N-o să mă apuc să spun că oamenii se descurcau mult mai bine în Evul Mediu. În mod evident, nu e adevărat. Majoritatea oamenilor au o calitate a vieții mult mai ridicată acum și nici nu trebuie să ne îngrijorăm c-o să murim de ciumă. Probabilitatea de a supraviețui după orice boală este semnificativ mai mare decât atunci, casele sunt mult mai confortabile și avem acces la educație în majoritatea locurilor. Cu siguranță că ne descurcăm mult mai bine acum decât o făcea țăranul european în anii 1600. Dar, în general, chiar muncim mai multe ore. Acesta este un fapt incontestabil.
Pentru scopul nostru voi vorbi doar despre orele de muncă și orele din afara muncii. N-am să includ timpul necesar pentru spălatul rufelor, gătit sau călătorit, chiar dacă și astea se pun ca muncă. Am să mă refer doar la timpul pe care îl petrec oamenii câștigând ceea ce au nevoie pentru a supraviețui.
Munca poate fi satisfăcătoare și agreabilă sau poate fi repetitivă și plictisitoare, dar este ceva ce suntem obligați să facem din necesitate. După
câte se pare, într-o comparație directă între ziua de azi și Evul Mediu, era nevoie de mult mai puține ore de muncă pentru a întreține un țăran în 1600
decât pentru a întreține un angajat mediu astăzi.
De fapt, în mulți dintre cei 300 000 de ani (mai mult sau mai puțin) în care s-a plimbat Homo sapiens prin lume, n-a muncit 40 de ore pe săptămână și cu siguranță n-a muncit mai mult de 300 de zile pe an. Obiceiurile noastre în ceea ce privește munca s-au schimbat dramatic acum aproape două secole.
Orele moderne de muncă sunt o aberație și avem destule documente istorice care să dovedească asta.
Dacă ne întoarcem în urmă cu 4 000 de ani, în zilele grecilor antici, vedem că
atenienii aveau aproape 60 de sărbători pe an. Până la mijlocul secolului al IV-lea î.Hr., erau aproape șase luni oficiale de sărbătoare, zile în care nu se muncea absolut deloc. Munca la grecii antici se desfășura în salturi: activitate intensă în timpul plantării sau recoltării, urmată de perioade extinse de odihnă
pentru sărbători și festivaluri.
Pentru mare parte din Europa, Asia și Africa de Nord, acest model de bază a
rămas aproape neschimbat vreme de zeci de mii de ani. Înainte ca epoca industrială să înceapă în 1760 în Marea Britanie, majoritatea oamenilor aveau aceleași obiceiuri ca strămoșii lor, până la Platon sau Aristotel. Ziua lor începea odată cu răsăritul soarelui și se sfârșea când steaua de foc dispărea dincolo de orizont. Viața oamenilor era asemănătoare celei a păsărilor.
Până în secolul al XIX-lea, doar cei bogați își permiteau să aprindă lumânări în mod regulat, așa că apusul însemna întuneric. Atena avea parte de aproape 14 ore de lumină pe zi vara și aproape zece iarna.
Cu siguranță că o zi de 14 ore de muncă este una foarte lungă. Dar servitorii lui Homer nu lucrau 14 ore pe zi. Istoricul și economistul englez James E.
Thorold Rogers a scris multe despre obiceiurile clasei muncitoare din șase secole de istorie britanică. Potrivit cercetării sale, țăranii medievali nu lucrau mai mult de opt ore pe zi, uneori chiar și mai puțin, și petreceau cel puțin o treime din an fără să lucreze, sărbătorind zilele sfinților și alte evenimente speciale.
Vreau să adaug un aspect aici: nu am nici un interes să călătoresc în timp și să
trăiesc ca iobag în Anglia medievală. Îmi plac foarte mult mașina mea electrică, cuptorul meu cu microunde și computerul. Dar nu doar tehnologia s-a schimbat odată cu trecerea timpului, ci și stilul și calitatea vieții. Până
acum vreo 200 de ani, aveam o grămadă de timp liber. În lumea preindustrială, munca nu era axa în jurul căreia se învârtea toată viața.
După cum scria și Thorold Rogers în cartea sa Six Centuries of Work and Wages, „Epoca avea și dezavantajele sale, așa cum e cazul oricărei epoci, dar avea și avantaje… țăranul de secolul al XIII-lea, cu toate că nu deținea multe din lucrurile pe care le va avea descendentul său de secol al XVIII-lea, avea multe elemente solide ale avantajelor din prezent și nu puține speranțe de progres viitor“.
Speranțele progresului viitor stăteau în capacitatea fie de a munci propriul pământ, fie de a câștiga venituri ca meșteșugar sau artizan. Înainte de zorii epocii industriale, majoritatea oamenilor munceau pentru ei sau drept contractori, prin urmare își puteau face singuri programul.
În cartea Life on the English Manor, H.S. Bennett notează că, în sistemul
feudal, majoritatea iobagilor le datorau taxe „pe zi“ boierilor lor.¹⁴ Adică pe o zi de muncă ce începea dimineața devreme și se încheia la prânz. Adică
aproape șase ore și jumătate în timpul verii. Artizanii lucrau aproape nouă ore pe zi, a descoperit Bennett, dar lucrau pentru ei înșiși, aveau flexibilitate completă în orele de lucru și își păstrau aproape tot profitul. Fermierii care aveau grijă de propriile pământuri lucrau puțin mai mult de opt ore pe zi.
