— N-ai ce face? şi-a luat singur crenvurstul? întrebă Ruth.
Doamna Pommeroy şi Opal începură să râdă, iar copilul se desprinse de sân cu zgomotul puternic cu care se rupe un sigiliu. Îşi bălăngăni capul ca un beţiv şi apoi râse şi el.
— Am făcut o glumă pentru bebeluşi! spuse Ruth.
— Eddie te place, spuse Opal. Îţi place de Ruf? Îţi place de mătuşica Ruf, Eddie?
Aşeză copilul în braţele lui Ruth, şi el zâmbi ştrengăreşte şi o împroşcă pe pantaloni cu un lichid galben. Ruth i-l dădu înapoi mamei sale.
— Ups! spuse Opal.
Ridică gâfâind copilul şi intră în casă. Ieşi câteva minute mai târziu ca să-i arunce lui Ruth un prosop de baie.
— Cred că pentru Eddie e timpul să doarmă, spuse ea şi dispăru din nou în casă.
Ruth îşi şterse pantalonii de lichidul cald şi spumos.
— Vomă de bebeluş, spuse ea.
— Îi dau prea mult de mâncare copilului ăstuia, spuse doamna Pommeroy.
— Aş spune că se adaptează.
— Zilele trecute i-a dat să mănânce sos de ciocolată, Ruth. Cu lingura. Direct din borcan. Am văzut eu!
— Opal asta nu-i foarte deşteaptă.
— Dar are ţâţe mari.
— O, ce norocoasă!
— Norocos e Eddie. Cum de are ţâţe aşa de mari la doar şaptesprezece ani? La şaptesprezece ani, eu nici nu ştiam ce-s alea ţâţe.
— Da, aşa-i. Dumnezeule, doamnă Pommeroy, erai deja măritată la şaptesprezece ani.
— Da, ai dreptate. Dar nu ştiam ce-s alea ţâţe când aveam doisprezece ani. Am văzut pieptul soră-mii şi-am întrebat-o ce erau chestiile alea mari. Mi-a spus că-i grăsime de bebeluş.
— Gloria ţi-a spus asta?
— Kitty.
— Ar fi trebuit să-ţi spună adevărul.
— Probabil că nu ştia adevărul.
— Kitty? Kitty s-a născut ştiind adevărul.
— Gândeşte-te ce s-ar fi întâmplat dacă-mi spunea adevărul. Dacă-mi spunea:
„Sunt ţâţe, Rhonda, şi într-o zi bărbaţi în toată firea o să vrea să le sugă.“
— Bărbaţi şi băieţi. Ştiind-o pe Kitty, şi soţii altor femei.
— Ruth, de ce m-ai întrebat de Owney Wishnell?
Ruth se uită repede la doamna Pommeroy şi apoi privi spre curte.
— Fără nici un motiv, spuse ea.
Doamna Pommeroy o privi îndelung pe Ruth. Îşi înclină capul şi aşteptă.
— Nu-i adevărat c-ai fost singura persoană de pe insulă care s-a purtat frumos cu mama mea? întrebă Ruth.
— Nu, Ruth, ţi-am spus. Toţi o plăceam. Era minunată. Cu toate astea, era un pic prea sensibilă şi câteodată îi venea greu să înţeleagă cum sunt unii oameni.
— Angus Addams, de exemplu.
— O, mult mai mulţi. Nu putea înţelege chestia cu băutul. Îi spuneam: „Mary, bărbaţii ăştia stau în frig şi umezeală zece ore pe zi, toată viaţa. Asta poate irita o persoană. Trebuie să bea, altfel nu se descurcă.“
— Tata n-a băut niciodată aşa de mult.
— Şi nici n-a vorbit prea mult cu ea. Se simţea singură aici. Nu putea să îndure iernile.
— Cred că se simte singură şi în Concord.
— O, sunt sigură. Vrea să te muţi acolo cu ea?
— Da. Vrea să merg la facultate. Spune că asta vrea familia Ellis. Spune că, bineînţeles, o să plătească domnul Ellis. Vera Ellis crede că dacă mai stau aici mult timp o să rămân însărcinată. Vrea să mă mut în Concord şi apoi să merg la un colegiu mic şi respectabil pentru fete, unde familia Ellis îl cunoaşte pe director.
