Apoi au sosit rachetele, iar ea a avut prea multe de făcut ca să se mai gândească la lucruri plăcute.
A distrus două rachete, transformându-le în vapori, folosindu-şi tunul cu particule. Alte două au explodat şi razele lor abia s-au refractat de scuturile ei.
Ah, pământeni, s-a gândit, nici nu veţi şti că am fost aici, sus. Pentru ceea ce ştiţi, aţi fost abandonaţi de întregul univers.
Dar nu vă lăsaţi descurajaţi, pui de lup. Continuaţi lupta! Arătaţi-vă colţii persecutorilor voştri! Şi, dacă nu reuşiţi să-i învingeţi cu armele, muşcaţi-i!
Beie a distrus încă patru rachete înainte ca una să reuşească să explodeze foarte aproape, trimiţându-i nava incendiată în praful întunecat al galaxiei.
77
TOSHIO
Noaptea umedă aducea din când în când rafale de ploaie. Plantele cu frunze mari şi lucioase se unduiau nesigure în bătaia unui vânt care părea incapabil să hotărască din ce direcţie să sufle. Frunzişul ud a strălucit când două din micile luni ale lui Kithrup au ieşit din nori pentru scurt timp.
La extremitatea sudică a insulei, printr-un acoperiş rudimentar de stuf, apa se scurgea încet în picături care cădeau în pârâiaşe pe carena lovită a unei mici nave spaţiale. Apa forma bălţi minuscule pe suprafaţa curbată, apoi curgea mai departe. Răpăitului picăturilor de ploaie pe stuf i se adăuga susurul continuu al pârâiaşelor care se vărsau în noroiul bătătorit şi în vegetaţia strivită de sub vehiculul funcţional în formă de cilindru.
Pârâiaşele curgeau pe flanşele robuste de stază, şerpuiau pe hublourile anterioare, întunecate sau clare în lumina intermitentă a lunilor.
Şi alte pârâiaşe pătrundeau în fisurile subţiri din jurul porţii de la pupa, folosind canale directe pentru a se vărsa în pământul mocirlos.
S-a auzit un şuierat mecanic, doar un pic mai tare ca ploaia. Fisurile din jurul porţii s-au lărgit aproape imperceptibil. Pârâiaşele învecinate s-au unit pentru a umple crăpăturile cele noi. O baltă a început să se formeze pe terenul de sub poartă.
Şi poarta s-a crăpat mai mult. Alte pârâiaşe s-au unit de parcă încercau să intre în navă. Pe neaşteptate, un şuvoi năvalnic s-a revărsat din crăpătură, devenind imediat o cascadă învolburată. Apoi, la fel de brusc, torentul s-a domolit.
Uşa blindată s-a deschis cu un suspin uşor. Ploaia a trimis un vârtej oblic de picături în deschizătură.
O siluetă întunecată, purtând cască, a apărut în prag, indiferentă la asaltul apei. S-a întors să se uite în stânga şi în dreapta, apoi a ieşit şi a călcat în baltă, împroşcând cu apă în jurul ei. Uşa s-a închis la loc cu un scârţâit şi un mic declic.
Silueta s-a încovoiat în vânt, căutând o potecă în întuneric.
***
Dennie s-a ridicat brusc în capul oaselor la auzul unor paşi în apropiere. Şi-a dus mâna la piept şi a spus în şoaptă:
— Toshio?
Pânza de la intrarea în cort a fost dată deoparte. Pentru o clipă, a apărut o formă întunecată în prag. Apoi o voce joasă a îngăimat:
— Da, eu sunt.
Bătăile inimii lui Dennie s-au liniştit puţin.
— Mă temeam să nu fie altcineva.
— Dar cine credeai că e, Dennie? Charlie Dart, părăsindu-şi cortul ca să te violeze? Sau mai degrabă băştinaşii Kiqui?
Toshio o tachina cu blândeţe, dar nu reuşea să-şi ascundă încordarea din voce. Şi-a dat jos costumul, apoi şi casca, pe care a atârnat-o într-un cui de lângă intrare. Doar cu lenjeria pe el, băiatul s-a dus la sacul lui de dormit şi s-a băgat înăuntru.
— Unde ai fost?
— Nicăieri. Dormi, Dennie.
Ploaia răpăia pe cort fără ritm. Dennie a rămas aşezată, uitându-se la Toshio în lumina slabă care intra prin deschizătură. Abia reuşea să distingă albul ochilor băiatului care se uita în gol.
— Te rog, Tosh, spune-mi. Când m-am trezit şi tu nu erai în sacul de dormit…
Vocea i s-a pierdut când el s-a întors s-o privească. Schimbarea care se produsese în Toshio Iwashika în acea ultimă săptămână nu fusese niciodată aşa de evidentă ca acum, în expresia lui concentrată şi intensitatea privirii.
În cele din urmă, l-a auzit oftând.
— Bine, Dennie. M-am dus la şalupa cea mare. Am intrat pe furiş să arunc o privire.
Pulsul lui Dennie s-a accelerat din nou. A vrut să spună ceva, a şovăit, dar până la urmă l-a întrebat:
— Nu e periculos? Vreau să spun că nu se ştie cum ar reacţiona Takkata-Jim. Mai ales dacă este într-adevăr un trădător.
Toshio a ridicat din umeri.
— Era acolo ceva ce trebuia să descopăr.
— Dar cum ai putut să intri şi să ieşi fără să fii prins?
Toshio s-a sprijinit într-un cot şi Dennie i-a văzut o clipă albul dinţilor când a zâmbit un pic.
— Câteodată un elev-ofiţer ştie nişte lucruri pe care nici inginerii nu le cunosc, Dennie. Mai ales când e vorba de ascunzători pe nave. Când vine momentul să ieşi din cart, se găseşte întotdeauna un pilot sau un locotenent care să-ţi mai dea ceva de făcut cu mâinile sau înotătoarele, ca nu cumva să leneveşti… E mereu ceva de învăţat în plus despre navigare în spaţiu sau protocoale, de exemplu. Eu şi Akki petreceam mult timp, în perioadele de odihnă, în cala şalupei mari. Am învăţat cum să deschidem uşile fără ca manevra să fie semnalată pe ecranele din sala de comandă.
Dennie a scuturat din cap.
