Iat-o. Amorul platonic este o prostie, caci amorul nu se mulţumeşte nici chiar cu un sentiment reciproc – ceea ce doreşte, ce cauta, ce pretinde este posedarea însăşi, este a simţi fiinţa iubita, dorita, în puterea sa vitala, bărbătească, sa simtă posedând în toată plenitudinea, cu toată forţa simţurilor dezlănţuite prin placere.
Scopul unic, adevărat, scopul real al oricărei uniri din dragoste este procreaţia, naşterea unui copil, cu toate ca îndrăgostiţii nici nu visează cât de trădătoare este natura cu ei, aruncând peste actul propriu-zis cel mai strălucitor şi mai minunat val.
Placerea, voluptatea posedării reciproce nu este decât o cursa. Natura umple golurile cu indivizi noi. Examinaţi doua fiinţe care caută să-şi satisfacă acest instinct imperios numit dragoste. In privirile lor, încărcate de dorinţe, se vede cuprinzându-se viaţa unei fiinţe noi; în împreunarea sexuala, după care tânjesc, este contopirea a doua fiinţe într-una singura. Acest al treilea individ, pe care-l vad creat din strângerea lor în braţe şi în mijlocul voluptoaselor lor placeri, va recrea în el calităţile ereditare ale părinţilor, care astfel vor supravieţui.
Dragostea nu este aşadar decât voinţa de supravieţuire a speciei, necesitatea de perpetuare în dauna iluziilor şi bucuriilor efemere pe care omul le simte.
Oare exista vreun îndrăgostit care, după ce şi-a satisfăcut pasiunea, sa nu simtă ca vraja s-a risipit? Numai specia a profitat din împreunarea amoroasa a doua fiinţe; individul nici măcar nu realizează cine pierde şi cine câştigă. Împins de geniul speciei, îşi impune toate sacrificiile fara măcar sa bănuiască scopul adevărat al dragostei, faptul ca adesea este total diferit de aspiraţiile sale.
Animalele sunt, de asemenea, înşelate de aceasta mistificare a naturii care, inventând placerea, le face sa creadă ca lucrează pentru satisfacţia individuala. In realitate, numai perpetuarea speciei contează.
Ceea ce probează faptul ca dragostea se reduce la un instinct de reproducere a speciei este ca bărbatul, prin natura sa, este inclinat spre instabilitate, în timp ce femeia este obligata, măcar un timp, sa rămână fidela.
Bărbatul este poligam. Numărul popoarelor poligame este de patru ori mai mare decât numărul popoarelor monogame. Scopul naturii, îndreptat spre menţinerea speciei, împinge bărbatul sa caute mai multe femei. El poate cu uşurinţă sa însămânţeze o suta de copii pe an daca are atâtea femei la dispoziţie.
*
* *
Care sunt femeile pe care dorim sa le posedam?
Acelea care sunt tinere, vitale, sănătoase, având vârsta cuprinsa intre 18 şi 30 de ani. O femeie bătrână, incapabila de a mai avea copii, nu mai are farmec, nu mai atrage. Instinctul ascuns care ne conduce se vădeşte în intenţia de a avea copii. Apoi, vedeţi fata sau femeia care, după calendarul ei, când natura o face fecunda cauta un bărbat. Reciproc, atracţia noastră scade în ochii sexului frumos după perioada proprie germinaţiei sau când conceperea este mai mult sau mai putin depărtata.
*
* *
Daca vitalitatea şi sănătatea femeii ne atrag în egala măsură din teama de a nu procrea o fiinţă slaba şi bolnăvicioasă, scheletul care este fundamental modelul speciei reprezintă pentru noi un motiv puternic de atracţie sau de respingere. O talie care se abate de la proporţie nu poate fi despăgubita de un obraz frumos. Un corp frumos, mlădios şi drept, cu picioare mici, ne incinta. Însăşi Biblia spune despre picioarele frumoase ale unei femei ca sunt ca nişte coloane de aur pe socluri de argint. Dam, de asemenea, mare importanta dorinţelor care servesc nutriţia şi sunt ereditare. Mai căutam iarăşi rotunjimea camurilor, frumuseţea plastica pentru ca acestea promit fătului o nutriţie corecta şi îndestulătoare. Sinii bine reprezentaţi produc asupra bărbatului un adevărat farmec pentru ca, aflându-se în raport direct cu organele genitale feminine, sinii puternici sunt ca nişte rezervoare aşteptând guriţa fătului.
Femeia prea grasa, femeile-colos ne displac pentru ca starea lor morbida arata o atrofiere a uterului şi este un semn sigur de sterilitate.
Regularitatea şi frumuseţea fetei rămân la urma. Se cauta un nas bine făcut, caci natura lucrează la vedere pentru conservarea tipului speciei. Ne place o gura mica, opusa unui bot de animal. Ochii frumoşi, o frunte frumoasa, bărbia proeminenta sunt, de asemenea, elemente atrăgătoare.
Din partea lor, femeile prefera bărbaţii intre 30 şi 35 de ani fata de tinerii care reprezintă totuşi eleganta şi frumuseţea masculina. Caci nu gustul conduce voinţa femeii ci instinctul care recunoaşte, în acesta vârsta, apogeul forţei virile şi generatoare.
