-a lăsat absolută libertate de acţiune. În realitate, acest lucru însemna că mi se cerea, fără nici un compromis, elucidarea cazului.
Am început să-mi bat capul, în primul rînd cu întrebarea: de ce a fost distrusă seria C-L? Actul avea aerul unei diversiuni.
Interogatoriile amănunţite, obositoare, luate tuturor persoanelor, mai mult sau mai puţin amestecate în această afacere, m-au convins doar că totul a fost în cea mai perfectă ordine. Am obţinut însă un amănunt interesant, care putea să însemne un punct de plecare, şi anume de la omul care a ciocănit roţile vagonului poştal înainte de plecare, a umplut rezervoarele osiilor cu unsoare etc. Cînd i s-a arătat cheia franceză, s-a strîmbat cu dispreţ şi a spus:
— Asemenea porcării n-avem în arsenalul nostru.
Concluzia era că nici unul dintre oamenii de la calea ferată n-ar fi putut uita în vagon o asemenea cheie, pentru simplul motiv că n-o aveau în inventar.
Aşadar, eliminînd această ipoteză, trebuia, în mod inevitabil, să ajungi la concluzia că acea cheie franceză
fusese introdusă în vagonul poştal de către unul din cei patru oameni din echipă şi că deci nimeni dinafară n-o aruncase acolo.
Deoarece cheia era, evident, nouă, s-au început cercetări pe la magazinele respective, la centrele de aprovizionare şi prin fabrici. Planificările şi listele de materiale ne-au ajutat admirabil. Mai greu a fost să
aflăm cine a cumpărat-o „en detail“. N-am obţinut nici un fel de informaţie.
În timpul acesta, medicii îi făceau lui Jaroslav Lenk, aproape în fiecare zi, intervenţii curajoase, şi nici ei nu ştiau dacă va scăpa cu viaţă. Iar eu, de cîte ori suna telefonul, mă temeam că îmi aduce vestea morţii lui.
Aproape necontenit soseau informaţii telefonice sau pe altă cale, dar ele nu constituiau decît un adevărat labirint de detalii, în care zadarnic căutam un punct de sprijin. Apoi a venit la mine Karlicek, omuleţul cu ochelari. Îl trimiseseră cu informaţii şi i se citea pe faţă
bucuria că i se încredinţase această sarcină.
Ideea lui, conform căreia fata asasinată fusese tîrîtă în tufişul de lîngă linie de către două persoane, începea să
fie şi mai atrăgătoare. De fapt, se constatase că amantul bănuit avea cel mai straşnic alibi.
— Identificarea fetei n-a fost o problemă – mi-a relatat el. E de-aici!
Şi arată pe hartă un orăşel spre nord, cam la opt kilometri depărtare de linia care, la kilometrul 286, se îndreaptă cu precizie de la apus spre răsărit.
— Părinţii o căutau încă de cînd se înnoptase. Îi interziseseră cu asprime să-l mai vadă pe acest om însurat. Dar înţelege-te, dacă poţi, cu o zăpăcită ca asta!
El locuieşte de cealaltă parte a căii ferate. În linie dreaptă îi despărţeau cam cincisprezece kilometri. Se
întîlneau des. Abia în ultima vreme o mai răriseră
oarecum, fireşte, datorită lui. Dar în timpul ăsta, umbla după ea unul din oraş, un băiat grozav de naiv. Nu ştiu cum tinerelul ăsta nu şi-a văzut de treabă! E părerea mea...
L-am întrerupt:
— E o părere definitivă? Mai bine ţi-ai revizui-o de la an la an.
— Nu mi-am schimbat-o niciodată — a spus Karlicek, moale. Dar ăsta e un lucru secundar, fireşte. Am vrut să
spun că „însuratul“ afirma că flăcăul naiv i-a făcut fetei un copil şi că în nici un caz o asemenea treabă nu i se poate arunca lui în spate, adică „însuratului“. Karlicek clipi din ochii lui albaştri, voind parcă să spună că el înţelege bine asemenea lucruri, apoi continuă: Ce mai!
Un roman întreg! Fata a plecat de acasă sub un pretext oarecare, a împrumutat bicicleta de la naivul ei prieten şi i-a smuls şi făgăduiala de a nu divulga nimic. Acuma ştim, el însă şi-a ţinut cuvîntul, noi am aflat totul pe alte căi. Se vedea că omul doreşte să-mi arate calităţile lui de detectiv. Lucrurile s-au petrecut aşa — continua el cu multă siguranţă. În comuna unde locuieşte individul însurat, oamenii începuseră să cam bîrfească această
legătură. O văzuseră pe fată pe-acolo de cîteva ori, interesîndu-se de el, nu acasă, bineînţeles, fiindcă acolo erau nevasta şi copiii. Nu e vînător, ci pictor şi ilustrator cu studii superioare. Poartă o scurtă verde şi o pălărioară cu un pămătuf de păr de capră. Are autorizaţie pentru armă de vînătoare şi umblă cu ea după iepuri chiar şi la întîlniri. Nevastă-sa e croitoreasă.
— Nu sînt cumva cam inutile amănuntele? i-am atras atenţia.
— În general, da – a recunoscut Karlicek – numai că, dacă n-ar fi existat aceste legături amoroase, nu s-ar fi ajuns nici la crimă. Şi a clipit cu înţeles. Despre fata
asta se poate presupune – continuă el – că a scurtat drumul spre iubitul ei pe nişte potecuţe de cîmp. A vrut să traverseze linia ferată, dar n-a mai traversat-o. S-a încurcat în ceva. Bicicleta a trecut, dar fără ea.
— Aţi găsit bicicleta?
— Am găsit-o. Chiar în satul omului însurat. Era sprijinită de gardul unei grădini. Nu era gradina lui. La vreo douăzeci de paşi de staţia de autobuz. Acolo, lîngă
gard, mi-a dat prin gînd că asasinul, sătul de drumul pe bicicletă, s-a urcat în autobuzul care aştepta în apropiere. Ca timp corespunde perfect. Înţelegeţi: orarul autobuzelor, clipa cînd probabil a fost săvîrşită crima, timpul necesar ca omul să ajungă pe bicicletă, de la calea ferată, în sat, lîngă gărduleţul acela. În ce priveşte proprietarul bicicletei nu mai încape nici o îndoială: naivul îndrăgostit a recunoscut fără ezitare că este a lui.
La spate, pe portbagaj, se afla o poşetă învelită într-un tricou, în poşetă, mărunţişurile obişnuite şi o scrisoare disperată, adresată celui însurat. În locul lui, aş fi dorit această crimă...
— Şi el nu s-a bucurat?
Karlicek se uită la mine bănuitor:
— Cred şi eu că nu. Pe de o parte n-a considerat că e un lucru de bun gust, iar pe de altă parte s-a amestecat nevastă-sa într-un mod foarte activ. Ea nu-i de acord cu ideea că un artist trebuie să alerge după muieri, ca să-şi menţină puterea de creaţie. După ea, e de ajuns dacă în timp ce lucrează nu-l tulbură aspiratorul de praf şi dacă
papucii sînt la locul lor. Dar nu de asta e vorba. E vorba de autobuz.
Începusem să cred că voi afla, în sfîrşit, ceva concret.
— Autobuzul acela — zice din nou Karlicek — o să
obţină foarte curînd un certificat de invaliditate, dar deocamdată scîrţîie din toate încheieturile, potrivit orarului, pînă la centrul raional şi înapoi. Pe parcursul
