— Când m-am căsătorit cu fantoma lui Chen Jingling.
Mă holbez la el fără grai. El îmi vede expresia.
— Nu ştii?
262
Clatin din cap.
Fred suspină.
— Bine. Nu vreau să vorbesc aici. Mai întâi, trebuie să vezi.
— Să văd ce? întreb eu. Îmi arată ceva pe fereastră.
— Uită-te la copacii ăia!
Mijesc ochii şi, printre luminile reflectate în geam, printre urmele de degete de pe sticlă, încerc să găsesc ceva în întunericul de afară pe care să-mi fixez ochii. După un moment, văd silueta copacilor, nu departe de ceainărie.
— Kan dao le ma? mă întreabă waipo. Vezi?
Ce ar trebui să văd?
— Energia care pluteşte printre copaci, spune Fred încet. Priveşte frunzele!
Şi iată! Margini diafane, contururi de siluete mişcându-se şi topindu-se, închipuind corpuri de animale şi oameni. Umbrele se desprind din vârful crengilor, se eliberează şi rătăcesc în sus către cer, transformându-se într-o pâclă palidă înainte de a dispărea în întuneric. De fiecare dată când clipesc, ochii trebuie să se readapteze, să se refocalizeze, să găsească din nou marginile.
— Oriunde există o formă, există un spirit, spune Fred. Oamenii au acea statuie a lui Guan Yin15 şi ştiu că este ceva acolo care umple forma. Dar apoi oamenii uită de formele originale făcute de pământ.
Şi copacii au spirite.
— Gui? întreb eu, uitându-mă la waipo. Fantome?
Ea dă din cap afirmativ.
— Nu trebuie niciodată să aprinzi o torţă la copaci, îmi spune Fred. Lumina deranjează spiritele. Acum, pentru că este Luna Fantomelor, le putem vedea clar aici, fiindcă suntem atât de aproape de Jilong. Majoritatea oamenilor încearcă să nu vadă fantomele. Ei doar ard ofrande şi ignoră semnele. Dar dacă te uiţi şi vrei să le vezi, o să le vezi.
Este frumos felul în care umbrele se mişcă. Asemenea unor contorsionişti. Unor dansatori. Ca mişcările de pensulă pe o pânză.
Privesc cu atenţie ca să văd dacă este vreo pasăre mare. Dacă este 15 Guanyin sau Guan Yin este traducerea cea mai uzuală în chineză a lui bodhisattva cunoscut ca Avalokiteśvara.
263
vreo siluetă care ar putea fi mama.
Fred întinde mâna pe masă după ultima chiflă. O îndeasă în gură.
— Acum ne întoarcem, ca bunica ta să poată să se odihnească.
Apoi îţi spun totul.
264
79
La etajul al treilea al pensiunii lui Fred este un balcon, cu scaune şi o masă sprijinite de un perete de piatră. Deasupra, siluetele vagi ale unor uriaşi prietenoşi se perindă pe cer – norii învăluiţi de noapte. Ne aşezăm aici, în întunericul liniştit, Fred de-o parte a mesei, cu o ţigară
neaprinsă între degete, eu, de partea cealaltă, sprijinindu-mă în coate şi privind oraşul. O briză uşoară şopteşte mângâindu-ne feţele.
Pentru prima oară de la sosirea mea în Taiwan îmi este frig.
El pune ţigara în spatele urechii şi scoate o cutie cu chibrituri.
— Ai poemul?
I-l dau şi privesc cum aprinde un băţ, ducând flacăra la bucata de hârtie, pe care o lasă să cadă arzând în scrumiera de porţelan.
— Asta a venit de la o fantomă. Acum o trimitem înapoi.
Îşi ţine vârful ţigării în focul micuţ până se aprinde.
Dacă-mi mijesc ochii, pot distinge liniile munţilor. Pot vedea strălucirea luminilor ca pietrele preţioase pe suprafaţa apei.
— Cu mulţi ani în urmă, când încă locuiam în Taipei, am fost la Shilin, ca să-mi vizitez sora. Mergeam către apartamentul ei când am văzut o pungă roşie pe jos. O pierduse cineva.
Fred face o pauză şi se uită la mine.