*
* *
Femeia nu este atrasa de chipul bărbatului, ci de forţă şi curajul sau. Aceste calităţi par a asigura copilului o protecţie viguroasa. Femeile iubesc vigoarea muşchilor, umerii lati. Nu le pasa daca bărbatul e grosolan, e de ajuns sa fie puternic. Chiar daca bărbatul se arata iubareţ şi amator de aventuri sexuale, va fi refuzat de femeia care vede în el un bărbat, nu doar un sex.
Ceea ce cucereşte femeia este curajul, hotărârea, bunătatea inimii, spiritul de dreptate al bărbatului, caci toate aceste calităţi tatăl le va transmite copilului.
Darurile spirituale nu influenţează atracţia sexuala, pentru acestea nu se transmit copilului. De aceea, bărbaţii prosti, dar bine făcuţi, au adesea mai multa trecere decât cei spirituali. S-au văzut uniri din dragoste dintre bărbaţi grosolani, stupizi, dar robuşti, şi fete blânde, instruite şi cu gust; s-au văzut şi bărbaţi instruiţi, împerechindu-se cu câte o femeie bine făcută, dar total necorespunzătoare spiritual.
Ceea ce natura are în vedere în timpul împerecherii nu este o întreţinere mai mult sau mai putin spirituala, ci procrearea de copii robuşti. Unirea nu se face cu capul, ci cu inima.
*
* *
Sexul este constituit incomplet, caci într-unul şi în celalalt sex este o parte care caută pe cealaltă pentru a se completa unindu-se.
Orice individ găseşte complementul sau firesc într-un alt individ de sex opus, care are ceea ce lui ii lipseşte şi este neapărat necesar pentru a produce tipul deplin al umanităţii, conceput în noua creatura, care trebuie sa se nască; totul tinde, concura la construirea acestei fiinţe viitoare. Fiziologii ne învaţă ca la bărbat şi la femeie sexualitatea se găseşte în grade diferite: printre femei se găsesc hermafrodite graţioase; hermafroditismul feminin şi masculin dau indivizi neputincioşi, neaparţinând nici unuia dintre sexe.
Pentru ca doua individualităţi să-şi găsească complementul lor firesc, trebuie ca gradul lor determinat de sexualitate sa corespunda la bărbat şi la femeie. Din instinct îndrăgostiţii măsoară aceasta parte proporţională, necesara fiecăruia dintre ei. Dincolo de orice mare pasiune sta acest calcul inconştient şi când amanţii vorbesc de unirea sufletelor, trebuie sa subînţeleagă întotdeauna armonia calităţilor fizice, caci nu sufletele se cauta, ci trupurile, în scopul de a procrea fiinţa cea mai deplina.
*
* *
Pe lângă acestea se mai adaugă şi alte consideraţii: căutam sa neutralizam slăbiciunea şi imperfecţiunile noastre prin calităţile altor persoane. Astfel, cu cât un bărbat are mai putina forţă musculara, cu atât va iubi mai mult femeile puternice şi invers. Dar cum femeia este întotdeauna mai slaba, ea prefera bărbaţii robuşti. De altfel, bărbaţii nu au gust pronunţat pentru femeile masive, iar femeile cu o structura fizica solida nu iubesc bărbaţi înalţi. Instinctual, natura evita insa o rasa de giganţi sau de pigmei, căreia n-ar putea să-l transmită vigoarea necesara pentru a-l asigura durata. De altfel, s-a observat ca progeniturile unui cuplu masiv sunt slabe şi rahitice.
Devierile şi defectele noastre sunt corectate de natura pina în cele mai mici amănunte. Persoanele cu nasc cim privesc admirativ la nasurile acviline, bărbaţii înalţi, cu oase lungi, prefera femei minione, plinuţe, cu posterior accentuat.
Fara sa ştie, bărbatul se supune înaintea femeii unui ordin superior, acela al speciei. Priviti seriozitatea, subconştienta cu care se studiază la prima întrevedere un bărbat şi o femeie: se scrutează reciproc, se observa în amănunt începând cu fata şi terminând cu ceea ce e ascuns privirii. Acest examen nu este decât meditaţia speciei asupra copilului pe care acest cuplu ar putea să-l creeze. Rezultatul acestei meditaţii va decide gradul lor de apropiere şi dorinţele lor reciproce.
*
* *
Scopul ultim al oricărui demers amoros, indiferent daca se încheie dramatic sau optimist, este în relitate deosebit de serios, şi în acelaşi timp cel mai inportant din viaţa omeneasca: în orice fiinţă în stare sa procreeze geniul speciei pregăteşte generaţia viitoare.
Acesta este marea opera a lui Cupidon, fara încetare activ şi creator. Comparate cu importanta intereselor speciei, interesele individuale, în existenta lor efemera, sunt neînsemnate. De aceea, Dumnezeu este gata de a le sacrifica fara mila.
Caci geniul speciei este în raport cu individul ceea ce este un nemuritor pentru muritor şi interesele sale, infinitul pe lângă universul finit.
Pentru a raspunde unor interese superioare acelora care fac obiectul fericirii sau nefericirii noastre personale, Dumnezeu le urmăreşte cu o constanta sublima în vacarmul războiului sau al îmbulzelii afacerilor, în mijlocul ororilor unei epidemii, prin pustietăţi sau în preajma lăcaşurilor sfinte.
