trebuie înainte de orice să-şi reclame gradul şi epoleţii, şi a căzut în cursă.
Se va duce deci la Paris. Poate va da acolo peste vreo deşcă bătrână pe care o cunoaşte; în orice caz, va reintra în serviciu. Ocupaţiile slujbei lui vor constitui o diversiune puternică; el nu se va mai gândi la Clémentine pe care eu o voi fi pus la adăpost. Noi suntem cei care trebuie să-i oferim mijloacele de a bântui lumea; însă toate sacrificiile băneşti nu înseamnă
nimic pe lângă fericirea aceasta pe care vreau s-o salvez.
Doamna Renault, femeie practică, blama un pic generozitatea fiului ei.
— Colonelul e un ingrat, spunea ea. Deja am făcut prea mult redându-i viaţa. Să se descurce acum!
— Nu, zise tatăl. Nu avem dreptul să-l trimitem la plimbare dezbrăcat.
Binefacerea obligă!
Această deliberare care durase cinci sferturi bune de ceas fu întreruptă
de o hărmălaie înspăimântătoare. S-ar fi zis că se dărâma casa.
— Tot el este! ţipă Leon. Fără îndoială, un acces de nebunie furioasă!
Porni în goană, urmat de părinţii săi, şi urcă scara sărind câte patru trepte. O luminare ardea în pragul odăii. Léon o luă şi împinse uşa întredeschisă.
E oare nevoie să vă mai spun? speranţa şi bucuria vorbeau în el mai tare ca teama. Se credea deja debarasat de colonel. Însă spectacolul oferit ochilor săi îi schimbă brusc cursul ideilor, iar îndrăgostitul acesta nemângâiat se apucă să râdă ca un nebun. Un zgomot de lovituri de picioare, de pumni şi de palme; un grup inform rostogolindu-se pe parchet în convulsiile unei lupte desperate; asta e tot ce putu el vedea şi auzi mai întâi. Curând Fougas, luminat de licărul roşiatic al luminării, îşi dădu seama că se lupta cu Gothon întocmai ca Iacob cu îngerul, şi intră încurcat şi vrednic de milă în pat.
Colonelul adormise citind istoria lui Napoleon fără să stingă lumânarea.
Gothon, după ce-şi terminase serviciul, observă lumină pe sub uşă. Ea îşi aduse aminte de acel sărman baptist care poate că gemea în purgatoriu pentru că-şi dăduse drumul de pe acoperiş. Nădăjduind că Fougas ar fi putut să-i dea veşti despre ibovnicul ei, ea bătu de mai multe ori, la început încetişor, apoi mult mai tare. Tăcerea colonelului şi luminarea aprinsă o făcură pe servitoare să înţeleagă că exista un pericol în locuinţă. Focul putea să cuprindă draperiile şi de aici întreaga casă. Îşi puse deci jos
lumânarea, deschise uşa şi se apropie în vârful picioarelor să stingă
lumânarea. Însă, fie că ochii celui adormit au perceput vag trecerea unei umbre, fie că Gothon, o persoană zdravănă şi necioplită, făcuse să
trosnească o foaie a parchetului, Fougas se deşteptă pe jumătate, auzi foşnetul unei rochii, visă vreuna din acele aventuri care animau viaţa de garnizoană sub primul imperiu, îşi întinse braţele la întâmplare chemând-o pe Clémentine! Gothon, apucată de păr şi de corsaj, ripostă cu o palmă atât de masculină încât inamicul se crezu atacat de un bărbat. Din represalii în represalii, sfârşiră prin a se înşfăca strâns şi a se rostogoli pe parchet.
Cui i se făcu ruşine? jupânului Fougas. Gothon se duse la culcare, destul de învineţită; familia Renault vorbi cu cap colonelului şi obţinu aproape tot ce dori de la dânsul. El făgădui să plece a doua zi, acceptă cu titlu de împrumut suma ce-i fu oferită, şi jură să nu se întoarcă fără a-şi fi recuperat epoleţii şi fără a-şi fi încasat moştenirea de la Dantzig.
