— Sau singur.
— Avem tot timpul multă mâncare aici, Stan. Eşti bine-venit când vrei.
— Mulţumesc, Rhonda. Frumos din partea ta. Mi-a fost dor de mâncarea gătită de tine, spuse el. Mă întrebam dacă ştii ce planuri are Ruthie.
Ruthie. Auzind asta, lui Ruth i se rupse inima pentru taică-său.
— Cred că despre asta ar trebui să vorbeşti cu ea.
— Ţi-a spus ceva? Ceva despre facultate?
— Stan, ar trebui să vorbeşti cu ea.
— Oamenii îşi pun tot felul de întrebări, spuse Stan. Am primit o scrisoare de la mama ei.
Ruth era surprinsă. Impresionată chiar.
— Serios, Stan? O scrisoare? N-ai mai primit de mult.
— Exact. Spune că nu mai ştie nimic de Ruth. Spune că ea şi domnişoara Vera sunt dezamăgite că Ruth n-a luat nici o decizie în legătură cu facultatea. A luat vreo decizie?
— N-aş putea spune, Stan.
— Bineînţeles, e prea târziu pentru anul ăsta. Dar mama ei spunea că poate începe după Crăciun. Sau poate merge de la toamnă. Depinde de Ruth, nu ştiu. Poate are alte planuri?
— Să plec? întrebă Kitty. Vrei să-i spui tu?
— Să-mi spună ce?
Sub masă, Ruth simţi că i se face rău.
— Kitty, spuse doamna Pommeroy. Te rog.
— Nu ştie, aşa-i? Vrei să-i spui în particular? Cine-i spune? O să-i spună ea?
— Termină, Kitty.
— Să-mi spună ce? întrebă Stan Thomas. Să-mi spună ce în particular?
— Stan, spuse doamna Pommeroy, Ruth are să-ţi spună ceva. Ceva ce n-o să-ţi placă. Trebuie să vorbeşti cu ea cât mai curând.
Eddie se împletici până la masa din bucătărie, ridică un colţ al feţei de masă şi trase cu ochiul la Ruth, care stătea cu genunchii la piept. Se ghemui cu tot cu scutecul lui uriaş şi-o privi fix. Ea-l privi la fel. Faţa lui de bebeluş părea nedumerită.
— Ce anume n-o să-mi placă? întrebă Stan.
— Stan, chiar e vorba despre ceva ce-ar trebui să-ţi spună Ruth. Pe Kitty a luat-o gura pe dinainte.
— Despre ce?
Kitty spuse:
— Ei bine, ghici ce, Stan. Ce dracu’. Credem că Ruth o să aibă un copil.
— Kitty! exclamă doamna Pommeroy.
— Ce? Nu ţipa la mine. Doamne, Rhonda, Ruth n-are curajul să-i spună. Termină
dracului cu asta. Uită-te la omul ăsta amărât, care se întreabă ce dracu’ se-ntâmplă.
Stan Thomas nu spuse nimic. Ruth asculta. Nimic.
— N-a spus nimănui în afară de noi, spuse doamna Pommeroy. Stan, nimeni nu ştie de asta.
— O să ştie toată lumea destul de repede, spuse Kitty. Se-ngraşă ca dracu’.
— De ce? întrebă Stan Thomas privind absent. De ce credeţi că fiica mea o să aibă
un copil?
— Pentru că nu i-a venit ciclul de patru luni şi se îngraşă! spuse Kitty.
— Ştiu că-i neplăcut, spuse doamna Pommeroy. Ştiu că-i greu, Stan.
Kitty pufni dezgustată.
— Nu-ţi face griji pentru Ruth! interveni ea, vorbind tare şi hotărât. Nu-i mare lucru!
În cameră se lăsă liniştea.
