Ar fi fost jenant pentru toată lumea.
Doamna Pommeroy dădu din cap şi-şi şterse repede ochii. Ruth observă gestul şi se opri din râs.
— Dar Webster? întrebă Ruth. Mai rămâne Webster.
— Tocmai asta e, Ruth, spuse doamna Pommeroy cu o voce tristă. Tot timpul am crezut că o să te măriţi cu Webster.
— O, doamnă Pommeroy.
Ruth veni mai aproape de prietena ei şi o îmbrăţişă.
— Ce s-a întâmplat cu Webster, Ruth?
— Nu ştiu.
— Era cel mai deştept. Era cel mai deştept fiu al meu.
— Ştiu.
— După ce-a murit tatăl lui...
— Ştiu.
— Nici măcar n-a mai crescut.
— Ştiu. Ştiu.
— E aşa timid. E ca un copil.
Doamna Pommeroy îşi şterse cu dosul palmei lacrimile de pe amândoi obrajii – o
mişcare rapidă şi lină.
— Cred că şi eu, şi mama ta avem câte un fiu care n-a crescut, spuse doamna Pommeroy. O, Doamne. Sunt aşa o plângăcioasă. Ce spui de asta?
Îşi şterse nasul cu mâneca şi-i zâmbi lui Ruth. Îşi lipiră frunţile preţ de o clipă. Ruth puse mâna pe ceafa doamnei Pommeroy, iar doamna Pommeroy închise ochii. Apoi se trase înapoi şi spuse:
— Cred că fiilor mei le-a fost luat ceva, Ruthie.
— Aşa e.
— Le-au fost luate multe. Tatăl lor. Moştenirea lor. Barca lor. Teritoriul de pescuit.
Instrumentele de pescuit.
— Ştiu, spuse Ruth, şi se simţi deodată vinovată, ca de fiecare dată când se gândea că tatăl ei folosea pe barca lui capcanele domnului Pommeroy.
— Aş vrea să mai am un alt fiu pentru tine.
— Ce? Pentru mine?
— Ca să te măriţi cu el. Aş vrea să mai am un fiu şi să fie normal. Unul bun.
— Haide, doamnă Pommeroy. Toţi fiii tăi sunt buni.
— Eşti dulce, Ruth.
— Cu excepţia lui Chester, bineînţeles. El nu-i bun de nimic.
— În felul lor, sunt destul de buni. Dar nu destul de buni pentru o fată deşteaptă ca tine. Ştii, pun pariu că, dac-aş mai încerca o dată, aş nimeri-o bine.
Ochii doamnei Pommeroy se umeziră din nou.
— Ce lucruri mai spun şi eu, o femeie cu şapte copii.
— O să fie bine.
— În plus, doar n-o să aştepţi ca bebeluşul să crească, nu-i aşa? Ascultă-mă numai ce pot să spun!
— Ascult.
— Vorbesc numai nebunii.
— Un pic, recunoscu Ruth.
— O, cred că lucrurile nu ies întotdeauna aşa cum vrei.
— Nu întotdeauna. Dar cred că se întâmplă să mai iasă şi aşa.
