El îi zâmbi înapoi şi ridică paharul pentru ea.

— Votcă şi gheaţă, spuse ea. Dublu?

— Nu încerci să mă îmbeţi, nu-i aşa? răspuns el în italiană.

— Nu aş face niciodată aşa ceva, doctore Donovan. Sunteţi medic?

În caz că avem vreo urgenţă medicală la bord.

— Nu sunt genul acela de doctor. Predau religie.

— Atunci o să vă chem dacă avem vreo urgenţă religioasă.

— Fac şi vizite la domiciliu, spuse el.

În timp ce ea dispărea în spatele perdelei, durerea îl lovi fulgerător.

Simţea că încheietura mâinii drepte era gata să explodeze.

Strânse din dinţi, închise ochii şi avu nevoie şi de ultima picătură

de voinţă ca să nu ţipe.

Apoi, cu ochii închişi, văzu ceva, o imagine curioasă, şi, câteva minute mai târziu, când durerea îi dispăruse şi respiraţia revenise la normal, deschise jurnalul şi desenă, cu furie, o schiţă a ceea ce văzuse.

 168 ➢

Însoţitoarea de zbor reveni cu băutura şi se întinse peste el ca să o aşeze pe un şerveţel.

— Deci, şi tu eşti artist? spuse ea, privind spre carnetul lui. Ce este aia?

El se întinse după băutură şi spuse:

— Nu am absolut nicio idee.

 169 ➢

OPTSPREZECE

Cursa de la Boston ateriză la prânz, ora locală, şi, în timp ce avionul rula pe pistă, Cal îşi porni telefonul pentru a-şi verifica mesajele pe Twitter.

Şi iată, apăruse.

Ştirile despre răpirea lui Padre Gio se aflau în toată presa italiană şi internaţională.

Erau fotografii ale bisericii sale, ale reşedinţei, ale dubei albe, filmate de o cameră de securitate din cealaltă parte a pieţei.

Internetul jelea la unison: Cine ar face aşa ceva?

Terorişti islamici? O bandă criminală? Anarhişti? Grupări antireligioase? Cineva din viaţa de dinainte a preotului care îşi dorea răzbunare pentru ceva ce făcuse acesta?

Nu se raportase nicio cerere de răscumpărare. Poliţia nu avea nicio pistă credibilă. Familia preotului se izolase.

În timp ce aştepta la coadă la controlul paşapoartelor, el citi reacţia biroului de presă al Vaticanului: Sfântul Părinte a fost informat despre nefericitul incident în care este implicat părintele Giovanni Berardino şi se roagă pentru întoarcerea lui în siguranţă.

Ce spusese cardinalul Lauriat?

„Cu tot respectul, profesore, Vaticanul ale propriile resurse pentru a se ocupa de treaba asta.”

„Rugăciuni, gândi el, astea sunt resursele lor?”

Înainte de a-şi ridica maşina închiriată, căută în agenda telefonului numărul de care avea nevoie. Telefonul sună până când intră căsuţa vocală, dar el insistă, apelă numărul de trei ori succesiv şi, la a patra încercare, răspunse o voce de femeie.

El se prezentă şi întrebă politicos dacă Irene Berardino era disponibilă.

— Eu sunt Irene. De ce aţi sunat, profesore?

— Sunt îngrijorat pentru fratele dumneavoastră. Voiam să ştiu dacă pot să vă fiu de folos cu ceva?

Răceala ei era mai mult decât evidentă.

 170 ➢

— Aţi făcut destule, cred. Suntem bine.

— De fapt, sunt la Roma şi mă întrebam dacă am putea să ne întâlnim.

— Nu primim vizitatori, mulţumesc.

Nu voia să aducă subiectul în discuţie, dar simţi că nu are încotro.

— Am văzut ceva.

Pauza dură câteva clipe. Se întrebă dacă femeia îi închisese.

— Ce vreţi să spuneţi? întrebă ea.

Şi începu să-i povestească.

— Nu pot explica asta. Tocmai ajunsesem înapoi în State. Nu adormisem de multă vreme şi m-am trezit brusc. Atunci când s-a întâmplat. L-am văzut pe Giovanni în camera mea. Nu a fost un vis.

Jur că se afla acolo. Se uita fix la mine şi spunea ceva ce n-am putut auzi, dar sunt destul de sigur că spunea: „Ajutaţi-mă”.