— Bine. Spune-mi Stan.
— Bine.
— Deci, când pot să te văd?
— Nu sunt sigură.
— Probabil că mâine o să vreau să te văd din nou. Ce zici dacă ne vedem mâine?
Cum putem să ne vedem mâine?
— Mâine?
— Este vreun motiv pentru care să nu ne putem vedea mâine?
— Nu ştiu, spuse Mary şi se întoarse brusc către el cu o privire speriată. Nu ştiu!
— Nu ştii? Nu-ţi place de mine?
— Ba da. Sigur că-mi place de tine, domnule Thomas. Stan.
— Bine. O să trec pe-aici mâine pe la ora patru. Mergem la o plimbare cu maşina.
— O, Doamne.
— Aşa facem, spuse Stan Thomas. Spune cui trebuie să-i spui.
— Nu cred că trebuie să spun cuiva, dar nu ştiu dacă am timp să mergem la plimbare.
— Fă ce trebuie să faci, atunci. Găseşte o cale. Eu chiar vreau să te văd. Hei! Insist!
— Bine! spuse ea râzând.
— Bine. Mai e valabilă invitaţia înăuntru?
— Sigur! spuse Mary. Te rog să intri!
Coborâră din camionetă, dar Mary nu se îndreptă spre uşa principală. Mergând vioaie prin ploaie, înconjură casa, şi Stan Thomas o urmă. Ea o luă la fugă pe lângă
marginea de granit a casei, pe sub streaşină, şi apoi se aplecă ca să intre pe o uşă
simplă din lemn pe care-o ţinu deschisă ca să intre şi Stan. Se aflau în holul din spate.
Ea îşi scoase pelerina şi o agăţă în cuierul de pe perete.
— Mergem în bucătărie, spuse ea deschizând o altă uşă.
Nişte scări imense de metal coborau spre o bucătărie veche de la subsol. Înăuntru se afla un imens şemineu cu cârlige de metal, oale şi forme care păreau să mai fie încă
folosite pentru coptul pâinii. Un perete era plin de chiuvete, altul de sobe şi cuptoare.
Mănunchiuri de ierburi aromatice atârnau de tavan, iar pardoseala veche din dale era curată. La masa lată de pin din centrul camerei stătea o femeie micuţă de vârsta a doua cu părul scurt şi roşcat şi o faţă ageră. Curăţa fasole verde într-un bol de argint.
— Bună, Edith, spuse Mary.
Femeia răspunse la salut dând din cap şi spuse:
— Te cheamă.
— Mă cheamă!
— Te-a tot strigat.
— De când?
— Toată după-amiaza.
— O, dar a trebuit să duc înapoi scaunele şi mesele, spuse Mary, şi se năpusti deasupra unei chiuvete, se spălă cu repeziciune pe mâini şi apoi şi le şterse de pantaloni.
— Mary, încă nu ştie că te-ai întors, spuse femeia pe nume Edith, deci poţi să stai jos şi să bei o cafea.
— Ar trebui să văd ce vrea.
— Dar prietenul tău?
— Stan! spuse Mary aruncându-i o privire.
Uitase de el.
