— O, Doamne, am spus povestea asta de un milion de ori. Doctorul Ellis a adoptat-o pe Jane ca să-i fie tovarăşă de joacă fetiţei lui – care este acum urlătoarea aia de sus. Jane a fost mama lui Mary. A rămas însărcinată cu un muncitor italian de la cariera de piatră. A fost un scandal.
— Am auzit ceva.
— Ei bine, au încercat să ţină totul ascuns, dar oamenii se dau în vânt după un scandal bun.
— Asta cam aşa-i.
— Deci s-a înecat, ştii, şi domnişoara Vera a luat fetiţa şi a crescut-o ca să-i fie tovarăşă şi s-o înlocuiască pe mama ei. Asta-i Mary. Şi eu una nu pot să cred că
oamenii care au grijă de copii permit acest lucru.
— Ce oameni care au grijă de copii?
— Nu ştiu. Nu pot să cred că în zilele noastre e legal ca un copil să fie născut sclav.
— Doar nu vorbeşti serios despre sclavie.
— Ştiu exact ce spun, domnule Thomas. Toţi am stat în casa asta şi am văzut cum s-a întâmplat, şi ne-am întrebat de ce nimeni n-a oprit un asemenea lucru.
— De ce n-ai încercat dumneata să opreşti un asemenea lucru?
— Eu sunt bucătăreasă, domnule Thomas. Nu sunt ofiţer de poliţie. Dar dumneata cu ce te ocupi? Stai, sigur ştiu. Locuieşti aici, pe insulă, deci sigur eşti pescar.
— Da.
— Câştigi bani frumoşi?
— Destui.
— Destui pentru ce?
— Destui pentru locurile astea.
— Ai o muncă periculoasă?
— Nu prea.
— Vrei o băutură adevărată?
— Sigur că vreau.
Bucătăreasa Edith se îndreptă către un dulap, mută nişte sticle şi se întoarse cu o butelcă argintie. Turnă din ea un lichid maroniu în două ceşti curate de cafea şi-i dădu una lui Stan.
— Nu eşti beţiv, nu? întrebă ea.
— Dumneata eşti?
— Foarte nostim; cu câtă muncă am eu... Foarte nostim.
Edith îl privi insistent pe Stan.
— Şi nu te-ai însurat niciodată cu cineva de pe-aici?
— Nu m-am însurat cu nimeni de pe nicăieri, spuse Stan şi începu să râdă.
— Pari un om de treabă. Totul ţi se pare o mare glumă. De când îi faci curte lui Mary?
— Nimeni nu-i face nimănui curte, doamnă.
— De când te interesează Mary?
— De-abia am cunoscut-o săptămâna asta. Cred că treaba e mai importantă decât am crezut. Consider că-i o fată drăguţă.
— E-o fată drăguţă. Dar nu sunt fete drăguţe şi aici, pe insula ta?
— Hei! Ia-o încetişor.
— Ei bine, mi se pare ciudat că nu eşti însurat. Câţi ani ai?
— Douăzeci şi ceva. Mă apropii de treizeci.
Stan Thomas avea douăzeci şi cinci de ani.
— Un bărbat bine şi amabil ca tine şi cu o afacere bună? Care nu-i beţiv? şi încă
neînsurat. Din câte-am înţeles eu, oamenii se căsătoresc tineri pe-aici, mai ales pescarii.
— Poate pe-aici nu mă place nimeni.