— Atunci, spuse el, am să mă însor cu Clémentine.
Asupra acestui punct, era zadarnică orice discuţie cu el: era o idee fixă.
Toată lumea dormi zdravăn în casa Renault: stăpânii casei, deoarece petrecuseră trei nopţi albe; Fougas şi Gothon, deoarece se snopiseră în bătaie, iar tânărul Celestin deoarece băuse ceea ce rămăsese pe fundul tuturor paharelor.
A doua zi dimineaţa, domnul Rollon veni să afle dacă Fougas era în stare să vină la el la dejun; nu se temea câtuşi de puţin să-l găsească sub duş. Nicidecum! Smintitul din ajun era cuminte ca o icoană şi proaspăt ca un boboc de trandafir, îşi rădea barba cu briciul lui Léon şi fredona o arietă
de Nicolo. Fu fermecător cu gazdele sale şi făgădui lui Gothon să-i facă o rentă din succesiunea domnului Meiser.
Îndată ce el plecă la dejun, Léon alergă la logodnica sa.
— Totul merge mai bine, zise el. Colonelul e mult mai rezonabil. A făgăduit să plece chiar astăzi la Paris; ne putem căsători aşadar mâine.
Domnişoara Virginie Sambucco lăudă din toată inima acest plan de acţiune, nu numai pentru că făcuse mari pregătiri pentru nuntă, ci mai ales pentru că o căsătorie amânată ar fi fost de poveste în tot oraşul. Invitaţiile se aflau deja la poştă, primarul fusese anunţat, capela Fecioarei reţinută la
parohie. A amâna toate acestea pentru capriciul unui strigoi şi al unui nebun însemna o nesocotire a uzanţelor, a judecăţii şi a cerului însuşi.
Clémentine nu răspundea decât cu lacrimi. Ea nu putea fi fericită, decât căsătorindu-se cu Léon, însă mai degrabă ar fi murit, spunea ea, decât să-i acorde mâna fără îngăduinţa domnului Fougas. Ea făgădui să-l implore în genunchi, dacă era nevoie, şi să-i smulgă consimţământul.
— Dar dacă, refuză? Şi e foarte probabil!
— Îl voi implora din nou până când va spune da.
Cu toţii se uniră-n cor spre a-i dovedi că era nebună; mătuşă-sa, Léon, domnul şi doamna Renault, domnul Martout, domnul Bonnivet şi toţi prietenii celor două familii. Ea se supuse în sfârşit, însă aproape în aceeaşi clipă uşa se deschise şi domnul Audret se năpusti în salon spunând:
— Ei bine! iată o noutate! Colonelul Fougas se bate mâine cu domnul du Marnet!
Tânăra fată căzu ca trăsnită în braţele lui Léon Renault.
— Mă pedepseşte Dumnezeu, ţipă ea. Iar pedeapsa pentru impietatea mea nu s-a lăsat aşteptată! Mă mai forţezi să-ţi dau ascultare? Voi fi târâtă
oare în faţa altarului fără dezlegarea lui, în ceasul chiar când el îşi va risca viaţa?
Nimeni nu îndrăzni să mai insiste văzând-o într-o stare atât de jalnică.
Léon însă îşi exprimă dorinţa sinceră ca victoria să fie de partea colonelului de cuirasieri. Era nedrept, sunt de acord, dar care îndrăgostit ar putea fi destul de virtuos ca să-i arunce piatra?
Iată în ce chip îşi petrecuse frumosul Fougas acea zi.
La ceasurile zece dimineaţa, doi dintre cei mai tineri căpitani ai lui 23
veniră să-l ia cu ceremonie pentru a-l conduce la casa colonelului. Domnul Rollon locuia într-un mic palat din epoca imperială. O placă de marmură, încrustată deasupra porţii pentru trăsuri, purta încă cuvintele: Ministerul finanţelor. Amintire a epocii glorioase când curtea lui Napoleon îl urma pe stăpân la Fontainebleau!
