permită acesteia să repornească și să fie din nou în stare de funcționare, cu toate arhivele intacte, chiar dacă Fort Meade era transformat într-un morman de moloz fumegând.
Problema majoră când creezi un sistem global de recuperare – sau când creezi orice tip de sistem de backup care implică un număr cu adevărat uluitor de computere – este să te ocupi de datele duplicate. În termeni simpli, trebuie să te ocupi de situațiile în care, de exemplu, o mie de computere au toate copii ale aceluiași fișier: trebuie să te asiguri că nu faci backup la același fișier de o mie de ori, pentru că ar fi necesare de o mie de ori lărgimea de bandă și spațiul de stocare.
Această duplicare ineficientă, în mod deosebit, împiedica site-urile spiță ale agenției să transmită
backupul zilnic al dosarelor lor către Fort Meade: conexiunea era blocată de o mie de copii ale aceluiași fișier care conținea aceeași convorbire telefonică
interceptată, 999 dintre acestea fiind inutile pentru agenție.
Modul prin care se putea evita problema era „de-duplicarea”: o metodă de evaluare a unicității datelor.
Sistemul creat de echipa mea scana permanent fișierele din toate filialele în care NSA stoca dosare, testând fiecare „bloc” de date până la cel mai mic fragment dintr-un fișier pentru a afla dacă era unic sau nu. Doar dacă agenția nu avea o copie acasă, datele erau aliniate automat pentru transmitere – reducând volumul care se scurgea prin conexiunea transpacifică prin fibră optică
a agenției de la o cascadă la un firicel.
Combinația
de
de-duplicare
și
îmbunătățiri
permanente ale tehnologiei de stocare au permis agenției să stocheze informații pentru perioade tot mai lungi. Doar pe parcursul stagiului meu la NSA, scopul agenției s-a schimbat de la a fi capabilă să stocheze informații timp de câteva zile la câteva săptămâni, luni, până la cinci ani sau mai mult de la colectarea lor. La data publicării acestei cărți, agenția ar putea deja să
stocheze informații pentru decenii întregi. Filosofia
convențională a NSA era că nu avea rost să colecteze nimic dacă nu se putea stoca până devenea util și era imposibil să prezici când anume avea să se întâmple așa ceva. Acest raționament era combustibilul pentru visul suprem al agenției, adică permanență – să depoziteze nelimitat toate fișierele pe care le-a colectat sau produs vreodată și să creeze o memorie perfectă. Un Dosar Permanent.
NSA are un întreg protocol pe care trebuie să-l urmezi când dai unui program un nume de cod. Practic, este o procedură aleatorie în stilul Yi-Jing, care alege la întâmplare cuvinte din două coloane. Un website intern aruncă niște zaruri imaginare ca să aleagă un nume din coloana A și le aruncă din nou ca să aleagă alt nume din coloana B. Așa ajungi să ai nume care nu înseamnă
nimic, ca FOXACID sau EGOTISTICALGIRAFFE 20 .
Ideea numelui de cod este că nu trebuie să se refere la ceea ce face programul. (După cum s-a anunțat, FOXACID era numele de cod pentru serverele NSA care găzduiesc versiuni malware ale website-urilor familiare; EGOTISTICALGIRAFFE era un program NSA menit să exploateze vulnerabilitatea în anumite browsere care foloseau Tor, pentru că nu puteau trece de protecția Tor.) însă agenții NSA erau atât de 20 Foxacid – „vulpe acidă”; egotistic al giraffe – «girafă egoistă” (n. red.).
încrezători în puterea lor și în invulnerabilitatea absolută a agenției, încât rareori respectau regulile. Pe scurt, trișau și reluau aruncările de zaruri până când obțineau combinația de nume pe care o voiau, orice li se părea lor că sună bine: TRAFFICTHIEF, orchestratorul atacului VPN.
Jur că n-am făcut asta niciodată când am început să
caut un nume pentru sistemul meu de backup. Jur că
pur și simplu am aruncat zarurile și m-am trezit cu EPICSHELTER21.
Mai târziu, după ce agenția a aprobat sistemul, ceea ce însemna că trebuia să reducem nivelul de secretizare ca să-l facem disponibil la scară largă, NSA l-a redenumit, ceva de tipul Planul de Modernizare a Stocării sau Programul de Modernizare a Stocării. La doi ani de la inventarea EPICSHELTER, fusese implementată o variantă și era folosit în mod standard sub alt nume.
Materialul pe care l-am oferit jurnaliștilor în 2013
dezvăluia o varietate atât de mare de abuzuri ale NSA, realizate printr-o asemenea diversitate de capacități tehnologice, încât niciun agent care își îndeplinea responsabilitățile zilnice nu a fost vreodată în postura 21 Trafficthief - „hoț de trafic”; Epicshelter - „adăpost eroic” (n. red.).
de a ști totul despre toate – nici măcar un administrator de sistem. Ca să descoperi chiar și o fracțiune de abuz, trebuia să faci cercetări. Și ca să faci cercetări, trebuia să
știi că existau abuzuri.
Ceea ce mi-a sugerat prima dată existența acestora a fost un lucru banal ca o conferință, stârnindu-mi primele bănuieli cu privire la amploarea celor săvârșite de NSA.
În toiul muncii mele la EPICSHELTER, PTC, ca parte a Centrului Tehnic Comun, a găzduit o conferință
despre China sponsorizată de Academia Comună de Instruire în Contrainformații (JEITA) pentru Agenția de Informații a Apărării (DIA), o agenție asociată cu Departamentul Apărării specializată în spionarea militarilor străini și a problemelor legate de armatele străine. Această conferință includea informări oferite de experți din toate sectoarele de informații, NSA, CIA, FBI și armată, despre cum serviciile chineze de informații atacau IC și ce putea face IC ca să le dea bătăi de cap.
Deși China mă interesa cu siguranță, nu era genul de muncă în care aș fi fost implicat în mod obișnuit, așa că
nu am dat mare importanță conferinței până când s-a anunțat că singurul vorbitor pe tema tehnologiei a renunțat să participe în ultima clipă. Nu sunt sigur care a fost motivul absenței – poate a fost gripă, poate a fost soarta –, dar moderatorul conferinței a întrebat dacă
exista cineva de la PTC care l-ar putea înlocui, pentru că
era prea târziu să reprogrameze. Unul dintre șefi a menționat numele meu și, când am fost întrebat dacă
voiam să încerc, am spus da. Îmi plăcea șeful meu și voiam să-l ajut. De asemenea, eram curios și mă
bucuram de ocazia de a face, măcar o dată, ceva care nu avea legătură cu de-duplicarea datelor.
Șeful meu a fost încântat. Apoi mi-a dezvăluit chichița: informarea era a doua zi.
Am sunat-o pe Lindsay și i-am spus că nu ajung acasă.
Urma să lucrez toată noaptea pregătind prezentarea, al cărei subiect principal era o disciplină nouă și rarefiată
