1123 „La larga busca” a apărut prima dată în Los conjurados, 1985. Vezi OC III, p.
486.
1124 „Abramowicz” a apărut prima dată în Los conjurados, 1985. Vezi OC III, p. 463.
Tot anul 1984, Borges căutase un răspuns la apelul pe care i-l adresase lui Abramowicz în Elegia scrisă în ianuarie: „Nu pot spune dacă mai eşti tu, nu pot spune dacă mă auzi”. Pentru ca în noaptea aceea petrecută în Geneva, Maurice să-i răspundă prin muzica grecească – nu murise, era, într-adevăr, „cineva”, moartea era „mai incredibilă decât viaţa”, iar „sufletul rămâne când trupul este haos”.
Forţa epifaniei era atât de mare, încât îi confirma convingerea că
ceea ce am pierdut poate fi mai real decât lucrurile ce ne înconjoară
într-adevăr, moartea ar putea fi învinsă de misterul virtualităţii, această idee ducând la o explozie de entuziasm faţă de „misticismul lui agnostic”. În poemul în proză Alguien soñará ( Cineva va visa)
Borges închina un pean vizionar forţei virtuale a minţii omului1125.
Scriitorul anticipa „viitorul indescifrabil”, visând la o lume unde acea forţă a căpătat o intensitate supranaturală:
Visele lui [ale viitorului] vor fi mult mai pline de viaţă decât viaţa noastră de astăzi. Viitorul va visa că putem înfăptui miracole, dar că nu le vom duce până la capăt fiindcă va fi mult mai real să ni le imaginăm. Va visa lumi atât de vii încât glasul unei singure păsări ne-ar putea ucide.
Aici noţiunea de „act magic” a devenit o fantezie utopică potrivit căreia imaginaţia creatoare ar putea fi capabilă, într-o bună zi, să
schimbe faţa realităţii. Iar procesul prin care virtualul devine real este asemănat cu visarea: poemul se încheie cu un citat din Novalis:
„Viaţa nu este vis, dar ar putea ajunge să fie vis”.
După ce a revenit la Buenos Aires din lunga lui călătorie pe alte 1125 „Alguien soñará” a apărut prima dată în Los conjurados, 1985. Vezi OC III, p.
469.
continente, Borges şi-a cumpărat un apartament pe calle Rodríguez Peña în Barrio Norte. Motivele acestei achiziţii din luna noiembrie 1984 nu sunt deloc clare; poate că scriitorul şi-a dorit să scape de apartamentul de pe calle Maipú nr. 994 unde locuise cu mama lui mai bine de 30 de ani şi care devenise locul unor relaţii încordate cu menajera din cauza legăturii lui cu María Kodama. Sau poate că, dată fiind noua lui stare de spirit, optimistă, îşi propunea să se desprindă cu totul de trecut.
Câte ceva din modul cum îşi percepea acum libertatea Borges poate fi detectat într-o carte intitulată Atlas, pe care a publicat-o împreună cu María în luna următoare. Aici cei doi îşi consemnau impresiile de călătorie prin fotografii făcute de María şi texte scrise de Borges. „Eu şi María Kodama, scria el în prolog, am trăit aceeaşi bucurie şi uimire descoperind sunete, graiuri, amurguri, oraşe, grădini şi oameni, toate pe cât de diverse, pe atât de unice. Aceste pagini şi-ar dori să fie un monument înălţat în cinstea acelei lungi aventuri care continuă.”1126
Borges şi María au mers din nou în Europa către sfârşitul anului.
Borges urma să primească Premiul Literar Etruria la Volterra, lângă
Pisa, şi, aşa cum făcuse de mai multe ori în ultima vreme, intenţiona să întâmpine Anul Nou cu María în Geneva, unde îşi propunea să
scrie prologul la o nouă culegere de poezii. Borges se mutase de la Emecé, editorii lui din Buenos Aires, la Alianza Editorial din Madrid, publicarea noii cărţi fiind programată pentru mijlocul anului 1985. În prologul scris în Geneva pe 9 ianuarie, Borges se referea la „frumoasa soartă”, „fericirea” de a scrie. Scrisul este un mod de a visa:
1126 „Prólogo”, Atlas, Sudamericana: Buenos Aires, 1984. Vezi OC III, pp. 400–448
(p. 401).
În această carte există multe vise. Ţin să lămuresc că au fost daruri ale nopţii ori, mai precis, ale zorilor, nu ficţiuni deliberate. Abia dacă am îndrăznit să adaug câte un amănunt circumstanţial, din acelea cerute de timpul nostru, începând cu Defoe1127.
