- Nu-i decât o păcăleală, îi explică Harold pe tonul lui savant. E adevărat, poţi pune piciorul în patru state - Connecticut, Rhode Island, Massachusetts şi chiar să traversezi şi graniţa Vcrmontului - în douăzeci şi patru de ore, dar asta numai dacă procedezi corect; e ca-n jocurile acelea de îndemânare - dacă ştii cum, pare simplu, dacă nu, e de-a dreptul imposibil.
- Dar asta de unde Dumnezeu o mai ştii? întrebă ea, amuzată.
- Din Guiness Book of World Records, îi mărturisi el cu dispreţ. Mai cunoscută şi sub denumirea de Biblia din Sala de Studiu a Liceului Ogunquit. De fapt, mă gândeam la biciclete. Sau... nu ştiu... poate mai bune ar fi nişte scutere.
- Harold, eşti un adevărat geniu, declară ea solemn.
Harold tuşi, îmbujorat şi mulţumit.
- Mâine dimineaţă am putea merge până la Wells, pe biciclete. Este acolo o reprezentanţă Honda... ştii să conduci o Honda, Fran?
- Pot să învăţ, dacă mergem mai încet o bucată de drum.
- O, cred c-ar fi o neghiobie să gonim. După fiecare curbă fără vizibilitate am putea nimeri în vreun baraj din maşini răsturnate.
- Da, da, nu poţi şti niciodată. Dar de ce să mai aşteptăm până mâine? De ce nu plecăm chiar azi?
- Păi, e trecut de ora 2, îi replică el. Prea departe de Wells nu avem cum ajunge, oricum; trebuie să ne şi echipăm, pe deasupra. Asta o facem mai uşor aici, în Ogunquit, pentru că ştim de unde. Apoi, avem bineînţeles nevoie şi de nişte arme.
I se întâmplă un lucru cu adevărat ciudat. De îndată ce el pomeni cuvântul acela, Fran se gândi la copilul ei.
- De ce avem nevoie de arme?
Harold o măsură, apoi îşi coborî privirile. O puternică roşeaţă îi urca dinspre gât pe obraji.
- Deoarece poliţia şi judecătorii au dispărut, deoarece tu eşti o femeie frumoasă şi unii oameni... unii bărbaţi... s-ar putea să nu fie... nişte gentlemeni. De asta.
Faţa lui devenise stacojie.
El vorbeşte despre viol, îi trecu prin minte. Viol. Dar cum i-ar putea trece cuiva prin minte să mă violeze, eu-sunt-însărcinată. Şi totuşi, nimeni nu are ştiinţă de asta, nici măcar Harold. Şi dacă-i mărturiseai celui care-şi pusese în gând să te violeze: Am să te rog frumos să nu faci asta, pentru că eu-sunt-însărcinată, puteai oare să trăieşti cu speranţa că el ţi-ar răspunde: Vai, doamnă, îmi pare rău, mă duc să violez altă fată?
- Foarte bine, se hotărî ea. Luăm şi arme. Totuşi, am putea ajunge astăzi până la Wells.
- Mai există un lucru anume pe care vreau să-l îndeplinesc aici, îi spuse Harold.
Acoperişul de pe şura lui Moses Richardson era îngrozitor de fierbinte. Transpiraţia începuse să se scurgă pe trupul fetei încă de când ajunseseră în podul cu fân, iar după ce urcase scara şubredă ce ducea din pod şi până pe acoperiş, se simţea scăldată în sudoare: bluza i se întunecase la culoare, lipindu-i-se de sâni.
- Eşti convins că ceea ce facem noi e într-adevăr util, Harold?
- Nu ştiu sigur. Dar şura se vede foarte bine din US 1, pe unde cred că vor trece cei mai mulţi oameni. Oricum, n-are ce strica.
Băiatul căra o găleată cu vopsea albă şi o pensulă mare, în ambalajul ei de celofan.
- Decât dacă se întâmplă cumva să cazi şi să-ţi frângi oasele. Cred că n-ai scăpa cu viaţă dintr-o asemenea căzătură.
Din cauza căldurii, o durea capul, iar Cola băută la prânz i se plimba prin burtă, provocându-i o imensă greaţă.
- N-am să cad, îi răspunse Harold scurt, apoi îi aruncă o privire. Fran, nu arăţi prea bine.
- Din cauza căldurii, îi răspunse ea stins.
- Atunci coboară, pentru numele lui Dumnezeu. Întinde-te la umbra unui copac. Şi uită-te cum Omul-Păianjen, sfidând moartea, îşi execută numărul pe abruptul acoperiş, înclinat cu zece grade, al şurii lui Moses Richardson.
- Lasă gluma. Eu rămân la părerea mea că este un gest stupid. Şi periculos.
- Se poate, dar o să mă simt mult mai bine după ce-l voi fi îndeplinit. Haide, Fran, coboară.
Să ştii că o face pentru mine, îi trecu prin minte lui Fran.
Stătea înaintea ei, năduşit şi speriat, cu pânze vechi de păianjen lipite de umerii goi şi graşi, cu burta revărsată peste cureaua jeanşilor strâmţi, hotărât să nu scape nimic din vedere, să îndeplinească toate cele cuvenite.
Ea se înălţă pe vârfuri şi-l sărută uşor pe gură.
- Ai grijă ce faci, îi spuse, înainte de a începe să coboare în grabă.
Cola i se plimba prin stomac în toate părţile, în sus şi în jos, apoi de jur-împrejur, baahh; plecase repede, însă mai apucase să vadă buimăceala fericită din ochii băiatului. Coborî treptele prinse în cuie ce duceau din podul de fân până în şura plină de paie cu atât mai repede cu cât ştia sigur că avea să verse, dar, în timp ce ea ştia că este vorba de căldură, de Coca-Cola şi de copil, ce-ar fi putut să-şi închipuie Harold? Iată de ce dorea neapărat să ajungă afară, de unde nu mai putea s-o audă. Ceea ce reuşi să facă. Aproape în ultima clipă.
Harold coborî la 3.45, roşu ca racul din cauza soarelui şi cu braţele stropite de vopsea albă. Cât timp lucrase, Fran aţipise - neliniştit - sub un ulm din curtea aflată în faţa casei lui Richardson, fără să fie nici o clipă pe deplin inconştientă; se aştepta în orice moment sa audă zgomotul ţiglelor sparte şi strigătul disperat al bietului Harold cel gras, căzând de la imensa înălţime a acoperişului şurii pe pământul tare de jos. Dar - slavă Domnului - acest lucru nu se întâmplă, iar acum băiatul stătea mândru înaintea ei, cu picioarele verzi ca iarba, cu braţele albe şi cu umerii roşii.
- De ce te-ai mai chinuit să cobori cu vopseaua? întrebă ea, curioasă.
- N-am vrut s-o las acolo. Nu ar fi exclus să intre în combustie spontană, mistuind astfel în flăcări şi mesajul nostru.
Ea se gândi încă o dată cât de hotărât era Harold să nu omită absolut nimic. Chiar ţi se făcea puţin frică.
Îşi ridicară amândoi privirile spre acoperişul clădirii. Vopseaua proaspătă strălucea, ieşind net în evidenţă pe fondul verde-palid al ţiglelor, iar cuvintele zugrăvite acolo îi amintiră lui Fran de texte pe care le întâlneai câteodată în sud, tot pe acoperişul şurilor: ISUS TE MÂNTUIEŞTE sau MESTECAŢI GUMA RED INDIAN. Iată şi textul lui Harold:
AM PLECAT LA CENTRUL EPIDEMIOLOGIC DIN STOVINGTON, VT.