Până în secolul al XIX-lea, era de neconceput, oriunde în lume, să lucrezi 52
de săptămâni pe an. Muncitorii aveau atât de mult timp liber, încât James Pilkington, episcopul Durhamului, se plângea de asta în secolul al XVI-lea:
„Omul muncitor se odihnește spre finalul dimineții“¹⁵, scria el. „O bună
bucată din zi trece înainte ca el să se apuce de muncă; apoi trebuie să ia micul dejun și trebuie să îl ia la ora obișnuită, altfel o să fie prilej de chinuială și vociferări… La prânz trebuie să aibă timp pentru somn, iar după-amiaza să-și facă siesta, ceea ce ocupă o mare parte din zi; iar când îi vine timpul, seara, la prima bătaie a ceasului își aruncă uneltele și părăsește locul muncii, indiferent în ce stadiu s-ar putea afla aceasta.“
Episcopul nu era singurul aristocrat supărat. Există o varietate de exemple surprinzătoare de oameni bogați care se plâng că muncitorii lor sunt leneși și-și iau prea mult timp liber. Cel puțin asta nu s-a schimbat deloc.
Toate acestea precedă epoca fabricilor și a utilajelor, desigur. Schimbările din cultura, economia, politica și munca din secolul al XIX-lea au fost masive. N-am cum să exagerez când spun că Revoluția industrială a schimbat fiecare aspect al vieții umane, inclusiv tipul de mâncare pe care-l consumă oamenii sau cât de mult dorm noaptea.
Înainte de anii 1800, munca fusese, practic, aceeași timp de secole întregi.
Cei mai mulți oameni trăiau în zonele rurale, mulți dețineau sau închiriau măcar o bucată de teren și aveau o grămadă de timp să se poată ocupa de treburile casnice ori să-și muncească pământul. Ba chiar aveau timp să
stea în jurul focului și să asculte toate cele 3 182 de versuri din poemul epic Beowulf. Pe-atunci, asta era considerată o seară distractivă cu familia.
Cu toate că avem evidențe de practici ale muncii foarte bune în Anglia, mai știm și că celelalte națiuni europene aveau o abordare destul de asemănătoare față de timpul liber. În cartea The Overworked American, sociologul Juliet
Schor notează că englezii lucrau mai mult decât vecinii lor. În Franța, muncitorii aveau 180 de zile libere garantate, iar în Spania aveau dreptul la aproape cinci luni de pauză pe an.
Excepțiile din toate domeniile erau sclavii și unii servitori liberi. Nu suntem siguri când anume au fost forțați africanii să devină sclavi, dar știm că sclavii au fost deținuți legal începând cam cu anul 1640. Când vorbesc despre ore de muncă, nu mă refer la sclavi, care nu aveau nici un fel de putere și nici nu li se cerea părerea și care nu tranzacționau munca pe salariu. Sclavia a fost barbară din mai multe motive, inclusiv din cauza caracterizării anumitor ființe umane ca fiind demne de același respect pe care l-ar merita un cal sau o vacă.
În această istorie a practicilor muncii nu vorbesc despre o anumită populație, ci despre clasa muncitoare în general, cei care sunt angajați de alții în schimbul salariilor.
Există documente detaliate despre practicile muncii din Marea Britanie și din restul Europei, tocmai din acest motiv mi-am concentrat toată atenția aici. Nu intenționez să sugerez că toți oamenii au experimentat aceleași lucruri ca europenii sau că sistemul european era, în vreun fel, superior.
Cu toate acestea, mulți dintre cei care trăim în țări industrializate continuăm să urmăm tradițiile și obiceiurile formate în Marea Britanie și în restul Europei. Mulți angajatori, fie că erau manufacturi sau instituții administrative, din aceste regiuni au păstrat cu multă atenție documente despre zilele de lucru și zilele libere. Așa știu că viața oamenilor s-a schimbat, după zeci de milioane de ani, odată cu zorii epocii industriale. Și tot așa știu și că unele dintre aceste schimbări nu au fost pozitive.
Multe influențe diverse au condus societatea de la Iluminism la epoca industrială. Până în anii 1700, oamenii trăiau deja mai mult, așa că munca era destulă, iar Revoluția agricolă i-a adus Marii Britanii un surplus de mâncare, ceea ce a făcut ca mulți oameni care fuseseră angajați la ferme să fie nevoiți să-și caute de lucru. Mai mult decât atât, inovațiile în domeniul bancar, în comerț și în transport au făcut să fie mai ușor să faci afaceri pe tot parcursul anului și dincolo de granițele țării.
Și totuși, poate cel mai direct stimul al erei industriale a apărut în Scoția, la Universitatea din Glasgow, când un inovator autodidact, pe numele lui James Watt, a fost rugat să repare un motor cu aburi Newcomen. L-a reparat, dar a descoperit că motorul dădea prea puțină putere.
