"Dacă aş fiîn pămînt, aş înflori; dacă aş fiÎn cer, aş ploua.
De ce sînt pe pămînt?"
Aşa era...
Atunci, în acea binecuvîntată vacanţă, se întîlnise cu copilăria şi se despărţise de ea.
La sfîrşitul vacanţei, în noaptea plecării, în semn de gratitudine şi duioşie, scrisese o poezie puerilă şi candidă, pentru Monica:
"II était un petit pommier
Grave comme une mignonne Infante..."
Ce mic era acel Dănuţ care scrisese atunci, la lumina lămpii, alături de geamandane, versuri pentru Monica!... Un Dănuţ care aparţinea copilăriei, ca şi Kami-Mura.
Sînt uneori, cînd toamna-i în declin, zile sfîşietor de dulci: în loc să plîngă, surîd...
Dar ce făcuse de atunci?... Un an întreg trecuse... Un an opac, inert...
Adina! Adina! Adina!
Toate bătăile inimei cîntau barbar: Adina! Adina! Adina!
Ş-abia atunci, iluminat ca o zeitate pagină de mii de torţe, alb subt fîlfîirea limbelor roşii, trupul Adinei, gol, prosternă amintirile...
Şi, aprigă, suferinţa dorinţei devastă tot.
*
"Olguţa sum
Olguţa sum
Olguţa sum
Olguţa sum..."
"Olguţa da
Duduie ba
Olguţa da
Duduie ba..."
Cuvintele urcau şi coborau, urcau şi coborau, vertiginos...
Pîndea parcă un rîs în odaie, ca dimineaţa, îndărătul obloanelor şi ferestrelor, lumina şi murmurul livezii.
Adormise şi se deşteptase cu acelaşi refren în ochi şi în urechi.
"Olguţa da
Duduie ba..."
"Am să-i spun Olguţa"...
Şi totuşi argumentă:
"...Monicăi cum îi spun Monica!"
Ce baie bună de rîsete fusese dimineaţa, de la cafeaua cu lapte (pe care, fiindcă
o refuzase, pretinzînd că nu-i e foame, Olguţa îl obligase s-o bea cu paiul, ca să-i dea iluzia, spunea Olguţa, că nu se hrăneşte, ci se răcoreşte) pînă la dejunul tineresc, prezidat de bonomia doamnei Deleanu şi alimentat de farsele Olguţei.
― Vă place sparanghelul? îi întrebase doamna Deleanu, o dată cu intrarea Profirei, care aducea lunguiaţă farfurie cu conţinutul învelit într-un şervet.
Profira rîdea. Puiu se tăvălea de rîs; numai doamna Deleanu, Monica, Dănuţ, Mircea şi Olguţa erau serioşi. Rodica zîmbea.
Doamna Deleanu, ridicînd din umeri, descoperise conţinutul farfuriei. În loc de sparanghel, apăruse un morman de creioane de toate dimensiunile, garnisit cu radiere "Elefant".
Anica venise la timp, cu adevărata farfurie de sparanghel. Nici o dramă nu turburase clipa de operetă bufă, dar parcă pofta de mîncare se mai înviorase.
...Şi capul Olguţei ― aşezată la masă în faţa lui ― amestec de seriozitate brună
şi de veselie albă...
Şi exuberanţa ei imperioasă...