La prima vedere, rolul pasiv pe care Borges i-l atribuie scriitorului aici, ca simplu instrument de transmitere a viselor, ar contraveni credinţei lui în virtualitate, în scris ca „act magic”, dar această
incompatibilitate este îndepărtată printr-o maximă: „Fiecare operă îi încredinţează scriitorului forma pe care o caută…” clxvii Voinţa creatoare a scriitorului realizează o formă care era deja virtuală în însuşi subiectul ales.
Este neîndoios că, în primele luni ale anului 1985, Borges vedea scrisul într-o lumină aproape mistică, epifania din Geneva făcându-l să creadă că ar putea găsi un fel de mântuire în forţa virtuală a imaginaţiei. Pe 11 aprilie, Borges a publicat în Clarín un poem intitulat Música griega (Muzică grecească), în care glosa pe marginea versurilor cântecului pe care îl auzise în tavernă1128. Cuvintele „Cât durează muzica…” devin un fel de incantaţie la fiecare al doilea vers al poemului. Atâta vreme cât auzea cântecul ce îl făcuse să simtă
prezenţa defunctului său prieten Abramowicz, putea crede că va găsi salvarea de neant, căci muzica grecească dădea naştere unei realităţi virtuale proprii, în care visele de împlinire puteau fi duse la bun sfârşit – scriitorul putea visa că va scăpa, în sfârşit, de toate necazurile, că toate temerile lui de a fi nevrednic de dragoste, de a fi anihilat de spadă, de a fi batjocorit de oglinzi şi de măşti, de a fi 1127 „Prólogo”, Los conjurados, 1985. Vezi OC III, p. 452.
1128 „Música griega”, Clarín, 11 aprilie 1985. Nu a fost inclus în niciuna dintre culegerile de poezii ale lui Borges.
înşelat ca poet de cuvinte care curg din condei fără viaţă, toate vor fi spulberate, căci, atâta timp cât era prizonierul vrăjii acelei muzici, va simţi că este „vrednic de dragostea Elenei din Troia”, „va crede în liberul arbitru”, „va fi cuvântul şi spada”, „va fi vrednic de oglindă
şi de mahon, va merita „marea ta voce, Walt Whitman”, chiar va putea crede că viaţa are un scop anume, ca şi „săgeata în aer”; muzica grecească, prin urmare, îl făcea să creadă, la modul creativ, că din vârful acelei coline din Geneva fusese lăsat să întrezărească
„Pământul Făgăduinţei”.
În aceeaşi lună în care a apărut Muzica grecească în Clarín, Borges a mers în Statele Unite cu María, unde a conferenţiat la University of California din Santa Barbara şi apoi la New York University şi Columbia. Romanciera argentiniană Luisa Valenzuela i-a întâlnit din întâmplare într-un restaurant italienesc din Greenwich Village. Deşi trecuseră câţiva ani buni de când nu-l mai văzuse pe Borges, ceea ce a frapat-o la el a fost extraordinara lui vitalitate: „Dă impresia de fragilitate, dar este de o vigoare surprinzătoare” 1129 . Borges i-a povestit Luisei Valenzuela despre câteva dintre voiajurile lui mai recente alături de María, insistând pe o călătorie cu balonul pe deasupra Văii Napa din California. „Am trăit o bucurie fără margini, spunea el. E ca în vise, ai senzaţia că zbori cu adevărat, împins de vânt.” Valenzuela îşi imagina o boare de vânt care îi ducea pe cei doi peste tot în lume – „bătrânul venerabil şi femeia care îl scosese pe bătrân din izolarea lui şi îl repusese în contact cu viaţa”1130.
Chiar dacă Borges ajunsese să fie mai fericit ca niciodată în viaţa personală, speranţele lui privind viitorul Argentinei se dovedeau 1129 Vogue, martie 1986, p. 337
1130 Ibid.
greu de întreţinut. Noul preşedinte radical, Raúl Alfonsín, îşi începuse bine mandatul, încercând să se ocupe de moştenirea lăsată
de Războiul Murdar. Pe 15 decembrie 1983, la cinci zile după
depunerea jurământului, Alfonsín înfiinţase o comisie de anchetă a desaparecidos sub conducerea scriitorului Ernesto Sábato. CONADEP
(Comisión Nacional Sobre la Desaparición de Personas), nu avea prerogative judiciare; scopul ei era să primească informaţii despre cei dispăruţi, în noiembrie 1984 comisia dând publicităţii concluziile ei într-un volum intitulat Nunca Más (Niciodată din nou), împreună cu un apendice în care apăreau numele persoanelor dispărute, în număr de peste 20 de mii. Raportul CONADEP venea în întâmpinarea solicitărilor populaţiei ca toţi cei vinovaţi de răpiri şi tortură să fie pedepsiţi. Alfonsín a răspuns corect la presiunea populaţiei dispunând atât arestarea liderilor juntelor militare, de la Videla la Galtieri, cât şi a altor ofiţeri.
Borges considera că adevărata regenerare a patriei avea să apară
