Femeia nu este atrasa de chipul bărbatului, ci de forţă şi curajul sau. Aceste calităţi par a asigura copilului o protecţie viguroasa. Femeile iubesc vigoarea muşchilor, umerii lati. Nu le pasa daca bărbatul e grosolan, e de ajuns sa fie puternic. Chiar daca bărbatul se arata iubareţ şi amator de aventuri sexuale, va fi refuzat de femeia care vede în el un bărbat, nu doar un sex.

      Ceea ce cucereşte femeia este curajul, hotărârea, bunătatea inimii, spiritul de dreptate al bărbatului, caci toate aceste calităţi tatăl le va transmite copilului.

      Darurile spirituale nu influenţează atracţia sexuala, pentru acestea nu se transmit copilului. De aceea, bărbaţii prosti, dar bine făcuţi, au adesea mai multa trecere decât cei spirituali. S-au văzut uniri din dragoste dintre bărbaţi grosolani, stupizi, dar robuşti, şi fete blânde, instruite şi cu gust; s-au văzut şi bărbaţi instruiţi, împerechindu-se cu câte o femeie bine făcută, dar total necorespunzătoare spiritual.

      Ceea ce natura are în vedere în timpul împerecherii nu este o întreţinere mai mult sau mai putin spirituala, ci procrearea de copii robuşti. Unirea nu se face cu capul, ci cu inima.

      *

      * *

      Sexul este constituit incomplet, caci într-unul şi în celalalt sex este o parte care caută pe cealaltă pentru a se completa unindu-se.

      Orice individ găseşte complementul sau firesc într-un alt individ de sex opus, care are ceea ce lui ii lipseşte şi este neapărat necesar pentru a produce tipul deplin al umanităţii, conceput în noua creatura, care trebuie sa se nască; totul tinde, concura la construirea acestei fiinţe viitoare. Fiziologii ne învaţă ca la bărbat şi la femeie sexualitatea se găseşte în grade diferite: printre femei se găsesc hermafrodite graţioase; hermafroditismul feminin şi masculin dau indivizi neputincioşi, neaparţinând nici unuia dintre sexe.

      Pentru ca doua individualităţi să-şi găsească complementul lor firesc, trebuie ca gradul lor determinat de sexualitate sa corespunda la bărbat şi la femeie. Din instinct îndrăgostiţii măsoară aceasta parte proporţională, necesara fiecăruia dintre ei. Dincolo de orice mare pasiune sta acest calcul inconştient şi când amanţii vorbesc de unirea sufletelor, trebuie sa subînţeleagă întotdeauna armonia calităţilor fizice, caci nu sufletele se cauta, ci trupurile, în scopul de a procrea fiinţa cea mai deplina.

      *

      * *

      Pe lângă acestea se mai adaugă şi alte consideraţii: căutam sa neutralizam slăbiciunea şi imperfecţiunile noastre prin calităţile altor persoane. Astfel, cu cât un bărbat are mai putina forţă musculara, cu atât va iubi mai mult femeile puternice şi invers. Dar cum femeia este întotdeauna mai slaba, ea prefera bărbaţii robuşti. De altfel, bărbaţii nu au gust pronunţat pentru femeile masive, iar femeile cu o structura fizica solida nu iubesc bărbaţi înalţi. Instinctual, natura evita insa o rasa de giganţi sau de pigmei, căreia n-ar putea să-l transmită vigoarea necesara pentru a-l asigura durata. De altfel, s-a observat ca progeniturile unui cuplu masiv sunt slabe şi rahitice.

      Devierile şi defectele noastre sunt corectate de natura pina în cele mai mici amănunte. Persoanele cu nasc cim privesc admirativ la nasurile acviline, bărbaţii înalţi, cu oase lungi, prefera femei minione, plinuţe, cu posterior accentuat.

