— Scuzaţi-mă, domnule. Sunteţi cumva domnul Angus Addams? Sunteţi cumva căpitanul vasului Sally Chestnut?
Toţi dădeau din cap sau mormăiau un „nu“ aspru şi treceau repede mai departe.
Chiar şi Angus Addams trecu pe lângă ea cu capul plecat. Nu ştia cine naiba era femeia aceea şi ce dracu’ voia de la el, şi nici n-avea de gând afle. Şi tatăl lui Ruth Thomas trecu pe lângă ea şi când a fost întrebat „Sunteţi cumva domnul Angus Addams?“ a mârâit ca toţi ceilalţi că nu este. Dar, după ce-a trecut, s-a oprit s-o privească. Şi a privit-o îndelung.
Era drăguţă. Purta nişte pantaloni simpli de culoare cafenie, o bluză albă cu mânecă
scurtă şi cu guler decorat cu mici flori brodate. Nu era machiată. Avea la mână un mic ceas argintiu, iar părul îi era scurt şi frumos ondulat. Avea la ea un carneţel şi un creion. Îi plăcu talia ei subţire şi aspectul curat. Arăta îngrijit. Lui Stan Thomas, un om cusurgiu, îi plăcură toate astea.
Da, Stan Thomas o măsură din cap până-n picioare.
— Domnule, sunteţi cumva domnul Angus Addams? l-a întrebat pe Wayne Pommeroy, care se împleticea ducând o capcană stricată.
Acesta, ruşinat şi totodată supărat de propria-i ruşine, trecu în viteză pe lângă ea fără să răspundă.
Stan Thomas încă nu-şi luase ochii de la ea când Mary se întoarse şi-i surprinse privirea. El îi zâmbi. Ea se îndreptă către el cu un sentiment de speranţă, zâmbind la rându-i. Avea un zâmbet frumos.
— Sunteţi sigur că nu sunteţi domnul Angus Addams? întrebă ea.
— Sigur. Sunt Stan Thomas.
— Eu sunt Mary Ellis, răspunse ea întinzând mâna. Lucrez pentru familia Ellis.
Stan Thomas nu răspunse, dar nu părea neprietenos, aşa că ea continuă.
— Mătuşa mea, Vera, dă o petrecere pentru întreaga insulă duminica viitoare şi ar vrea să cumpere câteva sute de kilograme de homar.
— Serios?
— Da.
— Şi de la cine vrea să cumpere?
— Presupun că nu contează de la cine. Mi s-a spus să-l caut pe Angus Addams, dar pentru mine nu contează.
— I-aş putea vinde eu, dar va trebui să plătească la kilogram.
— Ai atât de mulţi homari?
— Pot să fac rost. Sunt chiar acolo.
Îşi flutură mâna spre ocean şi zâmbi.
— Trebuie doar să-i prind.
Mary râse.
—Trebuie să plătească la kilogram, repetă el. Dacă-i vând ei.
— O, sunt sigură că n-o să fie o problemă. Vrea să se asigure că este destul.
— Nu vreau să pierd bani din afacerea asta. Am un distribuitor în Rockland care aşteaptă de la mine o anumită cantitate în fiecare săptămână.
— Sunt sigură c-o să fie de acord cu preţul tău.
— Cum ai de gând să pregăteşti homarii?
— Presupun că... Îmi pare rău... Nu ştiu sigur.
— O s-o fac eu în locul tău.
— O, domnule Thomas!
— O să fac un foc mare pe plajă şi-o să-i fierb cu alge în tomberoane de gunoi.
— O, Doamne! Aşa se face?
— Aşa se face.
— O, Doamne! În tomberoane? Nu mai spune!
— Familia Ellis poate să cumpere tomberoane noi. Le comand eu pentru tine.
Trebuie doar să le iei peste câteva zile din Rockland.
— Serios?
— Porumbul vine deasupra. Şi scoicile. Fac eu totul. Soro, asta-i singura metodă!
