― Da. Mă săruţi.
― Eu?!
― Facem o experienţă.
― Lasă-mă!
― Cu ce te pudrezi?
― Eu???
― Da-da! Am simţit în colţul gurii gust de pudră.
― Vai, ce mincinos! N-ai decît să mă ştergi cu batista!
― Te-am şters cu buzele!
― Numai obrăznicii spui!
― Şi fac.
― Încearcă!
― Mulţumesc.
― Ce om! Parcă eşti un copil!
― Puiu?
― Te rog să nu mă ofensezi! Nu ştii să te porţi cu femeile!
Se smuncise şi plecase, dar nu înspre casă. O apucase către sat, foarte grăbită.
Pe o distanţă mai lungă, toate supărările au vreme să se convertească. Mai ales că
Rodica nu putea suporta tăcerea. Irezistibil, ca o pasăre obligator limbută, deschisese gura, hărţăgoasă:
― Să ştii că nu te pot suferi!
― Fii calmă, te rog!
― Iar eşti obraznic!
― Nărav!
― Te-au nărăvit "doamnele" dumitale!
― Nu toate! Rodica, de exemplu...
― Nu mă tutui. Fii respectuos! Eu nu-s a dumitale!
― Domnişoara Rodica, de exemplu...
― Lasă ironiile fără sare!
― O fată de la "Humpel"!...
― Aşa se vorbeşte?
― O elevă dintr-a şasea...
― Dintr-a şaptea!
― O elevă din cursul superior...
― Uf! Plicticos mai eşti!
― Să ne întoarcem.
― Întoarce-te!
― Nu ţi-e frică singură?
― Nu.
― Dacă ies lupii?
― Vai, ce demodat eşti!
― De ce? Oiţele nu mai sînt la modă, lupii da.
― Vai, vai! Ce impertinenţă! Ţi se văd urechile...
― De ce nu-mi spui măgar curat?
― Fiindcă-s binecrescută.
― Şi măgarii cînd duc oiţele sînt foarte binecrescuţi!
Începută şi continuată pe acest ton, discuţia fusese lungă şi anostă. Totuşi, Dănuţ se distra cum te distrezi după masă înfuriind un sifon deşert. Îşi congediase creierul de la începutul discuţiei. Se simţea la acelaşi nivel cu Rodica. Replicele scurte săreau ca broaştele de pe şosea în gigantica flacără delicată a luminii de lună.
Pe la două de noapte, întorcîndu-se acasă, Rodica îi adusese la cunoştinţă
motivul venirii ei:
― Să nu crezi c-am venit la dumneata ca să te văd!
― Nu mă îndoiesc! De asta ai venit prin întuneric!