DE LA: axeldereckmoreno@gmail.com
CĂTRE: leighinsandalwoodred@gmail.com
SUBIECT: (fără subiect)
150
Dory nu ştia că o înregistrez. Venisem să stau cu tine, dar tu nu erai acasă, nu ştiu de ce. Uşa nu era încuiată, aşa că am intrat şi am găsit-o pe Dory la pian. Ceea ce auzeam era diferit de ceea ce cânta de obicei. Am tras cu ochiul de după colţ şi mi s-a părut că făcea variaţiuni pe tema unei melodii anume. Am înregistrat o bucată
bună şi i-am adăugat nişte corzi şi ceva sintetizator. Câteodată, când ascult
E-mailul se termina aici.
Dau clic pe linkul de jos. Încă o melodie MP3. Ia o grămadă de timp până să se încarce, dar când în sfârşit începe, un fior îmi trece pe şira spinării.
Este Teresa Teng – acelaşi cântec pe care waipo l-a pus când am luat micul dejun.
În spatele pleoapelor pot să văd mâinile mamei rătăcind peste clape, simţind melodia cu rădăcinile şi culmile ei, cu ochii închişi, expresia de pe faţa ei invadată de tonuri sepia de nostalgie şi muzică
albastră-verzuie.
Pot s-o văd.
Pot să văd totul.
151
48
IARNA, PRIMUL AN DE LICEU
Era ultima dimineaţă din vacanţa de iarnă. Mi-am făcut cafea folosind expreso-ul franţuzesc al tatei şi m-am aşezat singură în bucătărie timp de o oră, încercând din răsputeri să uit visul cu cele două fete din fotografie.
Cuvintele lor îmi răsunau în minte: Dory nu are o fiică.
Mă gândeam la cum fusesem ştearsă de acei bureţi, care-mi provocaseră deopotrivă furnicături şi dureri. Încă mai aveam senzaţia aceea în picioare. Nu puteam să scap de dorinţa de a fi cunoscută şi amintită.
Aveam nevoie de o distragere a atenţiei. Degetele mele au deschis la întâmplare cartea lui Emily Dickinson.
E în Durere un gol de care
Nu-mi pot aduce aminte –
Când a-nceput – de-a fost un Timp
Când n-o ştiam-nainte.10
— Ce e asta? a întrebat mama, când a intrat.
Am sărit în scaun. Cafeaua s-a vărsat peste marginea cănii.
— O carte pe care am găsit-o, am început eu să spun, sperând pe jumătate că n-o să îşi dea seama ce carte era şi, pe jumătate, că o să se trădeze prin reacţia ei.
Dar nu despre asta vorbea ea. A arătat către brăţara de jad de la încheietura mea.
— Ah! Am găsit-o în subsol. E a ta?
S-a uitat la ea un pic cam lung, cu ochii întunecaţi şi mijiţi. Apoi faţa i s-a relaxat şi a devenit neutră.
— Da. Este foarte veche.
10 E în Durere un Gol., traducere Veronica Porumbacu, în volumul Emily Dickinson, Cele mai frumoase, editura Albatros, 1977.
152
— De când locuiai încă… în Taiwan? am riscat eu să întreb.
Ea a încuviinţat.
— Da.
— O vrei înapoi?
— Nu. Arată bine purtată de tine.
A scos forma de fier de făcut gofre şi s-a întors spre mine, cu sprâncenele întrebătoare.
