A râs și a clătinat din cap.
— Pun pariu că ai fost o ciudățică adorabilă.
— Eram ciudată, am spus. Cred că din cauză că eram copil unic.
Părinții mei m-au tratat ca pe un televizor viu. De parcă aș fi fost un geniu hilar, interesant. Mi-am petrecut cea mai mare parte a vieții având o încredere înșelătoare în mine și în viitorul meu.
Și în faptul că, indiferent ce altceva s-ar fi întâmplat, acasă era întotdeauna un loc sigur, căruia îi aparțineam toți trei. Am simțit o arsură în piept. Când am ridicat ochii și am întâlnit privirea lui Gus, mi-am amintit unde mă aflam, cu cine vorbeam și mă așteptam pe jumătate să se bucure. Ingenua cu ochi strălucitori, cu toate finalurile fericite, a fost în cele din urmă mâncată, cu ochelarii ei roz măcinați.
În schimb, el a spus doar atât:
— Există lucruri mai rele decât să fii înșelător de încrezător.
I-am studiat ochii întunecați, concentrați și zâmbetul strâmb: arăta complet sincer. Eram mai convinsă ca niciodată că nu eram singura care se schimbase de la facultate și nu eram sigură ce să-i spun acestui nou Gus Everett.
La un moment dat, au apărut pe masă și cocktailurile albastre cu gheață, ca prin magie. Am luat paharul meu și l-am ridicat:
— Pentru Dave!
— Pentru Dave! a fost Gus de acord, ciocnindu-și paharul de al meu.
— Până acum, cea mai mare dezamăgire a serii este că nu au pus și umbreluțele de hârtie.
— De acord, a făcut Gus. Vezi, rahaturi ca astea mă împiedică pe mine să cred în finaluri fericite. Nu primești nici măcar umbreluțele de
hârtie care ți-au fost promise pe lumea asta.
— Gus, tu trebuie să fii umbreluța de hârtie pe care ți-o dorești s-o vezi în lumea asta.
— Ghandi a fost un om înțelept.
— De fapt, citatul aparține poetului meu preferat, Jewel.
Genunchii lui s-au lipit și mai mult de ai mei, fierbințeala cuprinzându-mi zona dintre picioare. M-am lipit și eu de el. Mâna lui mi-a atins genunchiul, urcând până când mi-a întâlnit degetele. Încet, mi-am întors palma în mâna lui, iar degetul lui mare mi-a desenat cercuri pe ea.
M-am tras mai în față, iar el și-a împletit degetele printre ale mele, și am stat acolo, mână în mână, pe sub masă, prefăcându-ne că nu ne țineam, de fapt, de mână. Prefăcându-ne că nu aveam cu șaisprezece ani mai mult și că nu eram puțin obsedați unul de celălalt.
Doamne, ce se întâmpla? Ce făceam și de ce nu mă puteam opri?
Când a venit nota, Gus s-a tras brusc în spate, scoțându-și portofelul.
— Mă ocup eu, a zis, fără să se uite la mine.
Capitolul 13 Visul
L-am visat pe Gus Everett și am avut nevoie de un duș când m-am trezit.
Capitolul 14 Regula
Planificasem sâmbăta de trei zile, ceea ce îmi eliberase diminețile pentru a lucra la carte. Mergea greu, nu pentru că nu aveam idei, ci pentru că necesitau o cercetare amănunțită pentru a confirma că fiecare scenă era, de fapt, veridică din punct de vedere istoric.
Începusem să lucrez pe la opt și deja scrisesem vreo 500 de cuvinte când Gus s-a așezat la masa lui din bucătărie, cu fața spre mine. Și-a scris prima notiță din acea zi și a ridicat carnetul. M-am căznit s-o citesc.
SCUZE CĂ AM FOST CIUDAT ASEARĂ.
Carnetul și pixul meu erau deja pe poziții, ca întotdeauna. Nu știam sigur la ce se referea, dar îmi imaginam că avea de-a face cu faptul că
eram doi adulți care nu ieșeau la întâlniri, dar care s-au ținut de mână pe sub masă la Olive Garden. M-am luptat cu golul din stomac. Da, fusese ciudat.
Dar îmi și plăcuse.
Din ce văzusem la viața amoroasă a lui Shadi, știam că celor care le e teamă de relații, precum Gus Everett, reacționează atunci când limitele sunt încălcate, atunci când gesturile se transformă din prietenoase în intime, sexuale sau romantice. Tipii ca Gus nu acționau niciodată frâna atunci când trenul încărcăturilor emoționale începea să se pună în mișcare, însă erau mereu cei care săreau din tren și se rostogoleau departe de șine atunci când își dădeau seama că atinseseră viteza maximă.
A fost nevoie să-mi amintesc că era treaba mea să mențin lucrurile cât mai puțin complicate. De îndată ce s-ar fi complicat, Gus ar fi dispărut din peisaj, iar în momentul acesta îmi dădeam seama cât de puțin pregătită eram ca asta să se întâmple. Era singurul prieten pe care îl aveam aici. Trebuia să protejez asta. Ba mai mult, mai era și pariul de pe urma căruia nu aș fi putut beneficia din plin dacă și-ar fi luat tălpășița înainte să-l câștig.
Așa că i-am scris înapoi:
NU FI RIDICOL, GUS, TU MEREU EȘTI CIUDAT.
Colțul gurii lui s-a ridicat într-un început de zâmbet. Mi-a susținut
privirea o secundă prea mult, după care și-a întors atenția asupra carnetului. Când l-a ridicat, am putut citi o serie de cifre. Pe primele trei, 616, le-am recunoscut ca fiind codul de zonă.
Am notat cifrele în susul paginii, după care mi-am trecut și eu numărul de telefon, mare, urmat de: TOT O SĂ SCRIU ȘI BILEȚELE.
Gus a răspuns: BUN.
Am mai scris încă 500 de cuvinte până la 3 jumate după-amiaza, după care am luat mașina până la centrul de caritate ca să las cutiile pe care le umplusem cu lucrurile găsite în baia și camera de oaspeți de la etaj. Când m-am întors, am curățat baia de la etaj, după care am făcut un duș în baia de la parter pe care o folosisem în ultimele două săptămâni.
