Clădirile îndepărtate scânteiază şi strălucesc, o colecţie de stele artificiale.
Privim un cuplu tânăr plimbându-se prin piaţa de noapte, umăr la umăr, cu degetele împletite. Împart un desert şi zâmbete şi râsete.
— Ai fost vreodată îndrăgostită? întreabă Feng.
— Nu ştiu, răspund eu, dar simt că e o minciună.
Dragostea. Ce-ar putea şti oricare dintre noi despre asta?
271
81
TOAMNA, CLASA A ZECEA
Trecuseră aproape două luni de când Nagori îmi vorbise despre expoziţia tinerilor artişti de la Berlin, iar tata nu pomenise absolut nimic despre asta. Bănuiam că mama nu avea de gând să-i spună. Ce-o fi o fi.
Luna iunie părea foarte departe, dar Nagori mă pisa să fac progrese.
— Ce naiba ar trebui să desenez, Axel?
M-am trântit cu faţa în jos pe canapeaua lui, îngropându-mi nasul în perne. Caietul de desen era pe podea, unde-l aruncasem ca să nu mai văd desenul pe care-l începusem.
— Nu ştiu cum să fac un afurisit de portofoliu.
— Ce-i în neregulă cu lucrările pe care le ai deja? spuse el, apăsând pe corzi în tastatura digitală.
Micşorase foarte mult volumul; puteam auzi mai clar ţăcănitul plasticului decât notele propriu-zise.
— Nu ai lucrat în sala de artă, după ore?
— Niciunul nu e destul de bun. Nu pot să continui să fac…
chestiile astea ciudate, suprarealiste, dubioase. Dacă vreau să ajung la expoziţie, trebuie să trimit lucrări care sunt mai…
— Profunde? îmi sugeră el.
— Da! Exact. Profunde şi mai finisate.
— Finisarea cere timp. Dar nu sunt sigur că poţi să te străduieşte să fii profundă. Cred că aşa sfârşeşti prin a face… porcării hipiote pretenţioase.
— Hipiote? Serios? Asta spune domnul Opera Electronică.
El îşi ridică mâinile împăciuitor.
— Hei, eu nu mă căznesc încercând să fiu „profund”. Eu doar încerc să fac ceva cu adevărat interesant pentru mine. Cum făceai şi tu, înainte de a-ţi da suspensorul peste cap cu afacerea asta Kreist.
Am ridicat din sprâncene.
272
— Suspensorul?
El a dat din umeri.
— Testam nişte alternative. Poale este supărător de sexist. Dar oricine poate purta nişte jartele.
— Adevărat, am spus eu.
Axel apăsă un buton şi luminile mici şi roşii de pe tastatură
dispărură. Îmi împinse piciorul deoparte şi se lăsă pe canapea lângă
mine.
— Am crezut că Nagori voia să dezvolţi lucrările pe care i le-ai arătat deja.
Încercam să uit de căldura mâinilor lui pe picioarele mele încălţate în şosete. Îmi plăcea cât de familiar era gestul, faptul că el se simţea destul de confortabil ca să întindă mâna şi să atingă.
A trebuit să-mi atrag atenţia că probabil atingerea însemna foarte puţin pentru el. De fapt, cu siguranţă nu însemna absolut nimic.
— Da, dar ce înseamnă de fapt să dezvolt? Nu este vorba de o văcuţă pe care trebuie s-o îngraş puţin pentru târg.
— Ce ar fi dacă ai încerca să lucrezi şi în altceva decât în cărbune?
