— Bineînţeles că l-ai iubit pe Ira. Dar el era vărul tău.
Doamna Pommeroy suspină.
— Ştiu. Dar ne simţeam bine împreună. Ştii, mă ducea pe mare la peşterile de pe Boon Rock. Cu stalactite, sau ce erau ele, atârnând peste tot. Doamne, ce frumos era.
— Era vărul tău! Oamenii n-ar trebui să se căsătorească vreodată cu rudele lor! Ai avut noroc că băieţii tăi nu s-au născut cu înotătoare dorsale!
— Eşti groaznică, Ruth! Eşti groaznică!
Dar începu să râdă.
Ruth spuse:
— Nu-ţi vine să crezi ce speriat e Owney acela de pastorul Wishnell.
— Cred asta. Ruth, îţi place de Owney Wishnell?
— Dacă-mi place de el? Nu ştiu. Nu. Sigur. Nu ştiu. Cred că e... interesant.
— Tu nu vorbeşti niciodată despre băieţi.
— Nu întâlnesc niciodată băieţi despre care să vorbesc.
— Arată bine? întrebă din nou doamna Pommeroy.
— Ţi-am spus. E mare şi blond.
— Are ochii foarte albaştri?
— Asta sună ca titlul unui cântec de dragoste.
— Sunt foarte albaştri sau nu, Ruth?
Părea un pic iritată.
Ruth schimbă tonul.
— Da. Sunt foarte albaştri, doamnă Pommeroy.
— Vrei să ştii ceva comic, Ruth? Întotdeauna am sperat în secret c-ai să te căsătoreşti cu unul dintre băieţii mei.
— O, nu, doamnă Pommeroy.
— Ştiu. Ştiu.
— Doar că...
— Ştiu, Ruth. Uită-te la ei. Ce adunătură! N-ai cum s-ajungi să fii cu unul dintre ei.
Fagan e fermier. Îţi poţi imagina? O fată ca tine n-ar putea niciodată să trăiască la o fermă de cartofi. John? Cine ştie ceva despre John? Unde-i? Nici măcar nu ştim unde-i.
Europa? Abia îmi pot aminti cum arată. A trecut atât de mult timp de când nu l-am mai văzut, că abia pot să-mi amintesc faţa lui. Oare nu-i groaznic ca o mamă să spună
aşa ceva?
— Şi eu abia îmi amintesc de John.
— Tu nu eşti mama lui, Ruth. Şi apoi e Conway. Un om aşa de violent, fără nici un motiv. Şi acum mai e şi şchiop. Tu nu te-ai căsători niciodată cu un şchiop.
— Şchiopii nu sunt de mine!
— Şi Chester? O, Doamne!
— O, Doamne!
— Crede că poate spune viitorul. Călătoreşte de colo-colo cu hipioţii ăia.
— Vinde droguri.
— Vinde droguri? întrebă surprinsă doamna Pommeroy.
— Am glumit, minţi Ruth.
— Probabil că aşa-i, suspină doamna Pommeroy. Şi Robin. Ei bine, trebuie să
recunosc, niciodată nu m-am gândit c-ai să te măriţi cu Robin. Nici măcar când eraţi amândoi mici. Niciodată n-ai dat doi bani pe Robin.
— Probabil te gândeai că n-o să fie în stare să mă ceară de nevastă. Că n-o să fie capabil să pronunţe cuvintele. Ar fi sunat cam aşa: „Vei te log, Ut, să te măiţi cu mine?“
