În fiecare grămadă de ouă de homari, găseşti cu siguranţă şi forme neregulate, iar în unele cazuri marea majoritate par a fi anormale.
Homarul american:
Studiu asupra comportamentului şi dezvoltării
Dr. Francis Hobart Herrick
1895
La sfârşitul săptămânii, Cal Cooley şi Ruth s-au întors în Rockland, Maine. A plouat tot timpul. Ea stătea pe scaunul din faţă al Buickului cu Cal, care nu tăcea o secundă. O
necăjea în legătură cu singurul ei rând de haine, în legătură cu drumul până la Blaire’s, pentru a-şi cumpăra altele, şi imita grotesc atitudinea servilă a mamei lui Ruth faţă de domnişoara Vera.
— Taci, Cal, spunea Ruth.
— O, domnişoară Vera, să vă spăl acum pe cap? O, domnişoară Vera, să vă pilesc bătăturile? O, domnişoară Vera, să vă şterg la fund?
— Las-o în pace pe mama, spuse Ruth. Face ce trebuie să facă.
— O, domnişoară Vera, să mă întind în mijlocul drumului?
— Tu eşti mai rău, Cal. Tu-i pupi în fund pe cei din familia Ellis mai mult ca oricine altcineva. Îl joci pe degete pe bătrânul ăla pentru fiecare bănuţ şi te dai bine pe lângă
domnişoara Vera ca un nebun.
— O, nu cred, drăguţo. Cred că mama ta mă bate la asta.
— Dispari, Cal.
— Ce exprimare clară, Ruth!
— Dispari, lingăule.
Cal izbucni în râs.
— Aşa-i mai bine! Hai să mâncăm.
Mama lui Ruth le pregătise pentru drum un coş cu pâine, brânză şi ciocolată, şi Ruth îl deschise. Brânza era sub formă de roată, mică, moale şi ceruită, şi când Ruth o tăie, emană un miros ucigător, ca un lucru putrezit pe fundul unei gropi. Mai exact, mirosea a vomă de pe fundul unei gropi.
— Draci! ţipă Cal.
— O, Doamne! spuse Ruth şi băgă brânza înapoi în coş, trântind capacul deasupra.
Îşi ridică un capăt al cămăşii şi-şi acoperi nasul. Dar se dovedi inutil.
— Arunc-o! ţipă Cal. Scoate-o de-aici.
Ruth deschise coşul, coborî geamul şi aruncă brânza afară. Roata de brânză se învârti şi sări pe şosea în urma lor. Ruth scoase capul pe geam, respirând adânc.
— Ce-a fost asta? întrebă Cal. Ce-a fost asta?
— Mama a zis că e brânză din lapte de oaie, spuse Ruth când reuşi iar să respire. E
făcută în casă. Cineva i-a dat-o cadou domnişoarei Vera de Crăciun.
— Ca s-o ucidă!
— Se pare că-i o delicatesă.
— O delicatesă? A spus că-i o delicatesă?
— Las-o în pace.
— A vrut să mâncăm chestia aia?
— A fost un dar. N-avea de unde să ştie.
— Acum ştiu de unde vine expresia „se-mpute brânza“.
— Pentru numele lui Dumnezeu!
— N-am ştiut niciodată de ce se spune aşa, dar acum ştiu, zice Cal. „Se-mpute brânza.“ Nu m-am gândit niciodată la asta.
Ruth spuse:
— Gata, Cal. Fii bun şi nu-mi mai vorbi tot restul călătoriei.
După o tăcere lungă, Cal Cooley spuse gânditor:
