- M-am gândit să vă invit la masă.
- Îţi mulţumesc, dar nu pot lăsa cârma. Fecioru-meu a plecat în piaţa Sarria să evalueze o colecţie şi socotelile nu ne prea dau voie să închidem când clienții încă se mai perindă.
- Să nu-mi spuneţi că aveţi probleme financiare.
- Asta-i o librărie, Martin, nu un birou notarial. Aici, învăţătura îţi oferă strictul necesar, iar uneori nici atât.
- Dacă aveţi nevoie de ajutor...
Sempere mă opri ridicând o mână.
- Dacă vrei să mă ajuţi, cumpără o carte.
- Dumneavoastră ştiţi că ceea ce vă datorez eu nu se poate plăti cu bani.
- Încă un motiv ca nici prin cap să nu-ţi treacă. Nu-ţi face griji pentru noi, Martin, că de aici nu vom fi scoşi decât cu picioarele înainte. Dar, dacă vrei, poţi să împarţi cu mine un prânz savuros din pâine cu stafide şi brânză proaspătă de Burgos. Cu asta şi cu Contele de Monte-Cristo poţi supravieţui o sută de ani.
19
Sempere abia dacă s-a atins de mâncare. Zâmbea istovit şi se prefăcea interesat de ce-i spuneam eu, însă am sesizat că uneori îi venea greu să respire.
- Spune-mi, Martin, la ce lucrezi acum?
- E greu de explicat. O carte la comandă.
- Un roman?
- Nu tocmai. Nu prea ştiu cum s-o definesc.
- Important e că lucrezi. Mereu am spus că statul degeaba înmoaie spiritul. Trebuie să ne menţinem creierul ocupat. Iar dacă n-avem creier, măcar mâinile.
- Dar uneori muncim mai mult decât ar fi cazul, domnule Sempere. N-ar trebui să vă luaţi o vacanţă? De câţi ani staţi aici, pe baricade, fără întrerupere?
Sempere se uită în jur.
- Locul ăsta e viaţa mea, Martin. Unde să mă duc? Pe o bancă în parc, la soare, să dau de mâncare la porumbei şi să mă plâng de reumatism? Aş muri în zece minute. Locul meu e aici. Iar fecioru-meu încă nu-i pregătit să preia frâiele, chiar dacă se gândeşte la asta.
- Dar e un băiat muncitor. Şi un om cumsecade.
- Prea cumsecade, fie vorba între noi. Uneori mă uit la el şi mă întreb ce-o să se aleagă de dânsul când eu n-o să mai fiu. Cum o să se descurce...
- Toţi taţii fac asta, domnule Sempere.
- O face şi al dumitale? Iartă-mă, n-am vrut...
- Nu vă faceţi griji. Tata avea şi singur destule griji ca să şi le ia în cârcă şi pe cele pe care i le produceam eu. Cu siguranţă, fiul dumneavoastră are mai multă experienţă decât credeți.
Sempere mă privea, ezitând.
- Ştii ce cred eu că-i lipseşte?
- Viclenia?
- O femeie.
- Doar n-o să ducă lipsă de iubite, cu toate porumbiţele care se îngrămădesc la vitrină să-l admire.
- Eu vorbesc de o femeie adevărată, din acelea care te fac să fii ceea ce trebuie să fii.
- E încă tânăr. Lăsaţi-l să se distreze câţiva ani.
- Asta-i bună. Măcar dacă s-ar distra. Eu, la vârsta lui, dacă aş fi avut la dispoziţie aşa o grămadă
de fătuci, aş fi păcătuit ca un cardinal.
- Dumnezeu dă pâine cui n-are dinţi.
- De asta duce lipsă, de dinţi. Şi de pofta de-a muşca.
Mi s-a părut că ceva îi umbla prin minte librarului. Se uita la mine şi zâmbea.
- Poate că dumneata l-ai putea ajuta...
- Eu?
- Dumneata eşti un om de lume, Martin. Şi nu-mi face faţa asta. În mod sigur, dacă îţi dai puţin silinţa, îi găseşti feciorului meu o fată cumsecade. El arată bine. Restul îl înveţi dumneata.
Am rămas fără cuvinte.
- Nu voiai să mă ajuţi? întrebă librarul. Uite că ai ocazia.
- Eu vorbeam de bani.
- Iar eu vorbesc de fecioru-meu, de viitorul acestei case. De toată viaţa mea.
Am suspinat. Sempere îmi luă mâna şi mi-o strânse cu puţina putere care îi mai rămăsese.
- Promite-mi că n-ai să mă laşi să părăsesc lumea asta fără să-mi văd feciorul aşezat cu o femeie din acelea pentru care merită să-ţi dai viaţa. Şi să-mi dea un nepot.
- Dacă aflu una ca asta, eu mă fac popă.
Sempere zâmbi.
- Uneori mă gândesc că ar fi trebuit să fii copilul meu, Martin.
L-am privit pe librar, mai slăbit şi mai bătrân ca niciodată, doar o umbră a bărbatului puternic şi impunător pe care mi-l aminteam din anii copilăriei mele petrecuţi între pereţii aceia, şi am simţit cum cade cerul pe mine. M-am apropiat de el şi, înainte să-mi dau seama, am făcut ceea ce nu mai făcusem niciodată, în toţi anii de când îl cunoşteam. I-am dat o sărutare, pe fruntea aceea presărată cu pete şi împodobită cu câteva fire cărunte.
- Îmi promiţi?