— Tatăl tău nu s-a înecat? Acum aproape zece ani?
— Nu, domnule. Cred că vă gândiţi la Ira Pommeroy. Aţi ţinut slujba la înmormântarea domnului Pommeroy acum zece ani. Am trecut pe lângă barca de pescuit homari a tatălui meu când am ieşit din port. E cât se poate de viu.
— Acest Ira Pommeroy a fost găsit prins în plasele de pescuit ale altui bărbat?
— Exact.
— Şi avea mulţi copii?
— Şapte băieţi.
— Şi o fată?
— Nu.
— Dar tu ai fost acolo, nu? La înmormântare?
— Da, domnule.
— Deci n-a fost doar o închipuire.
— Nu, domnule. Am fost acolo. Nu v-aţi închipuit.
— Cu siguranţă păreai un membru al familiei.
— Ei bine, nu sunt, domnule. Nu fac parte din familie.
— Şi văduva aceea minunată?...
— Doamna Pommeroy?
— Da, doamna Pommeroy. Nu e mama ta?
— Nu, domnule. Nu e mama mea.
— Ruth face parte din familia Ellis, spuse Cal Cooley.
— Fac parte din familia Thomas, îl corectă Ruth.
Îşi păstră vocea calmă, dar era furioasă. Ce-avea Cal Cooley de-i stârnea imediat gânduri ucigaşe? Nimeni nu-i mai provocase o asemenea reacţie. Era de-ajuns să
deschidă gura, şi ea începea să-şi imagineze cum îl calcă nişte camioane. Incredibil.
— Mama lui Ruth e nepoata devotată a domnişoarei Vera Ellis, preciză Cal Cooley.
Mama lui Ruth locuieşte cu domnişoara Vera Ellis în vila Ellis din Concord.
— Mama mea e însoţitoarea domnişoarei Vera Ellis, spuse Ruth, controlându-şi tonul vocii.
— Mama lui Ruth e nepoata devotată a domnişoarei Vera Ellis, repetă Cal Cooley.
Acum mergem s-o vizităm.
— Serios? spuse pastorul Wishnell. Eram sigur că faci parte din familia Pommeroy, domnişoară. Eram sigur că văduva aceea frumoasă şi tânără e mama ta.
— Ei bine, nu. Şi nici ea nu e.
— Mai e pe insulă?
— Da, spuse Ruth.
— Cu fiii ei?
— Câţiva s-au înrolat în armată. Unul munceşte la o fermă în Orono. Trei stau acasă.
— Şi ea cum se descurcă? Cum câştigă bani?
— Fiii ei îi trimit bani. Şi e frizeriţă.
— Şi poate trăi din asta?
— Toţi de pe Fort Niles se tund la ea. Se pricepe foarte bine la asta.
— Poate că într-o zi ar trebui să merg şi eu să mă tundă.
— Cu siguranţă veţi fi mulţumit, spuse Ruth politicos.
Nu-i venea să creadă cum vorbea cu omul acela. „Cu siguranţă veţi fi mulţumit?“
