Apa picura de pe prăjină şi de pe prova navei, iar siajul acesteia punea în mişcare lichidul sticlos. Barca era alcătuită
din trestii legate strâns.
Nava ajunse lângă ţărm. Pilotul se rezemă în prăjină, apoi întoarse capul până ajunse cu faţa spre Shadow.
— Salut, zise el, fără să-şi mişte ciocul cel lung.
Vocea era una bărbătească şi – la fel ca toate vocile auzite de Shadow în viaţa sa de după moarte – familiară.
— Vino la bord. Mi-e teamă că o să te uzi la picioare, dar nu avem ce face. Barca e veche şi s-ar putea sfâşia dacă m-aş apropia prea mult de mal.
Shadow îşi scoase pantofii şi intră în apă. Aceasta îi ajungea la jumătatea gambelor. După ce se înfioră, i se păru surprinzător de caldă. Ajunse la barcă, iar pilotul întinse mâna şi-l ajută să urce la bord. Barca de trestii se clătină un pic şi prin partea ei de jos ţâşni apă, apoi ambarcaţiunea se echilibră.
Pilotul împinse cu prăjina şi îndepărtă barca de mal.
Shadow se uita la el. De pe pantaloni i se scurgeau picături de apă.
— Te cunosc, îi zise el făpturii de la provă.
— Sigur că mă cunoşti, zise barcagiul.
Lampa cu ulei care atârna de partea din faţă a bărcii ardea mai puternic, iar fumul îl făcu pe Shadow să tuşească.
— Ai lucrat pentru mine. Am fost obligaţi s-o înmormântăm pe Lila Goodehild fără tine.
Vocea era afectată şi precisă.
Fumul îi intra în ochi lui Shadow, iar el îşi şterse lacrimile cu mâna. Avu impresia că zăreşte prin fum un bărbat înalt, în costum, cu ochelari cu ramă de aur. Fumul se risipi, iar barcagiul redeveni o făptură doar pe jumătate omenească,
având cap de pasăre acvatică.
— Domnul Ibis?
— Mă bucur să te revăd, zise făptura, cu glasul domnului Ibis. Ştii ce-i un psihopomp?
Shadow auzise cuvântul, dar cu mult timp în urmă.
Clătină din cap.
— E un termen amuzant, cu înţelesul de „însoţitor”, îi explică domnul Ibis. Noi avem multe funcţii, multe căi de a exista. Conform propriei mele imagini despre mine, sunt un învăţat care trăieşte în linişte şi-şi scrie basmele şi visele despre un trecut ce poate nu a existat niciodată. Şi acest lucru e adevărat, atât cât se poate. Dar tot eu sunt, ca mulţi dintre cei cu care te-ai întovărăşit, un psihopomp. Adică îi însoţesc pe cei vii în lumea morţilor.127
— Mi-am închipuit eu că-i lumea morţilor, zise Shadow.
— Nu chiar. E mai degrabă o zonă preliminară.
Barca aluneca pe suprafaţa ca de oglindă a lacului subpământean. Apoi domnul Ibis spuse, fără să-şi mişte ciocul:
— Voi, oamenii, vorbiţi despre vii şi morţi de parcă ar fi două categorii ce se exclud reciproc. De parcă n-ai putea avea un râu care-i şi drum sau un cântec care-i şi culoare…
— Şi poţi să ai? întrebă Shadow, iar ecoul îi şopti cuvintele înapoi, din partea cealaltă a lacului.
— Trebuie să-ţi aminteşti că viaţa şi moartea sunt feţe diferite ale aceleiaşi monede. Precum capul şi stema…
— Şi dacă am o monedă cu două steme?
— Nu poţi să ai.
Shadow fu cuprins de un fior, în timp ce traversau apa aceea neagră. Îşi imagină că vedea figuri de copii care se uitau la el cu reproş de sub suprafaţa sticloasă a apei. Feţele acelea erau umflate şi înmuiate de apă, iar ochii lor orbi erau înceţoşaţi. În peştera subpământeană nu bătea vântul, şi prin urmare nimic nu tulbura oglinda întunecată a apei.
— Aşadar sunt mort, zise Shadow, care începuse a se 127 Termenul „psihopomp” înseamnă, literal, „însoţitor al sufletului”.
obişnui cu ideea. Sau o să mor în curând.
— Suntem pe drum către Sala Morţilor. Am cerut ca eu să
fiu cel care vine după tine.
— De ce?
— Ai muncit din greu. De ce să nu vin?
— Pentru că… pentru că n-am crezut niciodată în tine, zise Shadow, străduindu-se să-şi exprime gândurile. Pentru că nu ştiu mare lucru despre mitologia egipteană. Pentru că
nu mă aşteptam la aşa ceva. Ce s-a întâmplat cu Sfântul Petru şi cu poarta sidefie a raiului?
Capul cel alb, cu cioc lung, se clătină dintr-o parte în alta, iar domnul Ibis spuse pe un ton grav:
— Nu contează dacă tu nu crezi în noi. Noi credem în tine.