      Fara sa ştie, bărbatul se supune înaintea femeii unui ordin superior, acela al speciei. Priviti seriozitatea, subconştienta cu care se studiază la prima întrevedere un bărbat şi o femeie: se scrutează reciproc, se observa în amănunt începând cu fata şi terminând cu ceea ce e ascuns privirii. Acest examen nu este decât meditaţia speciei asupra copilului pe care acest cuplu ar putea să-l creeze. Rezultatul acestei meditaţii va decide gradul lor de apropiere şi dorinţele lor reciproce.

      *

      * *

      Scopul ultim al oricărui demers amoros, indiferent daca se încheie dramatic sau optimist, este în relitate deosebit de serios, şi în acelaşi timp cel mai inportant din viaţa omeneasca: în orice fiinţă în stare sa procreeze geniul speciei pregăteşte generaţia viitoare.

      Acesta este marea opera a lui Cupidon, fara încetare activ şi creator. Comparate cu importanta intereselor speciei, interesele individuale, în existenta lor efemera, sunt neînsemnate. De aceea, Dumnezeu este gata de a le sacrifica fara mila.

      Caci geniul speciei este în raport cu individul ceea ce este un nemuritor pentru muritor şi interesele sale, infinitul pe lângă universul finit.

      Pentru a raspunde unor interese superioare acelora care fac obiectul fericirii sau nefericirii noastre personale, Dumnezeu le urmăreşte cu o constanta sublima în vacarmul războiului sau al îmbulzelii afacerilor, în mijlocul ororilor unei epidemii, prin pustietăţi sau în preajma lăcaşurilor sfinte.

      Nevoia de iubire pe care poeţii din toate timpurile o descriu în fel şi chip şi al carei subiect este fara sfârşit, acesta dorinţa, care leagă de posesiunea unei femei ideea unei fericiri inexorabile şi a unei dureri nesfârşite, la teama ca n-ar putea s-o aibă, aceste frământări fara margini ale dragostei nu pot avea ca motivaţie necesităţile unei fiinţe trecătoare. Ele sunt tendinţele geniului speciei care nu vede prin aceasta decât un incomparabil mijloc de acţiune. Numai specia are o viaţă nesfârşită şi numai ea poate sa creeze dorinţe, satisfacţii şi dureri nesfârşite. Dar închisă cum e în strimtul piept al muritorului, nu-l de mirare ca acest piept pare câteodată ca vrea sa izbucnească şi nu poate găsi nici un fel de expresie pentru presentimentul unei voluptăţi sau al unei torturi nesfârşite.

      Acesta exaltare supraomeneasca se constituie în fondul oricărei poezii amoroase, îndemnându-l pe poet sa se exprime prin metafore fara măsură, ireale. Acesta stare exaltata i-a creat pe Petrarca, Werther, Ortis şi alţii. Altfel nu se pot explica.

      Nu numai insatisfacţia în dragoste poate duce la finaluri tragice, dar şi satisfacerea amorului, caci pasiunea duce adesea la conflicte atât de incompatibile cu starea personala a individului, incit adesea distruge totul pentru a se putea menţine.

      Amorul poate fi în opoziţie cu toate relaţiile noastre sociale, chiar cu persoana celui iubit, legându-se de o fiinţă care, în afara de înclinaţia sexuala, nu este decât un obiect de teroare şi dispreţ.

      Voinţa speciei este superioara individului şi închide ochii la toate viciile, rămânând solidar cu obiectul pasiunii sale.

      Îndată ce voinţa speciei este satisfăcută, ea dispare şi placerea individului risipindu-se, il readuce la cruda realitate.

      De aceea, însuşi Amor este înfăţişat legat la ochi.

      *

      * *

      Rezultatul final al amorului este asigurarea generaţiei viitoare. Personajele care vor urca pe scena când noi vom cobori vor fi astfel strict determinate în existenta şi calităţile lor de acest fleac numit pasiunea în dragoste. Marea importanta a dragostei pasionale strâns legata de existenta umanităţii se prezintă ca expresia cea mai înaltă a voinţei individuale, care se transforma în voinţa a speciei.

      Într-adevăr, din amorul pasional şi voinţa individuala se nasc pateticul şi sublimul în dragoste. Nici un subiect nu poate egala interesul ştimit de acela ce face fericirea şi nefericirea speciei.

      O acţiune dramatica, desfăşurându-se fara episoade amoroase, este greu de susţinut, în timp ce întâmplările pe aceasta tema suscita permanent interesul cititorului sau al ascultătorului şi este, practic, inepuizabila.

      În toţi aceia care sunt capabili de procreaţie geniul speciei creează generaţia viitoare.

      Un erou care-şi plânge înfrângerile sau durerile fizice este demn de dispreţ, dar acelaşi erou nu se simte umilit când îşi plânge nefericirile din dragoste, caci atunci nu el, ci însăşi specia plânge. De asemenea, oamenii cei mai cinstiţi, mai corecţi, comit adulterul, dispreţuind şi încalcind morala, caci interesul speciei a pus stăpânire pe ei.

      Împotriva oricăror proteste se ridica însăşi pilda Mântuitorului, îndemnând sa arunce cu piatra în femeia adultera pe acela care cu adevărat n-a greşit.

      *

      * *

      Prima consideraţie care determina înclinaţie şi alegerea este aceea a vârstei: tinereţea fara frumuseţe este atractiva; frumuseţea fara tinereţe nu prezintă sex-appeal.

      A doua consideraţie este sănătatea: bolile acute nu tulbura inclinaţiile noastre decât trecător; bolile cronice sperie sau depărtează pentru ca ele se transmit copilului.

      După vârsta şi boala nimic nu depărtează mai mult decât o conformaţie defectuoasa.

      Un îndrăgostit este când tragic, când comic pentru ca şi-ntr-unul şi-n celalalt caz este în mâinile speciei, care-l domina pina la a-l scoate din fire: acţiunile lui depind numai de caracterul sau. De aici vine, atunci când pasiunea atinge un nivel superior, acea culoare atât de sublima în care se îmbraca sugestiile amantului, acea înălţare transcendenta şi supranaturala care pare a-l face sa piardă din vedere scopul fizic al amorului.

      Aceasta pentru ca geniul speciei şi instinctele sale superioare il atâta acum. El a primit misiunea de a întemeia un sir nedefinit de generaţii dotate cu oarecare constituţie fizica şi formate din oarecare elemente care nu se poate întâlni decât într-un singur tata şi într-o singura mama; aceasta unire şi numai aceasta poate forma o generaţie determinata strict de voinţa de a trai.

      Sentimentul care-l ajuta în aceste circumstanţe de importanta transcedentala il face pe îndrăgostit sa se ridice deasupra lumii materiale, sa se depăşească pe sine, şi-l îmbrăcă dorinţele astfel incit iubirea devine un episod poetic uneori pina la ridicol.

      *

      * *

      Voluptatea este serioasa. Imaginaţi-vă cea mai frumoasa pereche, cea mai fermecătoare. Cum se atrage şi se respinge, cum se doresc şi cum fug unul de altul cu gratie şi frumuseţe. Vine momentul voluptăţii. Orice gluma a dispărut. Perechea a devenit serioasa. De ce? Pentru ca voluptatea este animala şi animalitatea nu râde. Forţele naturii lucrează pretutindeni în mod serios.

      *

      * *

      Se întâmplă ca amorul sa se împace cu ura cea mai violenta pentru fiinţa iubita; de aceea, Platon l-a comparat cu iubirea lupilor pentru oi. Aceasta situaţie ia naştere când un îndrăgostit pasional nu poate cu nici un preţ sa se facă ascultat. „Il iubesc şi il urăsc”, exclama Shakespeare în „Cymbeline”.

      Ura cuiva împotriva fiinţei iubite se poate aprinde atât de tare, incit se ajunge la crima pasionala şi la sinucidere.